Actualitate

Două mașini au ieșit în decor la Căianu Mic și Monariu. Accident și la Bistrița

O serie de accidente s-au petrecut în această după-amiază pe drumurile din județ. Într-unul dintre evenimentele rutiere, mașina a ajuns într-o curte, iar în celălalt, pe un câmp de la marginea drumului. Șoferii au suferit răni ușoare. Un accident s-a petrecut și la Bistrița.

În accidentul de la Căianu Mic, mașina a lovit o poartă, a ajuns într-o curte și s-a răsturnat, în timp ce la intersecția drumului între Monariu și Domnești, mașina unei firme de pază a ajuns într-un șanț de la marginea drumului.

Ambele victime au suferit răni minore și au fost transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Cu privire la accidentul de la Căianu Mic, Poliția a precizat că o tânără de 19 ani din Târlișua, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 171, pe direcția Uriu – Târlișua, într-o curbă a pierdut controlul direcției, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu poarta de acces a unui imobil. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătoarei auto. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Alt accident s-a petrecut pe Drumul Național 17C, la intersecție cu str. Gorunului din Bistrița. Coliziunea a avut loc între un autoturism condus de o tânără de 25 de ani din Telciu, și un alt autoturism condus de un bărbat de 80 de ani din Bistrița. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătoarei auto care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, a informat Poliția.

Un accident rutier s-a produs și pe Drumul Județean 154, în Sărata. Un tânăr de 23 de ani din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției, a ieșit în afara părții carosabile și a ajuns într-un șanț. Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.