Actualitate

60 de militari ai Brigăzii 81 Mecanizată participă la un exerciţiu multinaţional în Ucraina

Un detaşament de 60 de militari ai Brigăzii 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” iau parte, în perioada 13-26 septembrie, la exerciţiul multinaţional ”Rapid Trident 2014”, în Ucraina. Plutonierul major Vasile Zbâncă, rănit în Afganistan, va concura la Oberhambach la competiţia sportivă “Soldier Ride Germany”.

Organizat de Comandamentul forţelor terestre americane dislocate în Europa, în cadrul programului de Parteneriat pentru Pace (PfP) al Alianţei Nord-Atlantice, exerciţiul se desfăşoară la Centrul internaţional de menţinere a păcii al Academiei Forţelor Terestre ucrainiene, din regiunea Yavoriv.

Pe parcursul a două săptămâni, peste 1.100 de militari din mai multe ţări membre ale NATO şi ale PfP, printre care Azerbaidjan, Bulgaria, Canada, Georgia, Germania, Letonia, Lituania, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, Republica Moldova, România, Spania, Statele Unite ale Americii şi Ucraina, vor exersa în comun procedurile specifice pentru operaţiile de menţinere a păcii, informează Ministerul Apărării Naţionale.


Scopul exerciţiului este antrenarea personalului în organizarea, controlul, conducerea şi executarea operaţiilor multinaţionale în sprijinul păcii, perfecţionarea procedurilor de stat major, precum şi validarea şi îmbunatăţirea tacticilor şi tehnicilor de luptă ale militarilor. Antrenamentele practice vor include misiuni de patrulare, de escortă a convoaielor militare, operaţii de scotocire, de neutralizare a dispozitivelor explozive improvizate, dar şi proceduri de evacuare medicală.

”Rapid Trident 2014” a ajuns la cea de-a opta ediţie. Militari români au participat la ediţiile precedente ale acestui exerciţiu regional în anii 2007, 2008, 2012 şi 2013.

În altă ordine de idei, patru militari români răniţi în teatrele de operaţii participă în această perioadă, în localitatea Oberhambach, Germania, la competiţia sportivă “Soldier Ride Germany”.

La Hambachtal Resort, unde va avea loc evenimentul sportiv organizat de militarii Forţelor Terestre americane dislocate în Europa, unul din cei 4 participanţi este plutonierul major Vasile Zbâncă din Brigada 81 Mecanizată “General Grigore Bălan” din Bistriţa.

Militarii participanţi la competiţia sportivă au fost internaţi şi trataţi la Centrul medical regional american din Landstuhl, Germania, în urma rănilor suferite pe timpul executării unor misiuni în teatrele de operaţii din Afganistan, în prezent fiind reintegraţi în activitate.

Concurenţii vor participa la o cursă de ciclism, inclusiv cu biciclete pentru persoane cu dizabilităţi, cu scopul de a-şi testa şi redobândi condiţia fizică şi psihică.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui CETATEAN Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS