La circa o oră după ce coroanele deja începuseră să se ofilească în fața lumânării din Piața Petru Rareș, zvonul că DNA a dat iama în CJ și la firma lui Ioan Andreica a început să circule cu viteză, dar nimeni nu părea dispus să îl confirme.
Din experiență știu că, indiferent cât de prost sună întrebarea în urechile celui în cauză, cel mai simplu e să-l întrebi chiar pe el: „Domnule, te cercetează DNA?”. Așa că am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe Ioan Andreica. Mi-a răspuns, mi-a confirmat, mi-a spus că nu e deloc fericit că DNA face percheziții la el acasă și la firmă (ceea ce mi se pare firesc), dar că nimeni nu i-a formulat până acum vreo acuzație, așa că nu are de unde ști ce anume caută DNA și pentru ce vrea să-i verifice computerele și actele. Ba chiar mi-a dat unele detalii legate de faptul că le-a permis celor de la DNA să-i spargă încuietoarea de la casă el fiind plecat din oraș.
După ce am închis telefonul, am început să verific și informația potrivit căreia DNA ar fi făcut percheziții și la CJ. Credeți că era vreun telefon de serviciu de la CJ deschis? Niciunul, deși toate sunt plătite din bani publici. Nu a răspuns nici junele Bogdan Rusu, purtătorul de cuvânt, care și-a închis de-a dreptul telefonul, nici al doilea consilier însărcinat cu purtatul vorbelor, Grigore Turcu, nici administratorul public Vasile Negrușeri, ca să nu mai amintesc de cei în cauză, Luca Iancu și Liviu Rusu.
Am trecuit apoi mai departe în încercarea de a găsi o confirmare în interiorul instituției. Se pare că, în regimul de teroare care a fost instaurat la CJ, nimeni nu mai are curajul să spună ce s-a întâmplat azi. Dar nu m-am lăsat. Am căutat și am căutat până am dat de o confirmare oficială. Am avut însă nevoie de vreo două ore și „n” telefoane.
Între timp, am avut răgazul să studiez încă o dată declarațiile de avere ale celor doi, Liviu Rusu și Luca Iancu. Par ale unor persoane de viță nobilă care au moștenit imperii financiare (cred că numai castele și nave nu au în proprietate) și au condus toată viața corporații. Numeroase terenuri, case, mașini, tablouri, bijuterii. Când or fi apucat să le adune prin muncă într-o viață de om? Cum le întrețin cu salarii de bugetari reduse cu 25%? Nu am răspuns la aceste întrebări cum nu am nici răspunsul la întrebarea „la ce le folosesc?”.
Nu neapărat despre asta vreau să vă vorbesc acum, deși ar merita să ne uităm cu mai multă atenție și asupra acestui subiect și poate că o să o facem într-o bună zi. Acum vreau să fac o comparație între cele două atitudini. Ioan Andreica, pe de-o parte, stă drept și recunoaște că-l cercetează DNA. În fond, e un adevăr care poate avea deznodământ fericit sau nefericit, în timp ce, de cealaltă parte, gașca tupilată, ascunsă, înspăimântată, incapabilă să răspundă măcar la un telefon și să recunoască un lucru care s-a întâmplat, unul evident. E o diferență atât de mare încât nu se poate să nu observăm micimea celor din urmă.
Și ce dacă îi cercetează DNA? Până la urmă își pot dovedi nevinovăția, nu i-a trimis nimeni la Jilava, nu le-a pus nimeni pecetea pe frunte, nu i-a ars pe rug. De ce se ascund? De ce le e teamă? Sau poate că le e rușine? Nu cred că e vorba de așa ceva.
Și ar mai fi un aspect care azi m-a durut din nou fiindcă îmi dau seama că, pe zi ce trece, acest lucru ne întoarce cu decenii în urmă în negura dictaturii. Cei din conducerea CJ vin și pleacă, nici nu contează foarte mult și nu ne batem prea mult capul cu ei fiindcă au niște mandate care se termină. Restul lumii rămâne. Nu pot să nu observ frica, aș spune chiar spaima celor din CJ, care nu ar mărturisi nici dacă i-ai arde cu fierul roșu ce s-a întâmplat într-o instituție a statului, plătită cu bani publici. Se tem, sunt îngroziți chiar, aș spune chiar terorizați.
Dacă asta înseamnă democrație, atunci înseamnă că eroii pe care i-am comemorat azi au murit degeaba sau, mai bine zis, noi trăim degeaba pe seama sacrificiului pe care ei l-au făcut.
Iertați-mă, dar nu puteți lăsa lupta pentru adevăr doar pe seama unor bieți jurnaliști. O presă puternică poate exista doar dacă e susținută de o societate care are curaj. Adevărul îl aflăm oricum, dar acest lucru nu vă absolvă de vina de a-l fi tăinuit.
Cristiana Sabău
Adaugă comentariu