Timp de gândire

Virusare plăcută, nevaccinaților!

Pentru mine, 8 martie este o sărbătoare comunistă și atât. Detest să mi se spună la mulți ani și să mi se facă urări. Așa că, dacă țineți neapărat să vă blochez pe toți, umpleți-mi mesageria cu mesaje în limbă de lemn care îmi aduc aminte de vreo vază sinistră sau un pește din sticlă, tradiționalele cadouri din perioada de tristă amintire.

Eu nu cred că trebuie celebrată femeia mai mult decât bărbatul. Nu am auzit niciun caz de mamă care să fi ajuns în ipostaza aceasta de una singură. Consider că fiecare om este unic, special și a venit pe lume cu un sens. Am fost înzestrați cu minte așa încât e de datoria noastră să o folosim, la fel cum ne folosim mâinile, picioarele și dinții.

Dacă tot există această zi în calendar – aducătoare de beneficii pentru o întreagă industrie și multe servicii – eu prefer să o consider una în care merită mai mult atenția noastră mama și doamna învățătoare. Am mai scris despre asta cu alte ocazii, așa că nu voi repeta.

Am multe să-i reproșez mamei mele, ca orice copil, am și mai multe pentru care îi sunt recunoscătoare. Cu timpul, am înțeles că a făcut tot ce a considerat că e bine pentru mine de când m-a adus pe lume, că m-a iubit și m-a protejat. Da, îi mai mulțumesc și pentru că m-a vaccinat, nu că s-ar fi putut altfel la vremea aceea.

Am văzut ieri însă mame și tați care se opun vaccinării obligatorii. Ca niște indivizi responsabili care trăiesc într-o societate mult, mult diferită de cea în care ne-am născut noi – în sensul că nu știi niciodată când coboară dintr-un autocar un individ cu COVID-19 – s-au gândit ei că e mai bine și mai frumos să ajute la răspândirea rapidă a bolilor în lume prin intermediul copiilor nevaccinați. Acesta nu este un gest ”nazist”, desigur, cum am văzut că au scris ei pe pancarte că ar fi vaccinarea obligatorie. Să fii sursa bolilor e modul cel mai uman cu putință de a acționa și cel mai responsabil.

Mai observ că, în timp ce în alte țări se vorbește clar și răspicat în această perioadă complicată despre izolare și distanță de oricine ca măsură de precauție împotriva răspândirii coronavirusului, noi, în țara noastră ”educată” o dăm înainte cu viteză cu petreceri de 1 și 8 martie, cu ședințe, adunări și lansări, ne repezim la orice cunoscut să-l pupăm și să-i șușotim ceva la ureche, ne îmbrățișăm și ne băgăm capetele în aceeași poză, ne strângem unul lângă altul poate, poate reușim să aducem și mai aproape de noi vreo boală.

Nici nu ar fi foarte mare efortul. E peste deal, aici, ca pesta porcină africană, prin Suceava și Maramureș. Dacă ne apucă evlavia și o luăm spre mănăstiri, la o sărutare de icoane am importat deja temutul virus. Aud deja că, e la țară, ”italienii” noștri care ar trebui să stea în casă 14 zile se plimbă nestingheriți prin birturi și magazine. Autoritățile să știți că sunt în alertă maximă, la vreo petrecere de ziua femeii.

Ieri, la un eveniment, a trebuit să mint că sunt răcită ca să fugă toți de prin jurul meu. Mi s-a părut cel mai bun lucru cu putință, iar când m-am întors acasă am văzut că părinții responsabili ai orașului, cei care se opun vehement vaccinării, au stat nas în nas în Piața Petru Rareș și au făcut un schimb echitabil de viruși și bacterii. Uitați-i, abia dacă au câțiva centimetri distanță între ei, nu un metru, cum se spune clar și răspicat la tv.

Pentru că ei sunt o minoritate, desigur că au dreptate ca toate minoritățile din lumea asta, iar noi, restul, suntem proști și naziști.

