Ioan Gaftone: Bufniţele mai cântă a pagubă. Altfel despre bugetele judeţului şi municipiului

Altfel despre bugete

Bugetele reprezintă concepţia de acţiune a unităţilor administrativ teritoriale pentru un an de zile. Reprezintă instrumentul managerial din care rezultă priorităţile administrative, punctele decisive şi centrul de greutate al politicilor publice. Bugetul transformă nevoile publice în politici publice şi în final, trebuinţele oamenilor sunt satisfăcute. Deşi bugetele Consiliului Judeţean BN şi al municipiului Bistriţa în valori absolute sunt sensibil egale (cheltuielile CJ pentru anul 2014 de 208.587.000 lei, iar ale municipiului de 259.316.000 lei), ele sunt diferite sub aspectul filozofiei de formare a veniturilor, a structurii veniturilor şi din perspectiva întrebuinţării capitolului de cheltuieli. În valoare relativă, raportată la numărul de cetăţeni, cele două bugete capătă diferenţe majore. Bugetul Consiliului Judeţean se adresează întregii populaţii a judeţului, inclusiv populaţiei municipiului, iar bugetul municipiului doar populaţiei municipiului şi localităţilor componente (Sigmir, Sărata, Ghinda, Viişoara, Unirea, Slătiniţa).

În consecinţă, din bugetul Consiliului Judeţean fiecărui locuitor al judeţul îi revine o sumă anuală de 728 lei (208.587.000 lei/286.225 locuitori ). Unui locuitor al municipiului Bistriţa, din bugetul municipiului, îi revine o sumă anuală de 3.454 lei, de 4,7 ori mai mult decât la nivel judeţean. Aceste sume trebuie să fie unităţile de calcul pentru alocările bugetare pentru diferite activităţi (biserică, cluburi sportive, burse, concursuri de proiecte nerambursabile, etc.) Entitatea care primeşte resursa trebuie să ştie că primind-o a primit banii mai multor cetăţeni ai municipiului şi are o obligaţie morală faţă populaţia municipiului ca subiect colectiv.

Deşi atât preşedintele CJ cât şi primarul municipiului sunt ordonatori principali de credit, misiunile celor două unităţi administrative sunt diferite. Se reliefează în acest fel dificultatea şi complexitatea activităţii CJ în raport cu primăria municipiului. CJ, potrivit legii, îi revine sarcina de a coordona activitatea celor 62 de unităţi administrative cu particularitatea că nu i se subordonează, nu poate emite dispoziţii prin care să le oblige la o acţiune sau inacţiune şi de multe ori din cauza apartenenţei politice unele îi sunt chiar ostile. CJ trebuie să cultive consimţământul şi încrederea pe când primarul are rol executiv în raport cu consiliul municipal. Primarul are de partea lui o majoritate, pe când preşedintele CJ trebuie să aibă consimţământul a 62 de majorităţi politice. Acţiunea preşedintelui CJ seamănă cu misiunea armatei noastre în Afganistan. Proiectează şi pune în operă politici publice cu resurse limitate într-un complex de constrângeri şi limitări juridice, spaţiale, temporale, atitudinale, culturale cu o brumă de consimţământ care coexistă cu adversitatea şi ostilitatea. Unitatea de voinţa este greu de atins şi când se realizează este tot timpul într-o stare de dezechilibru dinamic. La nivelul CJ, cucerirea minţii şi sufletului oamenilor materializată în consimţământ este necesară înainte de a face o proiecţie, pe când la primărie consimţământul se poate consolida pe parcursul procesului de realizare a proiectului. Edificator în acest sens a fost învingerea adversităţii şi ostilităţii şi fabricarea consimţământului pentru realizarea proiectului din Parcul Municipal. Un referendum neinspirat a şters repede acest succes care era cald. Preşedintelui CJ i-a revenit sarcina de a stinge tensiunile politice din campaniile electorale şi a le converti în energii creatoare de idei şi soluţii practice. Când lucrurile s-au aşezat într-un firesc, au izbucnit tensiunile naţionale şi perspectiva electorală a întărit valurile conflictualităţii ieftine. Este meritul CJ de a se fi decuplat de conflictualitatea de la centru şi de a se ţine de programul propriu.

