Redau în atenţia publicului, în mod special a celor interesaţi, câteva aspecte orientative, necesar a fi cunoscute atunci când reuşitele lor sau a celor dragi devin iluzii. E oarecum normal, atunci când nimic nu mai merge în acest proces al slăbitului, cel în cauză, să caute alternative care de cele mai multe ori sunt în afara zonei de efort fizic într-o dimensiune de confort, falsă de altfel, oferită de tot felul de pastile sau substanţe. Cred că e mai uşor să stai fără să faci nimic şi să iei nişte pastile acceleratoare a ratei metabolice şi să vezi dacă slăbeşti. Dar este acest lucru sănătos pentru organism?
În ultimul timp, şi datorită programelor sportive pe care le derulez de peste 10 ani încoace, mă abordează tot mai multe persoane care au probleme cauzate de surplusul de grăsime şi care au afirmat că nu o dată au luat apelat şi ele la „miraculoase” pastile care deşi iniţial le-a slăbit, mai apoi, le-a adus într-o formă a conţinutului corporal de nerecunoscut. O parte dintre aceste persoane au ajuns în pragul disperării, nu se suportă, se urăsc când se uită în oglindă. Mai mult, în timpul tratamentului majoritatea au acuzat nu o dată, spun ele, simptome gen vertij (ameţeală), tahicardie, stări de agitaţie, aritmii şi alte simptome. Pe lângă acestea, mediatizarea unor cazuri care au decedat în urma consumului acestor tratamente miraculoase ar trebui să fie suficientă pentru ca semnalul de alarmă să fie tras ori de câte ori este necesar.
Sedentarismul ar trebui înţeles ca lipsa de activitate fizică adecvată particularităţilor somatice ale fiecărui individ şi raportul dintre efortul fizic şi celelalte activităţi cotidiene. Nu putem spune că suntem activi dacă stăm toată ziua în maşină, apoi în birou şi iar în maşină şi ajungem seara acasă, am rezolvat toate sarcinile din cadrul job-ului, am făcut şi … 150 de km şi gata. Nu, corpul în tot acest timp a mişcat doar cât s-a aşezat pe scaun la birou, s-a ridicat, s-a deplasat la lift, s-a aşezat pe scaun în maşină…. la toaletă şamd. În acest caz dacă s-a făcut în total număr de aprox 12-16 semigenoflexiuni într-o zi, cu pauze de câteva ore între ele. Consumatorii de sport se amuză acum când ştiu că ei fac acest lucru probabil la încălzire, iar în cadrul unui antrenament de 20 de minute să facă de cel puţin trei ori mai multe exerciţii în tot acest timp, ca sa poată fi clasificată mişcarea ca fiind optimă şi în acord cu obiectivele, în acest caz, diminuarea masei grase.
Folosirea diferitelor pastile pentru slăbit, ca să revenim, de cele mai multe ori proaspăt apărute pe piaţă fără o omolgare pertinentă alături de lipsa colaborării cu specialiştii care se ocupă de acest gen de programe, fac ca eşecul să fie un rezultat, o stare, o povară. Ce putem face în acest sens? Ce facem cu reacţiile corpului, cu sănătatea fizică, cu funcţionarea optimă a organismului atunci când derapajul se îndreaptă tacit dar sigur spre căderea liberă în haos?
Dereglările somato-functionale, în majoritatea cazurilor, când nu sunt însoţite de afecţiuni patologice, sunt datorate de lipsa de mişcarea fizică adecvată care se ştie deja, ne influenţează viaţa atât dimensiunea fizică cât şi cea psihică. Apelarea la produse care au reclame atractive şi pentru care culmea, unii depun un efort financiar considerabil, şi pe care nu le contest că nu au şi efecte pe moment, nu o dată mi-a confirmat prin declaraţiile celor în cauză, că în timp, aduc prejudicii considerabile organismului, iar acest lucru se datorează faptului că-l forţează să funcţioneze la parametrii pentru care acesta nu este pregătit şi nici construit.