Le-aș propune să-și ia copiii și să trăiască în libertate în ceva munți, departe de noi, restul. Dacă se poate, să găsească o peșteră și să baricadeze intrarea să nu dea naziștii peste ei. În felul acesta, am fi protejați și noi, restul, de niște indivizi care nu au înțeles mai nimic din lumea în care trăim, din pericolele care ne pasc la tot pasul din cauza libertății de mișcare, din cauza interferenței culturilor și a lipsei de educație.

Nu spun că trebuie să trăim într-o veșnică stare de panică și să ne ferim de toți ca și cum ar fi ciumați, ci că trebuie să fim vigilenți. Atâta timp cât nu suntem singuri, ci ne ducem viața într-o comunitate, ar trebui să înțelegem că la provocări noi trebuie să reacționăm diferit.

Ce văd eu în ultimele zile în țara noastră e numai ignoranță și iresponsabilitate. Constat că mai nimeni nu știe să se spele corect pe mâini (deși ne-am uitat cu toții în delir la filmele cu medici și am văzut cam cât durează spălatul pe mâini al unui chirurg), că toți ignoră regulile minimale despre care vorbește o lume întreagă, că mergem înainte pe drumul nostru convinși că nouă nu ni se poate întâmpla nimic.

Dați-i înainte cu refuzul vaccinării, părinți responsabili ce sunteți, trimiteți copiii bolnavi în școli și răspândiți bolile, nu vă spălați pe mâini, pupați-vă și băgați-vă toți capul în cât mai multe poze. Respirați acolo nas în nas să fim siguri că ați încrucișat bine noi specii de viruși și bacterii, iar voi, politicieni care ne conduceți, vedeți-vă de campania voastră electorală.

Împărțiți azi flori și pupați toate femeile de pe stradă, nu de alta, dar sunteți reprezentanții perfecți ai unor inconștienți și ignoranți. Virusare plăcută!

Sursa foto: Mesager24.ro

41 comentarii

  • La vârsta mea, este o încântare să citesc în ziua de azi asemenea editoriale, profunde, la obiect şi cu invitaţii curajoase să gândim şi să ne comportăm adecvat schimbărilor de tot felul din lumea în care trăim. FELICITĂRI!…
    Problema actuală a infecţiei CORONAVIRUS semnalează din nou lipsa metodelor adecvate sau potrivite de PREVENIRE, legate tot de instrucţia şi educaţia data de familie şi şcoală, în principal. Puţini dintre noi sesizează diferenţa dintre general şi particular dar şi legătura esenţială dintre ele. E vorba de legătura dintre igiena personală şi cea colectivă. A te îngriji de sănătatea ta INDIVIDUALĂ înseamnă că contribui la îngrijirea şi apărarea sănătăţii PUBLICE din comunitatea în care trăieşti. Dacă EU sunt bolnav şi cel de LÂNGĂ MINE este sau poate fi bolnav! Spre a fi înţeles puţin, am găsit pentru cititori şi două cugetări adecvate: 1) – Cine priveşte în afara visează; cine priveşte înăuntru se trezeşte. – Carl JUNG; 2) Dacă priveşti în adâncuri, atunci şi adâncurile vor privi în tine. – Fr. NIETZCHE.
    Aveţi grijă de sănătatea Dvs, şi a celor dragi din jur! Nu îi îndepărtaţi din jur pe cei bolnavi, ajutaţi-I să se însănătoşească şi să se bucure de viaţă. Respectând regulile simple de prevenție sanitară / comunitară, luptați, fiecare în felul Dvs, să ramânem un oras deschis și sănătos! O duminică plăcută, caldă şi liniştită în familie sau acolo unde sunteţi!

