Sănătate

Virgil Rus: Pierderea necontrolată a kilogramelor

”Cu toate că majoritatea persoanelor care mă abordează o fac pentru a scăpa de greutatea nedorită, nu o dată m-am confruntat şi cu situaţii în care lipsa kg reprezenta o problemă severă ce putea pune în pericol viaţa persoanei în cauză. Cum acţionăm în această situaţie? Care sunt măsurile pe care trebuie să le luăm? În urma unui apel primit recent, mi s-a solicitat îndrumarea profesională pentru a soluţiona o cauză în care pierderea în greutate a devenit o îngrijorare”.

”Ne putem vedea câteva minute…” avea să-mi spună o voce plăcută, dar în acelaşi timp gravă, la telefon. Deşi aveam programări de evaluare şi măsurare în aşteptare, am înţeles din vocea tremurândă că este vorba despre o chestiune urgentă, şi am acceptat o scurtă întrevedere. ”Eu mă antrenez cu X de mai bine de un an (…) Întotdeuna le-am invidiat pe fetele tale (clasa CardioGym, acum NewArt of BodyGym) şi chiar am vrut să fiu mai suplă decât ele. Le antrenezi de atâţia ani (…) unora le cunosc şi vârsta, dar reuşesc să se menţină într-o formă deosebită, sunt foarte frumoase şi parcă timpul stă în loc pentru ele”.

Antrenamentul ce stă la baza orelor pe care le desfăşor nu are ca obiectiv principal pierderea kilogramelor, ci ameliorarea tuturor calităţilor motrice, aspect fundamental când vorbim despre modelarea corporală pusă în raport cu menţinerea unei stări de sănătate optime. Prin urmare, în acest caz, slăbitul este doar un efect colateral, care odată obţinut, este încadrat în anumiţi parametri (pentru mai multe informaţii în acest sens, a se accesaţi ”Trilogia supleţei” AICI, AICI şi AICI.

Am continuat discuţia întrebând-o care este motivul pentru care m-a contactat. Răspunsul: în urma unei dorinţe crescute de pierdere a kilogramelor, a ajuns să nu se mai poate alimenta, şi-a pierdut aproape în totalitate pofta de mâncare, fapt pentru care acum pierderea în greutate a devenit alarmantă.

Sunt multe cauzele care pot provoca aceste dereglări (nativ, mediul social, stresul, aspecte biologice, psihologice, superficialitate din partea specialistului (instructor), nivelul precar de pregătire al acestuia, etc.), însă în lipsa unor analize medicale şi psihologice exacte e dificil să remediezi o situaţie în cădere liberă.

Pentru eliminarea oricăror suspiciuni, în aceste cazuri este indicat, într-o primă etapă, să se ia legătura urgent cu medicul de familie, pentru a fi îndrumat(ă) către specialişti printre care un psihoterapeut; într-o a doua etapă, specialistul sportiv va elabora un program de reabilitare adecvat. Altfel spus, vom veni în sprijinul acestei persoane, însă este nevoie ca aceasta să-şi menţină motivaţia de a combate problema.

Un an şi jumătate de antrenamente în exces, o dietă drastică şi obiective nefondate, iată, a adus o persoană în pragul unui dezechilibru care îi poate afecta viaţa. Primul pas l-a făcut şi asta este cel mai important. Pentru o rezolvare optimă însă, este nevoie de anumite evaluări şi examene de specialitate altfel, cazul poate fi chiar fatal.

Între timp…doamnelor, este recomandabil să aveţi obiective reale, tangibilie şi nu raportate la alte persoane care au un anumit nivel de pregătire şi care fac alt gen de antrenament, spre exemplu. Altfel spus, ne putem alege modele, dar obiectivele trebuie sa fie personalizate în funcţie de particularităţile noastre. Nimic nu trebuie forţat. Esenţială este şi o discuţie cu specialistul din sport care să vă detalieze opţiunile alese pentru dumneavoastră. Acordaţi-i încredere. Nu exageraţi, dacă vi se recomandă 3 sau 4 antrenamente pe săptămână, nu e cazul să facem în plus, mai ales fără a fi înştiinţat antrenorul care, în acest caz, dacă este bine pregătit şi este profesionist, poate ajusta parametri efortului în funcţie de dorinţele dvs!

Obiectivele bazate pe comparaţie şi alte aprecieri nefondate vă pot deregla organismul într-un sens (obezitate) sau altul (anorexia) deteriorând calitatea vieţii dumneavoastră. Un alt aspect, este important să ascultaţi sfaturile antrenorului, iar dacă acestea nu sunt eficiente sau nu le primiţi, atunci e cazul să vă reevaluaţi opţiunea „cu cine” şi „de ce” vă antrenaţi şi/sau „de ce” vreţi altceva.

Dincolo de kilogramele în plus sau în minus, elementară este menţinerea sănătoasă a corpului, stare în care mişcarea fizică joacă un rol important.

Un corp sănătos este un corp frumos, regulă care nu se aplică neapărat şi viceversa.

Dincolo de efortul fizic sugerat de antrenor, e necesară stabilirea unei comunicări între coach-ul ales şi dumneavoastră. Discutaţi, întrebaţi persoana care se ocupă de programele pe care le-aţi accesat „ce face?” şi „de ce face?” o anumită alegere în ceea ce vă priveşte. În cazul în care ezită să răspundă, alegerea unei altei opţiuni vă aparţine.

Nu uitaţi, sănătatea este principalul scop în alegerea unui program sportiv iar frumuseţea este expresia interiorului nostru. Sănătatea este prioritară, iar aceasta poate fi într-adevăr ameliorată prin sport doar dacă există profesionalism, motivaţie, voinţă şi determinare.

Prof. Virgil R. Rus, dr. Ştiinţa Educaţiei Fizice şi Sportului

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS