Actualitate Timp de gândire

”Asaltul împotriva raţiunii. Despre nemuritorul tovarăș primar Veveriță”

”Asistăm astăzi la un recul al democraţiei la toate nivelurile: global, european, naţional şi local. Între mediul online, raţiune şi democraţie este un dezechilibru. Muşchii mentali ai democraţiei au început să se atrofieze şi acolo unde procesul democratic părea să fie ireversibil. De la”statul profund american”, la statul paralel al lui Erdogan, la iliberalul Orban, la paralelii noştri este un drum plin de acte, acţiuni şi manifestări antidemocratice şi iraţionale.

Raţiunea, fiica cartezianismului este alungată din templul său, abandonată şi batjocorită. Tot felul de cuvinte sunt puse în mişcare fără a avea o încărcătură semantică riguroasă doar pentru a semăna confuzie şi frică. Judecăm în clişee periculoase, fabricate în laboratoare neprietene. Judecăţile noastre înghiţite de la alţii pentru noi sunt iraţionale. Ele pot deveni curente de opinie publică şi automat, pot produce decizii nocive.

Evoluăm cu greu spre o societate care să se bazeze pe valorile europene, concomitent cu amplificarea curentului eurosceptic sau antieuropean. Nu ne mai place Europa dar ne plac libera circulaţie, banii europeni, mărfurile europene, internetul, facultăţile europene, vacanţele europene şi faptul că după aderare în 10 ani media de viaţă a ajuns la 75 de ani de la 69.

Cât de iraţional trebuie să fii ca să afirmi public că renunţi la SRI şi SPP care au sarcini stabilite prin lege?

Acţionăm armata în justiţie pentru că în Munţii Rodnei sperie vânatul. În acelaşi timp ne mândrim cu faptul că vin partenerii americani şi fac instrucţie în comun cu vânătorii de munte. Cât de iraţional trebuie să fie un judecător ca să dea câştig de cauză asociaţiilor de vânătoare, lipsind armata de un spaţiu de instrucţie? Cât de iraţional trebuie să fie un român adevărat ca să creadă că tragerile îşi propun să sperie vânatul şi nu eventualii agresori?

Afirmăm după clişeul moscovit că noi nu avem nevoie de corvete, avioane, fregate, tancuri, elicoptere, pentru că noi nu contăm şi în acelaşi timp trimitem săgeţi olimpiene împotriva americanilor. Pentru corecta informare a opiniei publice subliniez faptul că Brigada Mecanizată din Bistriţa care ne-a făcut vizibili la nivel global cheltuie într-un an cât Direcţie judeţeană de Protecţie a Copilului. Nu vreau să afirm că această direcţie are suficienţi bani ci vreau să evidenţiez cât e de ieftină şi eficientă armată.
Cât de iraţional poţi să fii ca să afirmi cu emfază că tu faci ce vrei pentru că poţi?

Îndemnul Apostolului Pavel spune că” toate îmi sunt îngăduite dar nu toate îmi sunt folositoare”. În acelaşi sens, anticul Tucidide, ne învaţă că prima formă de manifestare a puterii este REŢINEREA.

Cât de iraţional trebuie să fii ca să-ţi triplezi salariul şi în acelaşi timp să-ţi elimini prin lege responsabilitatea asumării deciziei? Cât de iresponsabil, laş şi iraţional trebuie să fii ca să te ascunzi după nişte funcţionari aruncând povara şi fărădelegile tale în spatele lor? Cât de iraţional trebuie să fii ca să dormi liniştit în timp ce subalternii sunt stăpâniţi de frică?

Cât de iraţional trebuie să fie primarul municipiului Ovidiu Veveriţă Teodor Creţu ca în dispreţul susţinătorilor să plece în plină iarnă la schi în Alpi pe o prognoză care anunţă căderi de zăpadă în Bistriţa?

Costăchel Gudurău, neinspirat de modelul telegramelor lui Caragiale ”Procuror lipsă, mănăstire maici chef” nu informat că în Bistriţa europeană căzut zăpadă, primar lipsă, Alpi, distracţie.