    • Doamna Cristiana Sabău eu cred ca aveți motive reale sa va temeti de cei nevaccinati. Asta deoarece cred ca dvs nu aveti administrata toată gama de vaccinuri. Pe vremea noastra erau doar vreo trei patru. Acum sunt vreo opt. Va recomand sa mergeti la medicul de familie si sa va faceti in cel mai scurt timp si celelalte vaccinuri si apoi sa ne aratati dovada. Apoi puteti sta linistita ca nu mai aveti cum sa contactati eventuali virusi de la cei nevaccinati, deoarece sunteti imunizata. Daca toata lumea ar fi la fel de constienta, atunci nu ar trebui sa fie deranjata de aceasta minoritate a nevaccinistilor pentru ca ei sunt protejati. Imunitatea lor este intarita de vaccinuri iar ceilalti nu trebuie sa-si creasca copiii prin munti.

    • Pe vremea mea, nu știu care era a dumneavostră, eu locuiam la țară pe o stradă unde mai erau vreo 5 copii. Mergeam la școală și mă mai întâlneam cu încă vreo 20. La oraș, mergeam doar așa când ne trebuiau pantofi. În străinătate, am fost prima oară în 1998. Acum, când călătoresc peste hotare cu avionul, am nevoie de dopuri de urechi ca să fac față alaiului de mămicuțe și tăticuți care se duc în vacanță cu bebelușii. Sesizați vreo diferență?

  • Felicitări ptr.articol si perfect de acord cu dumneavoastră,problema este alta, dacă traducerea temutului virus se făcea ceva de genul”virusul care-ți aduce coroane”impactul era mult mai mare,in rest…să nu uităm că e totuși 8Martie.

  • Aceasta epidemie este o facatura, aducatoare de multi bani pentru unii…emotiile negative sunt mai rau facatoare ca acest coronavirus…

    • Răufăcătoare e ignoranța. Eu știu de la bunici că ”paza bună trece primejdia rea”. Dacă am fi 5 minute mai vigilenți, nu ne-am îmbolnăvi toți de viroze la fiecare suflare de vânt și nici nu am face gripă sezonieră după ce am pus mâna pe o clanță.

  • pt antivurus ,,,,tu nu citesti tot?
    autoarea scrie in prima fraza:
    Pentru mine, 8 martie este o sărbătoare comunistă și atât.

    dahhhhh

  • Statul în loc să fie preocupat de a da legi prin care sa constranga lumea la o vaccinare obligatorie, mai bine ar da legi prin care coruptia si hoția din banul public sa fie eradicată. Din banii economișiti astfel, statul ar trebui să se preocupe mai întâi să crească nivel educațional și sanitar al populației și sa asigure condiții economice bune ca sa creasca nivelul de trai al populației și implicit sa aiba o populație care sa fie bine nutrită. Doar astfel organismul poate sa aiba o imunitate puternică și sa aiba un sistem defensiv care sa faca fata fata eventualelor riscuri. Nu trebuie sa inventăm noi apa calda ci doar sa le arătăm nestuitorilor cum sa o obtina si sa o foloseasca. O carte citată în plus, un săpun, o pastă de dinți și evident o hrana echibrata si fara porcării în ea (asa cum legislația permite acum) ar fi mai eficienta in lupta cu maladiile.

  • Apropo de reguli, nu sunt valabile majoritatii romanilor. Fiecare face cum crede. Golim magazinele pe parte de hrana, deloc sapun. Faina si zaharul ne salveaza de orice, sapunul nu! De la spalatul fundurilor italienilor ne intoarcem in tara pentru nu stiu ce. Sa fim seriosi….virus?! Sfert din planeta a murit si va muri gramada nu de vre-un vuris ci de foame. Nu intereseaza pe nimeni, de ce ar interesa? Am vazut oare pana acum vre-o statistica care arata cati au murit cu sau fara vaccin?! Poate este si nu am vazut, sincer nici nu am cautat si presupun asa la prima strigare ca au cazut mai multi nevaccinati decat invers. Luati orice gradinita sau scoala, ia vedeti cati copii sunt cu mucii in gura si tusesc in fiecare zi de incurca orele…asta asa ca fapt divers. Ce conteaza, nu am ce face cu copilul asa ca il duc la scoala. In rest, happy f..cking hardcore, viata merge inainte, cu sau fara coronitavirus.
    Articol minunat.
    Duminica minunata!

