Configurația sinoptică la nivel european rămâne propice transportului de aer rece către spațiul geografic al județului Bistrița-Năsăud, astfel că vremea va rămâne deosebit de rece cel puțin o săptămână, devenind geroasă pe toată suprafața județului, mai ales în timpul nopților si al dimineților, anunță Meteo.BN.
În aproape tot județul, stratul de zăpadă a depăşit 10 cm. La Bistrița erau 7 cm, însă la deal şi la munte acesta este foarte consistent, depăşind 35 de cm, cu peste 50 cm în zonele de peste 1.000 m. Astăzi si la noapte vom avea ninsori temporar consistente, care, local, mai pot depune încă 5 cm în zonele joase sau pese 10-15 cm la munte, mai ales pe versanţii nordici. Problema va fi luni şi marți, când diminețile ne vor aduce valori spre sau sub -20°C, pe arii extinse.
Temperaturile minime vor avea valori cuprinse, în general, între -20 şi -12°C, cu valori posibile, în funcție de nebulozitatea din timpul nopților, spre -25°C, mai ales luni, marți şi miercuri.
Maximele diurne vor rămâne negative, cu valori care se vor situa între -10°C şi -4°C.
Temporar, pe toată suprafața județului, mai sunt posibile ninsori slabe, trecătoare.
O îmblânzire uşoară a regimului termic este de aşteptat abia la sfârşitul săptămânii viitoare.
Adaugă comentariu