Dacă la nivelul municipiului deciziile privesc în general acţiunea curentă şi detaliul, la nivelul CJ predomină perspectiva pe un orizont temporal mai îndepărtat. Pentru a ilustra deosebirea între cele două entităţi şi mai ales dificultatea actului managerial de la nivelul CJ, putem încerca un exerciţiu de imaginaţie în care să le asimilăm cu două maşini. În maşina primăriei, dacă se apasă pe acceleraţie toată lumea percepe imediat mişcarea şi viteza. În maşina CJ, dacă se apasă pe acceleraţie nu e destul, ci e nevoie mai întâi ca cele 62 de acceleraţii să se sincronizeze şi dacă nu e posibil măcar unele să nu frâneze şi să nu schimbe direcţia de mers. La primărie efectul este imediat, iar la CJ se produce mai târziu iar oamenii nu mai au răbdarea de a-l urmări.

La CJ a fost nevoie de doi ani ca să se reliefeze priorităţile (sănătatea, managementul deşeurilor, drumurile, cultură). Ciclurile manageriale ale celor două entităţi sunt diferite sub aspect temporal. La CJ importantă este continuitatea proiectelor şi ducerea lor până la capăt, iar la primărie importantă este viteza de execuţie. Ciclul managerial, adică de la drumul parcurs de la idee la obiectiv realizat, este blocat de cele mai multe ori din cauza contestaţiilor în urma licitaţiilor şi a proceselor în instanţă până la soluţia definitivă. Uneori aceste blocaje durează peste un an, ceea ce înseamnă 25% dintr-un mandat. Dacă acest lucru se întâmplă în a doua jumătate a mandatului, electoratul nu va putea evalua exact paternitatea obiectivului. În ce priveşte resursele financiare, reliefez faptul că nivelul judeţean este dependent de alocările prin bugetele naţionale, veniturile proprii formându-se doar din taxele şi impozitele judeţene, cotele din impozitul pe venit şi sumele alocate de DGFP din cote pe impozitul pe venit nedepăşind 15% din totalul veniturilor. La primărie veniturile proprii sunt mai mari şi starea de dependenţă faţă de alocările prin bugetele naţionale este mai mică. Instrumentele naţionale prin care structurează bugetul judeţean sunt supuse şi influenţei politice, iar judecata, la nivel naţional, în număr de voturi politice poate vicia procesul alocărilor şi de asemenea poate determina limitări şi constrângeri financiare la nivelul consiliului şi în condiţiile în care preşedintele face parte din acelaşi partid cu premierul.

În ce priveşte armonizarea activităţii bugetare a CJ cu a municipiului Bistriţa, dominantă nu a fost cea a bunelor practici ci a bruiajului reciproc. În anul 2014 investiţiile judeţului pe teritoriul municipiului sunt semnificative şi în domenii de interes pentru cetăţenii municipiului. Aş evidenţia, în acest mandat, alocările la Spitalul Judeţean, Ambulatoriul Spitalului de Urgenţă (policlinica), Casa Argintarului, Biblioteca Judeţeană, Cinematograful Dacia, managementul deşeurilor, lucrări de modernizare la Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor (str. Odobescu). Municipiul nu a alocat sume pentru bugetul Bibliotecii Judeţene, deşi legea bibliotecilor permite şi cetăţenii municipiului reprezintă peste 80% din beneficiarii fondului de carte. La fel de păguboasă este menţinerea concurenţei între instituţiile culturale ale judeţului (Muzeu, Centrul Judeţean de Cultură, Bibliotecă) şi Centrul Cultural ”George Coşbuc”. Calendarele culturale ale celor patru instituţii trebuie coordonate în timp, spaţiu, tipuri de manifestări, scopuri, resurse bugetare pe baza unui profil cultural proiectat şi la realizarea căruia fiecare trebuie să aibă o contribuţie precisă. Uniunea Europeană a scos din competenţele sale reglementarea în domeniul cultural răspunzând astfel devizei sale -unitate în diversitate – dar în sectoare unde lucrurile sunt similare a instituit Programul pentru sectoarele culturale şi creative – Europa Creativă. Acest program pune în comun resursele mai multor naţiuni pentru a consolida şi extinde amprentele culturale la nivel mondial. Ar merita încercată şi la nivel judeţean această iniţiativă.

