Ziua de Comemorare a Holocaustului. Povestea tristă a evreilor bistriţeni, deportaţi

În 9 octombrie este Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului, dedicată comemorării victimelor Holocaustului și, în special, rolului României în acest episod al istoriei. Data de 9 octombrie a fost aleasă deoarece în această zi, în 1941, a început deportarea evreilor din Bucovina în Transnistria. Bucovina revenise sub administrația României conduse de Ion Antonescu în luna iunie a aceluiași an. Anul acesta se împlinesc 75 de ani de la acel moment. Prima Zi Națională de Comemorare a Holocaustului a fost ținută în 2004.

Din Bistriţa-Năsăud, aproape 6.000 de evrei au fost luaţi din casele lor în iunie 1944 şi deportaţi în Germania. Din cauza condiţiilor grele, 300 au murit înainte de a fi deportaţi şi au fost înmormântaţi în lagăr, într-o groapă comună. Dintre cei care au fost transportaţi cu trenurile în Germania, doar 700 au reuşit să se mai întoarcă acasă. Niciun supraviețuitor al lagărelor de concentrare nu mai este în viață.

Ppreşedintele filialei Bistriţa-Năsăud a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Fredi Deac, a relatat în repetate rânduri, episodul deportării evreilor din Bistriţa. Ei au fost duşi iniţial într-un lagăr la 4 km de oraş, pe teritoriul actualei Staţiuni Pomicole, unde se spunea că va fi pregătit terenul pentru o crescătorie de porci.

„În data de 2 mai 1944 s-a răspândit zvonul că evreii vor fi ridicaţi şi deportaţi. Primarul a dezminţit că ar exista un asemenea plan, dar prefectul a dat ordinul 9112 prin care a impus tuturor evreilor să poarte stea galbenă şi să nu părăsească oraşul. S-a mai pus în vederea fiecărui evreu să-şi pregătească un bagaj cu două rânduri de haine, lenjerie de pat şi alte obiecte într-un bagaj în greutate maximă de 50 de kg, dar se interzicea prin acelaşi ordin să se ia hârtii de valoare, bijuterii şi metale preţioase. În dimineaţa zilei de 3 mai, echipele organizate au început ridicarea evreilor, inclusiv a celor bolnavi, care au fost duşi în lagărul de concentarare stabilit pe un teren viran, înconjurat cu sârmă ghimpată. În lagăr nu exista fântână, nici condiţii de preparare a hranei. Pentru pregătirea hranei au fost aduse căzi de baie din casele evreilor în care aceştia au fost obligaţi să-şi pregătească mâncarea. În aceste condiţii, 300 de evrei au murit şi au fost înmormântaţi în incinta lagărului, într-o groapă comună. În 10 mai 1944, comandamentul corpului 9 al armatei maghiare a ordonat prefectului şi primarului oraşului Bistriţa să înceapă acţiunea de deportare a populaţiei evreieşti din lagăre în Germania. Din lagărul din Bistriţa s-a făcut deportarea în două tranşe. În prima rundă au plecat peste 3100 de persoane, iar în 6 iunie s-a făcut a doua deportare cu un număr de 2875 de persoane”, a relatat Fredi Deac.

Cât timp au fost în viaţă, unii dintre supravieţuitori au povestit prin ce au trecut.

„Drumul din Năsăud până la locul lagărului l-am făcut cu carele cu boi, aşa cum au fost transportaţi toţi evrei de pe Someş, din Sălăuţa şi din celelalte localităţi ale judeţului. Numai aici, la Bistriţa, ne-am adunat 6300 de persoane. Am fost ţinuţi în ţarcuri cu sârmă ghimpată, păzite de santinele, până la 6 iunie 1944. Eu am făcut parte din cel de-al doilea transport spre crematoriile de la Auswitz. Tratamentul a fost mai degradant decât cel pentru animale. Mulţi am avut o speranţă şi eu am cutezat să mi-o păstrez. Bătăile, înfometarea, bolile netratate au dus la moartea a 300 de evrei. Ei au un mormânt, cei gazaţi însă nu. Mi-a fost imposibil să accept că din cei peste 6000 de evrei care am fost deportaţi, şansa supravieţuirii ne-a mai surâs doar la vreo 700. Mă număr şi eu printrei cei norocoşi”, a spus în urmă cu mai mulţi ani doamna Elena Pop, decana de vârstă a evreilor deportaţi, care, între timp, a decedat.

Ghetoizarea evreilor din oraş s-a făcut sub comanda primarului Norbert Kuales şi a şefului poliţiei, Miklós Debreczeni. În alte comunităţi ale judeţului, operaţiunea a fost condusă de László Smolenszki, adjunctul de prefect, şi locotenent-colonelul de jandarmi Ernö Pasztai.

Toţi patru participaseră, împreună cu László Endre, la conferinţa din 28 aprilie de la Târgu Mureş. Ghetoul, constând dintr-un număr de barăci şi adăposturi pentru porci, era inadecvat din toate punctele de vedere. Resursele de apă şi hrană au fost, în mare parte, foarte sărace, din cauza comportamentului inacceptabil al lui Heinrich Smolka, cel însărcinat cu asigurarea lor. Printre cei care au cooperat cu Smolka la persecutarea evreilor s-a aflat Gusztáv Órendi, un agent al Gestapo din Bistriţa. Autorităţile poliţieneşti locale au asigurat paza ghetoului cu 25 de jandarmi din Dumitra, trimişi la Bistriţa de colonelul Paksy-Kiss. După 10 mai 1944, prefect al judeţului a fost Kálmán Borbély. Deportarea celor 5.981 de evrei din Bistriţa a avut loc la 2 şi 6 iunie 1944.

Foto: Monument comemorativ la Stațiunea Pomicolă Bistrița