Auditul extern a devenit ”intern” la Primăria Bistrița și nu vizează altceva în afară de Planul Urbanistic General (PUG). Cel puțin aceasta a reieșit din răspunsul dat de primar întrebării ce i-a fost adresată în deschiderea ședinței de Consiliu Local de joi de consilierul Oana Săcălean (PM).
Ea a vrut să știe care este stadiul auditului extern, iar primarul a răspuns:
”Nu derulăm un audit extern, derulăm doar un audit intern pentru a obține un răspuns pe care îl așteptăm și noi, și opinia publică, în legătură cu existența mai multor variante de PUG, de UTR. Astăzi a fost termenul limită pentru depunerea raportului de audit. Doamna șef de serviciu Zamfira Mureșan, din cauza unor probleme de natură medicală, astăzi a lipsit. De aceea, discuția o vom face mâine dimineață. În funcție de concluziile raportului, voi anunța și alte măsuri care să limpezească situația”.
Edilul a continuat evitând răspunsul la întrebarea ce i-a fost adresată.
”Ieri, într-o ședință cu colegii din Serviciul de Urbanism, am solicitat o analiză comparativă a tuturor UTR-urilor pe surse, adică de la 1 la 42, să compare și să-mi facă un raport pe fiecare UTR în parte. În ce privește sursele menționez: arhiva, DVD martor, CD-ul înmânat. Dumneavoastră și opinia publică veți fi ținuți la curent cu absolut toate concluziile intermediare și sper și definitive”, a spus Ioan Turc.
Aceasta deși Oana Săcălean a adresat două întrebări, iar prima, cea referitoare la audit, nu a făcut nicio trimitere la urbanism.
Ședința poate fi urmărită AICI.
Reamintim că Primăria Bistrița a semnat un contract cu o firmă din București pentru realizarea unei ”analize-diagnostic” a activității în Primăria Bistrița în perioada 2019-2020, cu privire la sectorul economic şi operaţional, resurse umane şi juridic, dar a reziliat ulterior contractul motivând că administratorul are probleme penale.
PSD este de vină pentru adormirea-n scaun a dreptei. Sunt câteva luni în care orașul colcăie în gropi începând de pe Tărpiului și terminând cu celălalt capăt al orașului, oamenii din municipiu nu văd nici o schimbare în bine, iar cele punctate în campanie sunt la modul „vise”. Ați început cu frâna trasă!! Ori nu aveți habar de a manageria un oraș ori vă place statul la stat . Apăsați accelerația că ajungeți de râsul celor care v-au votat, prin urbă la cafenele deja lumea vă „laudă”incompetența.
Încă așteptăm organigrama, d-le Turc, încă mai avem un șef la opt angajați, care încasează salarii babane și conduc pe modelul Crețu. Sper sa nu uitați ce ați promis altfel uităm și noi peste patru ani și de PNL și de dvs.
manevra politica in care au cazut pr..S..tii de pe compozitorilor, granicerilor si nasaudului prin care se VA SPALA IMAGINEA INTERNA A PRIMARIEI…aratand transparenta ei!
Putem vedea costul …rezist: schimbarea smecherilor!!!
La urmatoarele alegeri PNL va intra in opozitie vreo 20 de ani (USR risca sa nu mai intre in parlament daca nu va iesi de la putere cu minim 2-3 ani inainte de alegeri)!
Orice PROST stie sa taie bani, dar este nevoie de oameni competenti si integri la conducere pentru a misca motoarele economiei si ale societatii.
Dl. primar Turc este depasit de situatia actuala! Atat poate!
„Nu derulăm un audit extern, derulăm doar un audit intern pentru a obține un răspuns pe care îl așteptăm și noi, și opinia publică…”
OPINIA PUBLICA AȘTEAPTĂ ALTCEVA – SUBȚIEREA ORGANIGRAMEI, SALARII D”DECENTE” PENTRU ANGAJAȚI – Decente dpv al cetățeanului de rand, nu al bugetarilor… Și multe alte restructurări…
OPINIA PUBLICA NU AȘTEAPTĂ NOUA MASINA A PRIMARULUI!!!!