  • Cum sunt oameni care cred în Flat Earth (adică că Pământul e plat), așa sunt oameni care cred în tot soiul de conspirații față de vaccin.

    Cu unii mai poți vorbi, mai înțeleg, alții sunt în lumea lor. Până la urmă obligativitatea vaccinării a trebuit să vină ca urmare a unei isterii ilogice.

    • Noul vaccin împotriva hepatitei b(probabil nu știați că a fost aprobat unul nou) a fost testat pe 5600 de oameni sănătoși, iar 14 dintre ei au avut atac de cord,clar a fost aprobat și au promis că îl vor monitoriza, însă știim bine că dacă după vaccinare pățești ceva este pură coincidență,
      Vaccinurile nu sunt testate cu placebo ca toate medicamentele existente, nu sunt testate dacă pot provoca cancer iar pt autism s au estat 2 vaccinuri, clar grupul care nu a primit ROR era vaccinat cu celelalte vaccinuri deși sunt destui nevaccinati…

  • Nu pot fi de acord cu tine ca 8 Martie este sarbatoare comunista.Ziua femeilor a fost sarbatorita pentru prima data la 28 februarie 1909 in New York,in amintirea unei greve a unui sindicat al femeilor, greva ce avusese loc in anul 1908.Pe de alta parte, Ziua Internationala a Femeii a fost adoptata in 1977, printr-o rezolutie a Adunarii Generale a ONU.ONU a sarbatorit pentru prima data 8 Martie in 1975 – Anul International al Femeii.Imi este greu sa suspectez ONU de inclinatii comuniste.

    • Vă rog citiți cu atenție. Fraza mea începe cu ”pentru mine”. Pentru mine cerul poate să fie roz, lumea albastră. Totuși, ”ziua femeilor a fost sărbătorită pentru prima dată la 28 februarie 1909 în New York, în amintirea unei greve a unui sindicat al femeilor, grevă care avusese loc în 1908. În ciuda a ceea ce s-a pretins mai târziu, pe data de 8 martie nu a avut loc de fapt nici o grevă. În august 1910, cu ocazia Internaționalei Socialiste reunită la Copenhaga, activista socialistă germană Luise Zietz împreună cu colega ei Clara Zetkin propun sărbătorirea zilei internaționale a femeii, fără a specifica însă o dată anume. Ziua internațională a femeii a fost sărbătorită pentru prima dată anul următor, în 19 martie 1911. Începând cu anul 1913, femeile din Rusia au sărbătorit ziua femeii în ultima duminică din februarie. În anul 1917, ultima duminică din februarie conform calendarului pe stil vechi a coincis cu ziua de 8 martie pe stil nou. Femeile din Sankt Petersburg au declanșat o grevă cerând încheierea Primului Razboi Mondial, sfârșitul raționalizării alimentelor și abolirea dinastiei țariste. După Revoluția din Octombrie, comuniștii Alexandra Kollontai si Vladimir Ilici Lenin au declarat 8 martie ca sărbătoare oficială în Uniunea Sovietică, iar abia la 8 mai 1965 aceasta a devenit zi nelucrătoare. Următoarea etapă în instituirea unei zile dedicate femeii l-a constituit proclamarea, în 1977, de către ONU, a Anului Internațional al Femeilor și declararea perioadei 1976–1985 ca Deceniul ONU pentru condiția femeii”.

    • Probabil ca lumea nu devenea atat de reticienta la vaccinare daca nu devenea o afacere pentru „nește băieti si fete dăștepți”! O afacere din care acei „dăștepți” fac un munte de bani aducand din Kazahstan vaccinuri cu prospecte in limba chineza si pe care daca le traduci ti se zburleste parul cand vezi ce contin! Mai mult asa cum spunea „Din Respect” pe vremea noastra se faceau patru vaccinuri acum trebuiesc facute opt!!! Copii sunt vaccinati impotriva rujeolei din care mai nou se moare, sunt vaccinati impotriva varicelei, rubeolei, scarlatinei si oreon cu toate ca se stie foarte bine ca imunizarea se face prin boala nu prin vaccinare mai ales ca mai bine de 90% din fei vaccinati fac aceste boli unele in forme usoare altele in forme foarte grave! Ceea ce nu am inteles la cei care militeaza pentru vaccinare este daca ei sunt vaccinati si imunizati de ce le este frica de cei nevaccinati?

