Joi 10 iunie, de Înălțarea Domnului, se sărbătorește Ziua Eroilor. Cu această ocazie, în Bistrița va avea loc un ceremonial militar și religios la Monumentul Eroilor din Piața Petru Rareș.
Ceremonia va începe la ora 12.00 și va cuprinde acordarea onorului militar, salutul Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Naţional al României, oficierea serviciului religios, depunerea unei coroane de flori la Monumentul Eroilor.
La eveniment va participa și președintele Senatului, Anca Dragu, alături de șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Sergiu-Horia Hossu. Anca Dragu va face și o vizită la centrul de vaccinare al SVSU Bistrița.
În aceeași zi vor avea loc și alte ceremonii: de la ora 9.00 la bustul Generalului Grigore Bălan în localitatea Blăjenii de Sus, de la ora 13.00 la Monumentul Cavalerilor Ordinului Militar ”Mihai Viteazul” (Ferma Cavalerilor) și în Cimitirul Municipal Bistrița la mormântul slt. (p.m.) Cristian-Petru Filip.
O ceremonie va avea loc și la Monumentul Eroilor de pe Vârful Grui, din Munții Călimani, pentru a aduce un omagiu celor șaizeci de soldați români care au fost masacrați în acel loc, în timpul Primului Război Mondial. Slujba va fi oficiată de PS Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată sărbătoare națională bisericească. Prin Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a 40-a zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Domnului, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.
De Ziua Eroilor, în toate lăcaşurile de cult se trag clopotele și sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român. Slujbe de pomenire vor fi oficiate după Sfânta Liturghie şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.
Motto:
“E azi serbarea eroilor și desigur se au în vedere de fireasca recunoștință a nației aceia cari, în zilele hotărâtoare de unde a ieșit , cu multe silinți , cu mult sânge și lacrimi , România de astăzi, cu tot ce cuprinde din vieața neamului, au plecat de la vetrele lor , la care atâția nu erau să se mai întoarcă , fără a se opri la câtă sărăcie, grijă si durere lasă în urmă.”
(Nicolae Iorga- EROI ȘI EROISM, în Neamul Românesc, 8 iunie 1935)
Cu toate că Bistrița dispune încă din perioada interbelică, de un CIMITIR AL ERIOLOR foarte bine ralizat, în anul 2009 un primar incult a mutat statuia lui Petru Rareș din piața cu același nume pentru a face loc unui monument controversat în formă de Sulă tocmai lângă Prefectură, numai pentru a satisface comoditatea politicienilor de astăzi de a nu se mai deplasa la locul unde își dorm somnul de veci eroii neamului.
După cum se știe din presa vremii, în anul 1938 pe 28 august, a avut loc sfințirea cimitirului eroilor din Bistrița, iar după Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala ortodoxă, de pe strada Odobescu s-a organizat o procesiune la care participanții au străbătut pe jos distanța de la Catedrală până la Cimitirul Eroilor de pe Drumul Tărpiului.
De aceea, ar trebui ca măcar de „Ziua Eroilor” politrucii de astazi să lase comoditatea de-o parte și să se deplaseze la CIMITIRUL EROILOR de pe str. Tarpiului, cu atât mai mult cu cât tot acolo a fost amplasat cu câtiva ani în urmă și monumentul Eroilor din Dealul Crucii. De asemenea, tot aici iși doarme somnul de veci si sublocotenentul post-mortem Cristian Petru Filip, care și-a pierdut viata în Afganistan. Si in alte părți, aceste ceremonii comemorative ocazionate de Ziua Eroilor se desfasoară la Cimitirul Eroilor din orasele respective, asa cum ar fi normal si la Bistrița. Ar mai trebui ca măcar aleea centrală din Cimitirul eroilor să fie mai bine întretunută, iar capela veche să fie renovată si transformată în paraclis pentru pregătirea ceremonialurilor religioase ce se desfășoară aici. Monumentul dub formă de lumânare din piața Petru Rareș și-ar găsi un loc mult mai potrivit în Cimitirul Eroilor, decât lângă prefectură, unde nu are nici o semnificatie decât aceea de a da naștere sintagmei: „Ce are sula cu prefectura”.