Piaţa este deschisă pentru fiecare produs, nimeni nu obligă pe nimeni să cumpere, fapt pentru care acum nici intenţia mea în acest articol nu este îndreptată spre a denigra vreunul din aceste produse. Intervenţia mea se vrea a fi o completare la multitudinea materialelor pe această temă orientată înspre atenţia consumatorului şi spre beneficiile celor mai bune, rentabile şi sănătoase mijloace pe care cu toţii le putem avea la îndemână.
Dar înainte de a vedea care sunt aceste mijloace, să observăm ce se întâmplă atunci când folosim „pilule acceleratoare” , ce se întâmplă atunci când apelăm la factori exogeni (diete drastice, prafuri sau alte substanţe). Organismul nostru, din punct de vedere fizic, este supus zilnic la eforturi fizice de cele mai multe ori uşoare, chiar foarte uşoare, care ard optim sau mai puţin optim, un anumit număr de calorii, şi în care, acest consum, în cazul persoanelor supraponderale sau obeze, este în dezacord cu raportul acestuia faţă de efortul depus. Altfel spus, mâncăm mai mult decât ardem sau, mâncăm pentru a diminua senzaţia de foame, dar nu ne hrănim corespunzător, iar „alimentarea” care este de cele mai multe ori şi haotică se face şi în exces dezechilibrănd aceste arderi şi favorizând depunerile de grăsime. Grăsimea este necesară pentru buna funcţionare a corpului, dar, când este în exces, devine nocivă.
Pilulele stimulentele ce fac? Acţionează unele asupra senzaţiei de foame diminuând-o, ori lipsa nutrienţilor în timp înseamnă epuizare, iar mascarea epuizării înseamnă boală. Cum mascăm epuizarea? Cu energizante: cafea sau tot felul de sucuri care conţin cofeină, taurină, diverse ceaiuri, samd. Alte stimulente acţionează asupra unor formaţiuni celulare ( mitocondrii ş.a.) provocând o accelerarare a metabolismului bazal care, nu de puţine ori, poate duce în timp la efecte devastatoare şi cum aminteam mai devreme chiar la deces în rândul sportivilor sau a celor care vor de azi pe mâine pe slăbească şi consumă aceste pilule. Atât unele, cât şi altele nu permit corpului pe perioada folosirii lor să acumuleze aceste depuneri de grăsime dar, prin efecte şi tardiv, acestea devin dăunătoare şi asta o ştiu doar cei care au trecut prin aşa ceva.
Hai să facem un exerciţiu mental: gândeşte-te că vrei să alergi din primele zile şi să devii recordman la suta de metri. Nu eşti antrenat, dar vrei să devii, în cel mai scurt timp, un atlet desăvârşit. Faci tot felul de antrenamente, unele le-ai găsit informându-te pe net, altele le-ai auzit la cei care se antrenează sau le-ai văzut reclama la tv. Nu apelezi la specialişti şi chiar dacă percepţia ta pentru moment e că te simti în formă, observi totuşi că nu ai rezultatele pe care ţi le-ai dorit şi la ce te gândeşti? La un „stimulent accelerator” de care ai auzit că face minuni şi te poate ajuta. Îţi faci rost de o frânghie elastică (pastila acceleratoare), o fixezi în locul unde ai vrea să fie finish-ul, o întinzi, 3, 2, 1 şi start! Dar ce se întâmplă cu tine? Aşa e, „dai” cu tine de pământ, ajungi şi la finish şi în timpul pe care ţi l-ai propus, poate chiar mai repede, dar când trece efectul adrenalinei, simţi durerea, constaţi entorsele, rupturile musculare, zgărieturile şi mai mult, ştii că rezultatele au fost doar pentru moment şi nici măcar nu vor fi omologate. Dezamăgirea, încrederea în tine, starea de bine dispar şi constaţi eşecul sau un nou eşec. Cam ceva de genul acesta se întâmplă pe interior, în organism, atunci când îl forţezi să slăbească în viteză, în cel mai scurt timp şi fără un efort fizic propriu, conştient, al tău, din interior, care trebuie să fie raportat la propria ta condiţie fizică şi nu la puterea stimulentului exeogen care în cele din urmă te va leza.