OPINIA PUBLICA AȘTEAPTĂ REZULTATE…
Păzea ca s-ar putea sa fie chiar mai mult de 2 PUG-uri! Doua-s sigur ca zis Peteleu Di secretara Gaftone!
Urez însănătoșire grabnica funcționarei Zamfira și chiar dacă mâine o apuca iar frezoanele și nu-i apta de munca sa depună raportul, bănuiesc ca nu-l lasă ea harnicuta pe ultima zi și ceva-ceva acte pe min. 2 PUG-URI o fi descoperit pana ieri încât mâine sa nu se facă de ras primarul…
Daca se vor gasi doua PUG-uri , cum se va stabili care este cel valid ? Se va trage la sorti ?
ca ai scris dor un rand…
ai covid?
Poate aflam cine este SPECIALISTUL care face acest audit
NU AI FOST SINGUR…si ai dreptate
PSD=PNL=MWELOR
Este un mare Mincinos!!!!
Trebuie sa ne amagim maxim incat sa mai credem ca asta va aerisi organigrama!
Cea mai mare minciuna desi a sustinut sus si tare.
Rusine!
Io cred ca ne alegem cu cele mai mari dezamagiri, si asta intr-un timp atat de scurt.
L-am votat, dar regret amarnic..,, oricum pe alalalt nu l-as fi votat in niciun caz.
DE CRETU MAI STIAU DE FRICA BUGETARI DE TURCU NU LE PASA TRAIM LA ORAS CU DRUMURI DE EPOCA DE CIND E TURC NU SA MAI VAZUT GREDARUL PE DRUMURILE DE PIATRA SA NU MAI VORBIM DE PIETRUIRE SAU DEZAPEZIRE TURCU E PRAF A PROMIS in campanie ca face dar nu a facut nimic de cind e primar NICOLAE ERA GOSPODAR TURCUL E UN MINCINOS
IESI LA VOT
ACUM E MOMENTUL SA SIMTIM CUM NE VA CURGE BINELE PRIN VENE
De ce sa iesim la vota?
Sa votam schimbarea HOTILOR?
In Romania inca vom vota vreao 50 de ani CUI SA I FIE MAI BINE!
Hai, mai vrea cineva sa iesim la vot?
Ca in poezia lui Eminescu
Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă
Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,
,,Cum veniră, se făcură toţi o apă ş-un pământ’m
Aceleasi lucruri le-am spus si eu de x ori, dar nu mai are nici o importanta. Precizez din noi ca dl. Turc este un personaj care doar a stat la stat si atat. Acum cei ce l-ati ridicat in slavi mergeti si pupati unde trebuie ca poate poate primiti si voi un post caldut.
Nu știți unde este? Vă spun eu…pe siteul primăriei…la Consiliul Judetean…la oficiul de cadastru..la ministerul dezvoltării…
E peste tot…doar să-l vadă…
Secretar G vrea al ei să fie..o fi făcut ceva acte prin parc după ciorna ei…trebuie cercetat…si aflat!
Auditu Firuta, vezi ce faci ca nu te mai scapa Cretu.
Oricum sunteti degeaba , voi ar fi trebuit sa vegheati la bunul mers al lucrurilor de aceia te a facut Cretu sefa nu sa acoperiti acuma ca pisica.
Dupa voi sigur vor verifica altii si mai bine cinstit si sarac decat bogat si sa planga mama voastra.
Pug pe siteul primariei asa o fi , dar cum se face ca exista alte variante avizate de arhitect care nu prea seamana cu cel de siteul primariei?Ma lasi domnule A cu povestile?
Aici numai DNA-ul va face lumina.
Sper sa se sesizeze din oficiu , la liceul agricol pentru niste gainarii s a sesizat aici ce face, doarme?
S au o fi vreun mustacios in spate cu musca pe caciula?