Cât de iraţional trebuie să fie primarul Ovidiu Veveriţă Teodor Creţu ca să amâne inaugurarea pârtiei până soseşte el din Alpi, lipsind cetăţenii iubitori de schi de a se bucura de mică şi rara fereastră de oportunitate meteorologică?

Câtă obrăznicie, nepăsare şi lipsă de bun simţ trebuie să aibă primarul Veveriţă care prin atitudinea, faptele şi acţiunile lui pune “albinuţele” care au cules voturi pentru el în imposibilitatea de a privi în ochi concetăţenilor?

Cât de iraţional nesimţit, abuziv şi dispreţuitor poţi să fii tovarăşe primar Veveriţă Creţu, ca să afirmi, tu nemuritorul, că ai stabilit nivelurile de salarizare în primărie după slugărnicie, dar nu te lasă legea? Legea făcută acolo unde poţi dormi tu liniştit, în dispreţul naţiunii, aşa imperfectă cum e ea, opreşte, limitează şi restricţionează tiranii şi nu le permite să refeudalizeze sfera publică.

Aş putea continua cu manifestările patologice ale lui ‘nea Veveriţă, cum cred că o să-l salute în curând muritorii, dar aştept acţiunea neîntârziată şi fermă a lui Rus Constantin şi Camelia Tabără, care sunt profesori de raţionalism şi de legi ale naturii. Experienţa lor didactică şi autoritatea lor morală poate să îndrepte mintea strâmbă a Autosuficientului Toderaș. Aştept din partea distinşilor profesori să restabilească autoritatea raţiunii, bunului simţ şi a legii într-o minte strâmbă în care şi ideile bune se deformează”

COL. (REZ.) IOAN GAFTONE

28 comentarii

  • Vine Crețu, seamănă panică,
    Bărbierește lumea botanică,
    Taie panglici, retează burice
    Țaca-țac, parcă joacă popice.
    Sprinten ca cucu la sânziene,
    Spurcă și parcuri și arteziene,
    Pune pârtii pe dealul de tină,
    Duce ninsoarea peste colină,
    Trage cu tunu, bate-n covată:
    – Unde-s nămeții de altădată?
    Copil teribil cu farse ghidușe
    Plantează prin ringuri țepușe
    Și-n inima urbei, marele cort.
    Astfel, Bălane, veacul e mort,
    Iar dacă vede că tu nu judeci,
    Ovi suflă potcoave de pureci
    Și scoate podul acva-prostirii,
    Precum purcelul răspovestirii
    Crescut cu lapte, coji și tărâțe,
    Montează singur opt veverițe
    Aplaudat de… preaprefăcuții
    Care plimbă la Bistrița struții.

  • I s-a urât cu binele doamnei ?
    Tocmai acum când, se pare, primarele a prins oarece cheag, dobândind o greutate specifică greu de doborât, v-ați găsit să-l „atacați” ?
    Face ce face (și nu face) PENTRU CĂ POATE !
    Asta-i filosofia fundamentală a ciumei.
    Până n-ai antidotul, lovește.

  • Felicitari Domnule Colonel! Ati surprins foarte bine „portretul” primarului Veverițoi.
    Totusi, faceți o mare gresală când apelați la rațiune din partea profesorilor Camelia Tabără si Costică Rus. Ei sunt subjugați totalmente veverițoiului, sunt părtasi la toate ticălosiile lui, fără cei doi OT Veveriță Crețu nu ar fi putut face toate tâmpeniile pe care le suportă bistrițenii acum!

  • Domnule colonel Ioan Gaftone, Asociația Struților Bistrițeni planifică o acțiune de protest în fața primăriei la o dată care vă va fi comunicată ulterior. Cu această ocazie o să cerem ca tov. Toderaș Crețu Veveriță să fie rebotezat în apele Bistriței cu numele de Ovidu Crețu Struțu. Dacă doriți să contestați propunerea și acțiunea noastră, vă rugăm să înaintați cât mai repede cu putință o petiție la registratura Primăriei Bistrița. Cu toată considerația, ASB.