Cei mai mulţi specialişti afirmă că, în cazul tratamentelor de slăbire fără efort fizic adecvat, pentru minus 1 kg, se pierd aproximativ 500 grame de grăsime şi 500 de grame de muşchi. Când se întrerupe „tratamentul” de slăbire cu pastile, în lipsa efortului fizic special adaptat, pentru un plus de 1 kg care se va depune în cel mai scurt timp, raportul este de aprox. 900 gr. de grăsime şi 100 gr. de muşchi. Altfel spus pentru fiecare kilogram în plus, asimilezi 900 de grame de grăsime, asta repet, în lipsa sportului. Ce se întâmplă dacă asimilezi 5 kg fără sport? Fă un calcul şi vezi câtă grăsime ai acumulat într-o lună, 3 sau un an. Mai rău, dacă apelezi din nou la pastile şi procesul se repetă, organismul se va îmbolnăvi în cele din urmă şi va deveni un sac de grăsime, fuziform, poate chiar „dizgraţios” pe care nici tu mai vrei să-l vezi evitând oglinda şi căutând alinare în vicii care vor consolida lanţul din care nu mai poţi scăpa. Şi uite aşa cu fiecare pilulă sau acţiune lipsită de efort fizic, în dorinţa ta de „a slăbi”, acumulezi eşec după eşec alterând uneori ireversibil funcţionarea optimă a organismului. Ce poţi face pentru a fi printre cei care reuşesc?
Dacă eşti printre persoanele care se confruntă cu astfel de probleme, dacă vrei să dai jos surplusul de kg, dacă vrei un plus de vitalitate, nu ezita să cauţi sprijinul specialistului care are portofoliu în acest sens, are rezultate, are pregătire şi pregăteşte-te să începi acum să-ţi schimbi viaţa cu alegerea unui program pliat pe aceaste obiective, un program adecvat ţie, orientat pentru sănătatea ta.
Sportul este principala pastilă este şi miraculoasă, este modalitatea cea mai eficientă şi cel mai bun medicament pentru a slăbi, pentru a te întreţine funcţional şi în parametri optimi, pentru a da calitate şi ani, vieţii tale. Nu aştepta să nu îţi mai placă ceea ce vezi în oglindă, nu renunţa la lupta ta dacă ai eşuat, nu renunţa doar pentru că unii din jurul tău cred că sportul este un moft.
Sănătatea este cel mai de preţ dar, iar pentru optimizarea acesteia avem nevoie de atitudine. Aceasta se cultivă „în” şi „din” din familie, în primul rând lăsând copiii să facă educaţie fizică şi sport la şcoală, investind în tine de pe acum, apelând la programele sportive derulate de specialişti sportivi (profesori de educaţie fizică şi sport, antrenori, instructori) care alături de psihoterapeuţi şi nutriţionişti pot face miracole. Nu toate programele sportive sunt orientate spre „slăbire”, dar acestea există, sunt special concepute pentru echilibrarea indicilor somatici şi funcţionali sunt special pentru a te te face să te simţi bine.
Evită sedentarsimul, alege modelarea în locul slăbitului, alege sportul în locul pastilelor! Cum alegem un program de modelare eficient şi particularizat pe obiective? Despre aceste aspecte, dar şi despre altele, vom reveni. Până atunci îţi doresc sănătate şi poftă de viaţă din plin!
Prof. Virgil R. Rus, dr. Ştiinţa Educaţiei Fizice şi Sportului
Adaugă comentariu