Nici în ce priveşte drumurile judeţene relaţia între CJ şi cele 62 de unităţi administrative efortul bugetar nu a fost coordonat. Comunele şi oraşele nu au virat în bugetul CJ cotă din impozitul pe venit colectat la nivel local pentru autocamioanele de 12,5 tone şi mai mult dar au pretenţii ca drumurile să fie operaţionale şi reabilitate la timp. Coordonarea efortului bugetar în ce priveşte infrastructura şcolară poate deveni lipsită de armonie din cauza incoerenţei legislative unde există trei posibilităţi de a încheia contracte (şcoala, primăria, inspectorat judeţean). Nu a existat o viziune unitară, fundamentată pe elemente de statistică demografică. Am ajuns în faţa unui tablou confuz cu şcoli improprii unde sunt elevi şi şcoli reparate sau în curs de reparaţii unde nu mai sunt elevi. Tot inadecvată şi neinspirată este şi iniţiativa Primăriei Bistriţa de a achiziţiona o maşină de stins incendii pentru Serviciul propriu de voluntari pentru situaţii de urgenţă, în condiţiiile în care majoritatea forţelor şi mijloacelor de intervenţie ale Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă sunt dispuse în Bistriţa şi municipiul beneficiază de cel mai scurt timp de intervenţie. Suntem în UE şi nu i-am înţeles sensul. Suntem în NATO şi pe plan local nu trăim încă filozofia alianţei. Toate bugetele trebuie curăţate de risipă şi monstruozităţi. În bugete mai cântă bufniţele a pagubă.

Deosebit de importantă pentru CJ este corelarea cu ciclul european de finanţare. Din această perspectivă, actualul CJ şi-a început mandatul într-un complex de constrângeri şi limitări. În primul rând banii europeni erau aproape epuizaţi pentru că eram la sfârşitul ciclului de finanţare (2007-2013). În al doilea rând şi pentru resursele rămase, procesul de finanţare prin fondurile europene era blocat pentru toată ţara. În al treilea rând CJ nu dispunea de o strategie de dezvoltare pe întinderea viitorului ciclu european de finanţare. Concomitent cu elaborarea strategiei de dezvoltare a judeţului s-a creionat şi proiecţia bugetară curentă de perspectivă. Nu atribui merite şi nu caut vinovaţi. În al patrulea rând valoarea arieratelor era ameninţătoare pentru mediul de afaceri la nivel judeţean şi a fost nevoie de autoritatea guvernului pentru a achita datoriile.

Lipsa de coordonare naşte monştri. Cei care solicită bani îşi răspund la întrebarea ”cât de mult mi-e destul” iar ordonatorul de credite, dacă stăpâneşte procesul, oferă după formula ”cât de puţin e destul” şi filtrează acţiunea bugetata prin cele trei elemente –eficienţă, economicitate, eficacitate. Autoritatea fără responsabilitate nu face doi bani, cum nu face de altfel nici responsabilitatea fără autoritate. Bună credinţă şi bună socotinţa sunt coordonatele pe care trebuie să se întemeieze bugetele şi relaţia dintre ele. Nu putem da vina doar pe criză. Cea mai mare ameninţare pentru administraţie este administraţia însăşi şi toleranţa excesivă a cetăţenilor. Riscurile interne sunt mai distrugătoare decât cele externe. Ne-am obişnuit cu risipa, iar cetăţenii aştern permanent un strat gros de tăcere peste ea. De sub acest strat răsare sărăcia tot mai viguroasă şi mai acaparatoare.

Ioan Gaftone, consilier judeţean