    • Nu suntem de acord. Numele tovarășului trebuie să rămână în continuare Toderaș Crețu Veveriță. Așa să știți. Semnat, ASB.

  • Cine scrie? Un ofițer, care și-a servit patria cu onoare și decență! Mai știe cineva ce înseamnă cuvintele astea?

  • Domn colonel, acei profesori de la care astepati sa indrepte mintiuca in colturi a lui nea’ Veverita sunt si ei de mult spalati pe creier si infestati cu bacilul Cretu. Ratiunea si bunul simt nu mai exista.

  • Domnule COLONEL va astept la PARTIDUL VERDE sa prindem niste ARICI si VEVERITE sa le aducem in Primarie intrun birou spatios unde sa se simta bine.FELICITARI pt. articol ! Nu imi vine sa cred ce am citit !

  • Distinsului nostru poet anonim bistritean. Va rog mult ca aceste strofe sa nu lipseasca la nici un articol in care apare Primaria. Este un adevarat BALSAM sufletesc poezia d-vs stimate concetatean. Va multumesc pentru ca sunteti prezent pe acest online. VIATA LUNGA STIMABILE !!!

  • Astept cu nerabdare o greva de onoare a adevaratilor bistriteni care tin la orasul lor. Zau e prea de tot fratilor. Si-au votat iarasi salarii nesimtite dau cu sutul in bani din toate pozitiile, lucrari de mantuiala si proiecte costisitoare si nefolositoare. A sosit timpul sa-i luam la intrebari. Ma inscriu la protestul care cu siguranta e pe venite. Sa le fie RUSINE camatari si vatafi locali. !!!

  • Pe loc repaus domnule colonel !
    Lăsati-o mai moale cu patria, onoarea și brava oștire română.
    Sunt amintiri, de neuitat-se vede.
    Pe la canal, construcții sau cules, onoarea vechii armate este una comună, pe care – nu-i deloc rău – o aveau și țăranii.
    Dar de aici la politica mare …
    La o astfel de analiză politică s-a putea spune: NE SUTOR ULTRA CREPIDAM !

  • Suntem ca pe vremea tovarasilor … nici o panglica fara tovarasul cretu, nimic nu se intampla fara el. Am vazut ca in jud. Neamt, primarul orasului a inaugurat un wc la o scoala cu taiere de panglica. Suntem de rasul europei cu astfel de primari. Nici a nostru nu este departe. Tovarasi ne-am saturat de gandirea voastra invechita si constipata. Batem pasul pe loc si ne trece viata cu prostiile voastre.

  • Iti raspund eu DA, e revoltat ca, secretara are atrubutiuni multiple, raspundere, avizeaza de legalitate toate actele cred asa spune legislatia si are salariul mai mic ca Avram administratorul public care nu se stie ce atributiuni are sau daca face ceva dar salariul este mai mare cu vreo 10 milioane lei vechi. Cititi pe timp online si vedeti ca Avram are cam 15000 lei cred ca in mana vrio 8000 lei JUDECTAT VOI SI TRAGETI CONCLUZII. Noapte buna.

  • Nu e nimic Penibil. Lasati-o moale fratilor. Nici unul din voi nu ajungeti nici la calcaiul COLONELULUI. Pe bune il cunosc pe acest OM fain din ARMATA ROMANA destul de bine. Am stat de vorba cu dansul de multe ori pe strada si abia reuseam de fiecare data sa ma dezlipesc de dansul. Stati cuminti copii ca nu ati citit si nu stiti nici 0,o1% numai din ce o uitat domnul COLONEL de cand a iesit la pensie. Este acel militar care astazi nu se mai formeaza , ca nu are cine sa o faca. . Experienta traita si impartasita de domnia sa este exceptionala. SA TRAITI DOMN COLONEL !!! Iar voi cei mici la minte CULCAT !!!