  • In urma cu 30 de ani cei ce și-au pierdut viața pentru libertatea noastră de azi au făcut-o nu sa ne vindem corpurile industriei de medicamente ! Când eram noi mici erau vaccinuri monovalente create la institutul Cantacuzino,diferența mare fata de ce vaccinuri sunt acum ,cate 6 tulpini într-un singur vaccin.Oare dumneavoastră ați făcut în același timp și rujeola,rubeola,varicela,oreion ?!
    Străzile sunt pline de farmacii !
    Și nimeni absolut nimeni de pe planeta asta nu poate obliga o persoana sa i se administreze un medicament împotriva voinței!
    Că nu mai ieșiți pe afara că va e frica de ” virușii mediatizați la TV” – decizia va aparține însă prin spitalele din România ați fost să vedeți bebeluși de trei luni blonvai de cancer ?! Sau de leucemie ? Pentru acești copiii ce aveți să le spuneți ?
    Ați văzut cozile de români bolnavi de cancer care stau la rand pentru tratamente mai ceva cum erau cozile de lapte și pâine pe vremea lui Ceaușescu?!
    Sanatate sa aveți și pace !
    Iar LIBERTATE avem fiecare dintre noi!

  • Timponline este femeie,
    Timponline înalță zmeie
    Și vindecă neamul Cain
    Cu vaccinul Timponline.
    Noi, pacienții transilvani,
    Azi vă urăm la mulți ani!

  • V-aș ruga să-i spuneți cât de benefice sunt vaccinurile, doamnei pe care am intalnit-o ieri la protest, care are un copil de 17 ani.
    Autist!Devenit așa la 2 (două) ore după administrarea unui vaccin la vârsta de un an!Explicați-i ei că 16 ani de chin, sunt necesari pentru binele comunității.
    Chiar vă rog!

    • Autistul nu se dobândește, la naștere îl ai deja. Nimeni nu știe care e cauza autismului, nici nu are tratament. Mă bucur că dvs care ați studiat medicina la cursuri pe facebook, ați găsit cauza autismului înaintea cercetătorilor.

  • Dragi concitadini! In fiecare zi, trebuie sa fie ziua noastra ,a tuturor! Ziua in care, sa ne respectam, sa ne multumim, unii , altora, sa ne ajutam …Sa nu consideram ca, doamnele sau prietenele,colegele noastre sunt mai prejos… din contra, eu consider ca sunt mai inteligente, mai bune si de multe ori mai intelepte! In ceea ce priveste vaccinarea ,exista riscuri majore daca, unii oameni nu inteleg despre ce e vorba, nu au notiuni elementare despre imunitate, despre pericolul expunerii la o epidemie ,la modalitatile de transmitere a unei boli contagioase,etc. Forurile de decizie ale unor tari responsabile, iau masuri adecvate pentru a preveni raspandirea acestor boli grave ! Cine nu intelege, sa suporte consecintele,dar sa nu ne puna pe noi ceilalti ,in pericol! Asadar, mare atentie ! Cu respect, dr.MNPop

    • Asta e problema, dle doctor, că înapoiații ăștia care nu au nici cele mai elementare noțiuni de imunologie dar știu ei că vaccinurile sunt rele, ne omoară copiii noștri care nu au ajuns la vârsta vaccinării. Antivaxerii sunt bine-mersi vaccinați, deci problema e că nu crapă ei, ci COPIII LOR, copii absolut nevinovați. Refuzul vaccinării trebuie încadrat la tentativă de omor.

