Șoferii care au parcat pe trotuarele de pe strada Împăratul Traian au intrat în vizorul Poliției Locale Bistrița care a transmis 36 de adrese ca să afle cine...
Actualitate
Vremea va fi deosebit de schimbătoare în acest sfârșit de săptămână. Vom trece de la temperaturi de vară, la cele de toamnă și apoi de iarnă. Sâmbătă mercurul...
Pe drumul județean 173 Budacu de Sus – Șoimuș – Șieu se lucrează în această perioadă la consolidarea versantului, urmând ca până la finalul lunii...
Ultimul pilot forat dintre cei 455 de la pasajul pietonal subteran de pe Bulevardul Decebal a fost turnat vineri, anunță primarul Ioan Turc. Urmează turnarea...
O șoferiță de 51 de ani din satul Bața a rămas fără mașina de 19.000 de euro pe care o conducea, autoturismul fiind confiscat de polițiști. În schimb, femeia s...
Pe strada Subcetate din Bistrița s-a încheiat asfaltarea. Mai sunt de făcut mici ajustări, iar în zilele următoare vor fi ridicate la cotă capacele unor cămine...
O mașină a ajuns cu roțile în sus între localitățile Matei și Corvinești, iar unii oameni care au văzut ce s-a întâmplat au scos-o pe șoferița de 23 de ani din...
Pe strada General Grigore Bălan, aflată pe traseul ”Liniei Verzi”, se toarnă ultimul strat de asfalt. Strada este închisă circulației până duminică seara...
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deșeuri Bistrița-Năsăud și Supercom vor premia cei mai harnici copii care se implică în colectarea selectivă și...
Vremea va deveni schimbătoare în județ și se va mai încălzi ușor, mai ales la nivel de minime diurne. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai persistente în...
Dintre cei peste 400 de șoferi testați de polițiști cu aparatul Drug Test în primele nouă luni din ani, 77 consumaseră substanțe interzise, ceea ce reprezintă...
23 de oameni au murit și 71 au fost grav răniți în accidentele rutiere petrecute în județ în primele nouă luni ale anului, informează Inspectoratul de Poliție...
Un cerb, aflat în perioada boncănitului, a fost suprins de o cameră de monitorizare a faunei instalată în Parcul Național Munții Rodnei. O mică pauză de...
O tânără din Sărățel s-a căsătorit cu un bărbat din India, iar nunta celor doi a fost cu ceterași, dansatori și stegar, potrivit preotului Lazăr Cosman, care i...
Pompierii militari au intervenit cu un echipaj de descarcerare, un echipaj de prim ajutor și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD la un accident...