  • Nu ai ajuns prea departe, „Andra” si, la caracterul tau slugarnic nici nu vei ajunge niciunde… nu te teme de asta! Stai in banca ta, la caldurica, si pupa… urmele exemplelor tale de conduita, ale stapanilor tai!
    Stai linistita si sa nu te roada grija de doamne Gaftone, o doamna cu coloana verticala! Acolo unde tu traiesti, ai auzit cumva de asa ceva?! Sa te roada mizeria din jurul tau… sau atat esti de „curata” de nici nu mai realizezi?!
    Sotul doamnei, ca multi, neasteptat (pentru voi) de multi concetateni, s-a saturat de atatea nereguli si umilinte si are demnitatea de a lua public atitudine. Cineva trebuia sa o faca, poate de asta data se aude!

  • Il cunosc pe dnul colonel. Este un ofiter de exceptie. Este din rândul celor care au fost „bărbați în armată”. Omul știe ce vorbește. Iar modul în care o face ar trebui să ii facă pe mulți politicieni de la centru să se rușineze. Este un citat care cred că l-ar caracteriza pe acest om: ” Pentru a fi sigur că mor în picioare, am refuzat să trăiesc în genunchi” . Respect!

  • Domnul colonel Ioan Gaftone raportează niște lucruri pe care, la Bistrița, toată lumea deja le știe. Vouă ce nu vă convine? Că nu suntem toți râme? Că nu suntem toți ghiocei? Că nu stăm toți drepți? Că nu suntem toți Teleorman?

  • Atuncea colonelul, dând mâna cu sergentul,
    Se-ntoarce, dă un ordin… Pe loc, tot regimentul
    Se-nșiră, poartă arma, salută cu onor
    Onoarea care pleacă tragând a ei picior.
    (După Vasile Alecsandri)

  • Credeti ca mai este onoare la Bistrita ? Exista , cu siguranta dar la putini oameni care din pacate o tin ascunsa-n casa .

  • PENIBILULE ESTI PENIBIL, NU CUNOSTI SITUATIA DIN PRIMARIE SAU O CUNODTI PREA BINE SI DAI LIMBI PENTRU SCAUNUL CARE IL OCUPI DEGEABA. VA VINE RANDUL LA TOTI ,CE O SA FACETI VA SCHIMBATI POZITIA SI DATI LIMBI IN ALTA PARTE.? SCUZE PENTRU LIMBAJ.

  • Am auzit ca e scarba intre secretara si arhitecta, secretara nu vrea blocuri intre case iar arhitecta sustine unii investitori sa faca ce vor. Mai mult decst atat ii invata pe investitori nemultumiti sa o dea in judecata pentru rea vointa. Oare care o fi adevarul??
    Cine stie sa ne spuna si noua , ne am saturat sa fim intre cele doua. Eu vreau un bloc mare de ce nu pot sa l fac?sau in ce ??
    Mai mult decat atat arhitecta este in gratiile sefului mare.
    VREM SA STIM NOI CU CINE VOTAM, CAND SE VOR TERMINA TOATE ASTEA?
    AJUTOR♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥♥☆☆☆☆☆☆☆☆☆

  • Scandalul dintre dele doua nu duce la nimic bun. Lasati interesele si faceti va meseria vorect si cinstit, respectati legile si documentatiile avizate. Ne am saturat una sa ne spuna ceva cealalta sa ne spuna sa facem adrese impotriva celeilalte, sa o dam in judecata. Primim certificate de urbanism mazgalite, secretsra spune ceva primarul taie cu pixul verde si scrie altceva. Noi ce sa mai intelegem? Cum este corect? TERMINATI ODATA CU ACEASTA BATAIE DE JOC, NOI ADUCEM BANII LA BUGET IAR VOI NU SUNTETI INSTARE SA NE SPUNETI CE TREBUIE SA FACEM LEGAL??Unul poate sa faca ce vrea, altul nu poate. Rusine sa va fie. Daca ii intrebi pe inspectori ce sa facem ei sunt speriati si dau din umeri.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.