  • In loc de orice comentariu legat de 8 Martie mai potrivite sunt versurile cântecului ”Cea mai frumoasă zi” lansat în anul 2000 de Alexandru Andrieș :
    Un fel de a mai lungi
    Cea mai frumoasa zi
    Ar fi daca m-ai putea minti
    Ai da ceasul inapoi
    Ai fierbe doua oua moi
    Mi-ai spune ca-n casa suntem doar noi
    Tacerea te-ar ajuta
    Sa scapi de intrebarea mea
    Din toate intrebarile
    Cea mai grea
    Cand seara s-ar face gri
    Nu te-ai mai putea stapani
    Din baie la telefon, ai vorbi
    Cu glasul intunecat
    Cu aerul imbufnat
    Orice numai sa ma vezi plecat
    Si atunci te-ntreb
    Mai stii?
    Cea mai frumoasa zi
    A fost la inceput
    Cand nu ma puteai minti…

  • Obligativitatea va fi și pt dvs, și pt cei pro și pt cei contra…daca aveți atâta încredere în sistemul sanitar, condus de acest ministru al sănătății(angajat al firmei polisano care a importat vaccinurile din Kazahstan, cele care au nenorocit copilașii din Argeș), la ce va trebuie obligativitate? Puteți sa va vaccinați oricând doriți… Cum veți fi obligata de altfel, dacă trece legea: gripa, corona virus, rujeola… Orice epidemie declarata din pix de minister va atrage după sine vaccinarea întregii populații, vaccinare benefica doar pt industria farmaceutica. Copilașii mei, după vacc de 2 luni au început cu episoadele de bronsiolita… Cel mare a scăpat ușor, cel mic, cu tratament intravenos de fiecare data(deci internari), cu astm bronsic, dermatita, analize peste analize plătite din buzunarul meu… Diagnostice care ne leagă în permanență de farmacii… Deci ne injectează ca să ajungem clienții lor fideli. Semnat… O mămica de băiețel operat de cancer!!!va doresc copii sănătoși sau măcar sa fiți lăsată sa decideți pt copilul dvs.

  • Daca pâna acuma am cam fost de acord cu ceea ce a scris dna Cristiana, acum ma declar profund dezamagit.
    Ii recomand sa citeasca extrem de atent constitutia.
    Ca persoana fizica nimeni nu ma poate obliga sa urmez un tratament fara a-mi încalca drepturile, iar din acest punct de vedere orice vaccin bagat cu forta de catre niste corporatii mafiote care mai întâi scapa niste virusi din laboratoare pentru ca mai apoi sa vina cu „remedii” îmi încalca dreptul la alegeri personale.
    Ca tot e duminica si e un moment de relaxare, va recomand doamna Cristiana vizionarea unui film care atinge subtil subiectul – „The Constant Gardener”.
    PS: perfect de acord cu ce a scris @Al, daca majoritatea sunt imunizati, atunci ce pericol mai reprezinta cei neimunizati, si pentru cine ?!?
    Nu iese banul din vânzarea unor medicamente?
    PS2: înteleapta decizia de a permite postarea de comentarii, la un moment dat era blocat dreptul la opinie, comentasera vreo 20 si ati pus stop.

    • 1) Nimeni nu vă poate obliga să trăiți în comunitate. Puteți să locuiți în pădure. La fel le-aș recomanda și celor care folosesc bormașina zilnic
      2) Eu nu vând medicamente și nu sunt susținută de fabrici de vaccinuri, deci aici ați greșit destinatarul atacului
      3) Permitem câtă vreme nu suntem ținta unor atacuri de pe anumite IP-uri. Altfel, dați-ne voie să ne protejăm prin ”vaccinare”
      4) Nu e zi de relaxare. Avem coronavirus în Mureș. Vi se pare o veste bună?

    • Pai daca avem coronavirus în Mures nu ne mai ramâne decât sa fugim în padure.
      E o metoda ca sa nu ne gaseasca virusul acasa.
      Sunteti prea panicata, din ceva tot moare omul la un moment dat, chiar si de frica poate-l lasa inima.
      Eu zic sa traim clipa si sa fugim sa luam multa hârtie igienica pâna n-ajunge 1000 de dolari rola, ca-n Australia.
      De mâncare cred ca au umplut deja camarile, dragi nostri compatrioti.

