Dorinţa unei tinere cu dizabilităţi: Vreau să simt că am un rost, că mă pot întreţine singură

„Îmi doresc să fiu utilă, să simt că pot să fac ceva, că mă pot întreţine singură”, a mărturisit Maria Nigel (36 de ani) po persoană cu dizabilităţi care suferă de un cumul de afecţiuni autoimune. Ea a venit la bursa specială a locurilor de muncă organizată de AJOFM Bistriţa-Năsăud.

„Am trei afecţiuni autoimune ţinute acum sub control şi încerc să-mi găsesc ceva de lucru. Am încercat chiar şi casieră la un supermarket, dar m-au refuzat când am spus că am aceste probleme. Dacă eşti o persoană cu dizabilităţi, e foarte greu să îţi găseşti un loc de muncă. Nu pot ascunde că am aceste afecţiuni. În momentul în care sunt la interviu şi spun că am aceste afecţiuni deja se petrece o schimbare şi ţi se spune: o să vă sunăm noi, dar bineînţeles că nu mai sună nimeni”, a mărturisit tânăra.

Situaţia este cu atât mai tristă cu cât Maria a absolvit în 2005 Facultatea de Informatică Economică şi Contabilitate de Gestiune. Din păcate, nu a apucat să profeseze fiindcă s-a îmbolnăvit. Acum trăieşti din indemnizaţia de handicap şi cu ajutorul părinţilor: „Indemnizaţia de handicap este în sumă de 350 de lei. Mă întreţin părinţii. Mi s-a spus să stau acasă că doar am indemnizaţie. Eu însă aş vrea să lucrez. Îmi doresc să fiu utilă, să simt că pot să fac ceva, că mă pot întreţine singură”.

Întrebată cum simte societatea românească la o sută de ani de la Marea Unire şi la trei decenii de la Revoluţie, ea a spus: „Părerea mea este că noi, românii, am înţeles foarte prost democraţia. Am luat tot ce e negativ din afară şi am uitat lucrurile esenţiale pe care ştiam de mult timp: bunul simţ şi omenia. Nu prea văd multe persoane care să fi evoluat în bine. Sunt puţini care au mulţi bani în buzunar şi nu îi interesează de semenii lor. Eu îmi doresc ca ziua de mâine să fie puţin mai bună, să simt şi eu că am un rost pentru că stau doar acasă cu părinţii. Mai organizez ateliere creative pentru copii, dar cam atât. Vreau să fie o schimbare cât de mică, ziua de mâine să-mi aducă o schimbare”.

Am stat de vorbă despre situaţia persoanelor cu dizabilităţi şi cu Adrian Birtaş, care a fondat în 1990 Asociaţia Handicapaţilor Fizic din Bistriţa-Năsăud: „O persoană cu dizabilităţi nu va fi nicioodată productivă ca un om sănătos. Ştiu despre o unitate protejată în Germania, iar acolo lucrează oameni cu autism, fac ceva, mută ceva, pe sectoare. Firmele le dau de ambalat, de sortat, dar nu pe principiul productivităţii. Niciodată nu m-a angajat pe mine cineva fiindcă nu am productivitate. De 30 de ani am handicapul. Am două vieţi: una în care am fost sănătos şi alta în care am trăit cu handicap. Când eşti o persoană cu handicap fizic nu poţi face ceea ce face un om cu două mâini şi două picioare. Când am vrut să muncesc ceva ce îmi place, nu am putut din cauza legilor, deci aşa e în România”.

AJOFM Bistriţa-Năsăud a organizat luni o bursă dedicată persoanelor dizabilităţi la Şcoala Specială „Sfânta Maria” din Bistriţa. Au venit doar câteva firme care au oferit în total 20 de locuri de muncă în domeniul maselor plastice, textile, patiserie, etc, însă au fost prea puţine persoane cu dizabilităţi interesate, probabil şi urmarea refuzurilor pe care le-au primit de-a lungul vremii.

Directorul AJOFM, Otilia Râpan, a reamintit că firmele care angajează persoane cu dizabilităţi primesc lunar timp de un an suma de 2250 de lei de la stat.

Pe de altă parte, firmele sau instituţiile cu peste 50 de salariaţi au obligaţia de a angaja persoane cu dizabilităţi într-un procent de 4% din numărul total de angajaţi, altfel fiind obligate să achite statului o sumă echivalentă cu salariul de bază minim brut pe ţară, înmulţumit cu numărul de locuri în care nu au angajat aceste persoane.