Printre cei care nu se pot lăuda că nu au datorii se numără şi liderul PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean.
Domnia sa are de rambursat un credit în valoare de 40.000 de euro pe care l-a luat în 2006 de la BRD. Potrivit graficului întocmit de bancă, Ioan Oltean are de plătit ultima rată în 2022. În anul pe care ne pregătim să-l încheiem, Ioan Oltean a vândut unei persoane fizice o maşină cu suma de 20.000 de lei şi nu a mai făcut nicio achiziţie imobiliară.
Deputatul PDL Ioan Nelu Botiş are de rambursat la rândul lui un credit de 50.000 de lei luat în 2006 de la BRD şi, potrivit propriilor declaraţii de avere, mai are încă opt ani în care trebuie să plătească rate.
Liderul PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, este cel mai îndatorat parlamentar din judeţ, el având de plătit rate la bănci până în 2037.
Deputatul PSD s-a împrumutat de la două bănci cu 60.000 de lei şi 60.000 de euro şi cu 90.000 de euro de la două persoane fizice, una dintre acestea fiind fratele lui care locuieşte în Franţa. Anul acesta, parlamentarul nu a cumpărat şi nu a vândut nimic.
Senatorul PDL Ioan Sbîrciu a luat în 2006 împrumut de la o bancă suma de 80.000 de euro, dar nu a menţionat data scadentă însă este puţin probabil, dată fiind suma destul de mare, să fi putut rambursa creditul până acum.
Liderul PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean, este unul dintre cei doi parlamentari care nu intră în noul an cu datorii. Deputatul a reuşit, în schimb, să facă economii, fără să menţioneze la ce valoare se ridică acestea.
Senatorul PSD Dănuţ Prunea nu are nici el datorii, dar stă bine, în schimb, la capitolul plasamente şi investiţii dânsul având bani plasaţi la SIF-uri şi are economii, în bănci, în valoare de circa 70.000 de lei.
Cristiana Sabău
Adaugă comentariu