    • Vă las pe dumneavoastră să nu fiți. Eu cred că datoria noastră, a celor care ne ocupăm cu această profesie, este să deschidem ochii oamenilor. Puteți dormi liniștit, chiar nu-mi pasă.

  • Doamnă draga, ati pierdut simtul ridicolului. Urmaresc acest site deoarece sunt interesat de tot ce se intampla in jurul meu deci inclusiv stirile locale. In ultima vreme ati reusit, prin intermediul editorialelor, sa coborati la un nivel de tipul Acces Direct. Nu va place o zi a femeii dar datorita unor persoane care au luptat pt drepturi egale puteti sa scrieti tot felul de bazaconii online. Aveti dreptul la opinii argumentate dar si cititorii dumneavoastra la fel. Spun asta deoarece in ultima vreme cine nu e de acord cu dumneavoastra ajunge sa fie cel putin apostrofat. Ati putea incepe prin a zambi si a intelege ca nu sunteti nimic mai mult decat ceilalti, nu cunoasteti adevarul suprem.

    • Auziți, eu nu merg să-mi cumpăr nimic la raionul cu țigări că nu sunt fumătoare. Nu mă uit la pantofi stiletto că nu port, nu deschid ziare care nu mă interesează. Acesta este un portal cu conținut gratuit pentru cititori. Sunteți liber să citiți ce vă interesează în altă parte. Eu nu v-am chemat aici și nu regret dacă plecați. Nu vă dau sfaturi și nici ale dvs. nu mă interesează câtuși de puțin.

    • Nu imi permit sa dau sfaturi unei asemenea eminente triste. Mi- am dat cu parerea cum faceti si dumneavoastra. Nu suntem toti inzestrati cu inteligenta interpersonala

  • „Society’s needs come before the individual’s needs.”
    Știți din ce „clasic” este acest citat, doamna Sabău?

  • Mereu aceeași întrebare. Se vede că nu studiați nimic. Copilul dvs nevaccinat poate îmbolnăvi un copil (bebeluș) care încă nu are vârsta pentru vaccinare, poate îmbolnăvi pe cineva care nu s-a putut vaccina din motive medicale (ex diabet) sau poate îmbolnăvi un copil vaccinat pentru că vaccinul nu protejează 100%. Plus că scade și imunitatea de turmă. Vă recomand să mai faceti 7-8 copii, ca măcar 2-3 dintre ei să apuce vârsta de 45 de ani.

  • E ca la informatica.Apar noi virusi, noi tulpini in fiecare an.In fiecare an presa popularizeaza si face panica.Sars, H1N1, Mers, Covid-19.E regula.In fiecare toamna-primavara apare un nou virus care ameninta planeta.
    Vaccinurile nu imunizeaza pe viata.
    In fiecare an vor trebui facute noi vaccinuri.
    Vaccinul va trebui facut anual sau de fiecare data cand apare un virus nou.Ca la softurile antivirus si antimalware, trebuie update continuu.Corpul va trebui updatat continuu prin noi si noi vaccinuri si medicamente.Apar ca de nicaieri ca si la informatica, noi si noi virusi.
    Orice medicament trebuie testat la efece secundare.Asta dureaza.Nu orice medicament e bun.
    Pana un an, doi toti doctorii prescriau pentru tensiune Diovan.Acum e interzis pe piata pentru ca s-a descoperit ca provoaca cancer la plamani.
    Cine raspunde pentru efectele asupra oamenilor in varsta care au luat ani de zile Diovan?Nimeni.
    Mai demult se prescria pentru orice raceala sau durere de cap Piramidon.A fost interzis pentru ca era nociv.Cine raspunde?Nimeni.
    Se discuta sa se interzica si Paracetamolul, spun ca e toxic pentru ficat.Si alte si alte medicamente care au fost vandute ani de zile si apoi interzise.Nu exista leac universal.
    Programele antivirus si antimalware au nevoie noi si noi virusi informatici ca sa existe si sa nu dea faliment.
    Pentru industria farmaceutica virusii sint o mina de aur.

