Social

Bistrița-Năsăud a avut, în vârf de sezon estival, un grad de ocupare sub 20%

Județul Bistrița-Năsăud a avut, în vârf de sezon estival, un grad de ocupare a locurilor de cazare sub 20% și o medie sub două zile a sejurului.

Potrivit Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud, numărul turiştilor sosiţi în judeţ în luna iulie a.c. a fost de 6937 persoane.

Dintre aceștia 52,2% au fost cazați în hoteluri, 41,9% în pensiuni, iar 5,9% au ales alte structuri turistice.

Cele mai căutate structuri de primire turistică au fost cele de 3 stele, 3809 (54,9%) dintre turiștii sosiți în luna iulie a.c. preferând serviciile acestora.

Sejurul mediu în luna de referinţă a fost de 1,8 zile la același nivel ca în luna precedentă. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna iulie a.c. a fost de 19,0% fiind mai mare decât luna precedentă cu 4,1 puncte procentuale.

Rezultatele au fost obținute prin cercetarea statistică a structurilor de primire turistică cu o capacitate de cazare instalată de cel puțin 10 locuri-pat, informează Direcția Regională de Statistică Bistrița-Năsăud.

Etichete

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.