    • Eu cred ca fara acele medicamente toxice mult mai multi oameni ar fi murit, raportat la numarul celor care au facut cancer din cauza lor.

  • Cu un sarcasm de doi lei,fara sa luati in seama argumentele acestor persoane care au dreptul sa protesteze….este o tara libera,ati uitat cumva?
    va permiteti sa infierati si sa batojocoriti ca la usa cortului cu un limbaj indoielnic,dar care prinde la un anumit nivel de cultura…ca sa nu spunem lipsa ei…
    Stimata doamna, in sloganul pro avort este un slogan …Corpul meu,alegerea mea…
    va amintiti ?
    In cazul vaccinurilor ,puf,nu mai este valabil ???
    Sa inteleg ca domnul Florian Colceag,Dnul medic Chirila si multi altii care se trezesc si iau atitudine imotriva incalcarii unor drepturi garantate de Constitutie si tratatele internationale,pentru dumneavoastra sunt zero…….
    in acest caz ,stimata doamna ,puneti mana si mai studiati…si aduceti-va aminte ca este o tara libera in care lumea are voie sa ceara respectarea drepturilor garantate prin lege!!!
    chiar si dumneavoatra sunteti pasibila de calomnie,prin faptul a ceea ce ati scris si semnat in articol
    va citez din codul penal
    Art. 507. –
    Acela care în public prin orice mijloace afirmă cu privire la o persoană sau impută acesteia fapte determinate privitoare la viața sau activitatea ei publică sau profesională, care, dacă ar fi adevărate, ar expune acea persoană la urmărire penală sau disciplinară, ori disprețului public, comite delictul de calomnie în contra vieții publice sau profesionale și se pedepsește cu închisoare corecțională dela 3 luni la un an și amendă dela 4.000 la 10.000 lei.

  • Alan Dala, ai accepta sa fii vaccinat obligatoriu in fiecare toamna cu alt vaccin facut la repezeala, netestat prin studii clinice, produs in laboratoare din Kazahstan sau Jehumbapore?
    Indiferent de gravitatea virusului, numai pe baza stirilor de panica.Panica se vinde bine.
    Cat e de periculos coronavirusul? E periculos pentru oameni in varsta sau cu probleme grave de sanatate.In Italia majoritatea decedatilor au avut intre 80 si 90 de ani, toti au avut peste 60 de ani, toti aveau probleme grave dinainte, dializa, cancer.
    Ce spune un specialist.Gravitatea infectiilor cu Covid 2019 este cam aceeasi cu gravitatea unei gripe, spune cercetatorul Mihai Netea.
    Mihai Netea este cercetător la Universitatea Radboud din Nijmegen, profesor de Biologie Experimentală. A primit cel mai important premiu de știință din Olanda, premiul Spinoza, în valoare de două milioane și jumătate de euro pentru cercetările sale privind modul în care sistemul imunitar recunoaşte microorganismele. Este membru al Academiei Regale olandeze pentru Științe și Arte.
    http://www.contributors.ro/reactie-rapida/interviu-cu-cercetatorul-mihai-netea-”gravitatea-infecțiilor-cu-covid2019-este-cam-aceeași-ca-gravitatea-unei-gripe”/

  • Dragi antivaxxeri, ceea ce se întâmplă în aceste zile arată ce înseamnă să nu existe vaccin împotriva unui virus. NIMENI nu e vaccinat. Că ceilalți viruși nu fac asemenea ravagii este pentru simplul motiv că 90% dintre noi suntem vaccinați. Dar cred că deja v-ați reconsiderat poziția și v-ați vaccina urgent împotriva coronavirusului, dacă ar exista un vaccin. Doar și Olivia Steer și-a vaccinat ambii copii. Data viitoare nu vă mai lăsați fraieriți de bloggeri obscuri, nu vă mai dați cu părerea în domenii în care nu aveți nici un fel de studii și încredeți-vă în oamenii de știință. Sunt singurii în aceste zile care ne pot scăpa de corona.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui sadsa Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS