Actualitate Recomandări

Bistrițenii din străinătate, invitați la Primărie. Ce se va discuta la Întâlnirea Diasporei din 23 august

Bistrițenii din străinătate sunt invitați în sala mare a Primăriei Bistrița la ”Întâlnirea Diasporei”. Inițiativa îi aparține viceprimarului Cristian Niculae care a programat-o în 23 august, în debutul Târgului Mare al Bistriței.

”Îmi doresc ca bistrițenii din diaspora să se întoarcă acasă!

Românii plecați în străinătate trăiesc cu dor de casă iar acest lucru se vede în numărul mare a celor care în luna august se întorc.

Indiferent de motivele pentru care vin, noi, comunitatea bistrițeană, trebuie să îi primim cu drag și să simtă că au mereu un loc căruia să îi spună acasă.

Din acest motiv am hotărât ca în data de 23 august, orele 10:00, în sala mare a Consiliului Local să organizăm „Întâlnirea Diasporei”, o dată cu debutul manifestațiilor de Zilele Bistriței.

Vă aștept dragi bistrițeni în număr cât mai mare pentru a discuta și dezbate soluții la problemele cu care vă confruntați și ce anume putem face noi, administrația municipiului, pentru ca dumneavoastră să reveniți în țară”, a scris Cristian Niculae pe Facebook.

26 comentarii

  • Diaspora bistrițeană va fi în Piața Petru Rareș în data de 10 august! Îl așteptăm și pe dl. viceprimar.
    Poate merem la primărie pe data de 23 August, oare ați ales ziua pentru a sărbători ziua națională comunistă?
    Că nu degeaba sunteți urmașii comuniștilor.

    • Cei care comenteaza sunt pur si simplu rautaciosi!
      23 august e aleator, si gurii care se gandesc la el ca fiind o zi a comunismului sunt de fapt comunisti, noi restul am mers mai departe!!

    • 23 august este o zi de vineri ca oricare alta în zilele noastre. Acum 31 de ani era Ziua Nationala a României.
      In acest an coincide cu începutul Zilelor Bistriței.
      Ce sa facem pe 23 august? Sa stam acasă? Sa aprindem lumânări? Sa ne îmbrăcăm în doliu?
      Haideți sa fim seriosi!
      Ma asteptam ca cei din „Bistrita Civică” sa aibă mai mult creier.

    • 23 august e o zi ca oricare alta in vremurile noastre.
      În urmă cu 31 de ani 23 August era Ziua Natională a României.
      Anul acesta coincide cu începutul Zilelor Bistritei.
      Ce sa facem? Ținem doliu? Stam ascunsi in case? Aprindem lumânari pe 23 august?
      Haideti sa fim seriosi! Ma asteptam ca cei din „Bistrita Civica” sa aiba mai mult creier.
      De fapt am vazut cine e Bistrita Civica…. Chereji, Balan,…. si inca vreo doi.

  • Să programezi ”Întâlnirea Diasporei” într-o zi de 23 august:)) Asta da ironie istorică, tovarășe Niculae! Cine se ocupă de campania ta electorală? Nea Nelu cumva?

    • Ma scuzati, dar nu m-as fi putut gandi vreodata la o asemenea asociere. Probabil pentru ca traiesc in prezent, nu cu rămășițe din comunism :))
      Persobal, o sa merg la aceasta intalnire! Locuiesc in Italia si as fi interesata de ce orice posibilitate de a ma intoarce acasa. Asta pentru ca as vrea ca si copiii mei sa aiba parte de o copilarie plina de bucurii, cum a fost si a mea! Asa ca salut initiativa acestui domn!

    • Va doresc si dumneavoastra sa mergeti mai departe de zilele comunismului. Eu nu am trait in acea perioada si ma bucur ca si dl viceprimar gandeste intr-un stil tineresc 🙂

  • Știți ce veți afla, diaspora dorește ca voi, urmașii comuniștilor, să vă duceți învârtindu-vă de unde ați venit!

  • Sa-i batjocoriți voi pentru orice act emis de primarie ?
    Sa plătească impozite iar banii lor sa fie jecmăniți in proiecte inutile ,prost făcute si supraevaluate ?
    Sa contribuie la bunăstarea a 600 de angajati ai primariei , aleși pe familii , pe baza de carnet de partid si dupa finetea limbii ?
    Sau sa va transmită prin viu grai tradiționala urare : …. PSD !

  • Cine vrea sa muncească poate realiza multe și în tara noastră nu trebuie sa meargă printre străini la naiba in praznic. Avem modele destule de oameni care sunt plecați de ani sau zeci de ani și nu au făcut nimic.

    Și alții care au rămas și o duc bine. Numai să vrem sa muncim și aici, nu doar dincolo. Dar aici nu vrem, că nu rușine. Trist.

  • Chiar asa! Astia nu stiu sa citeasca si sa socoteasca, eventual sa numere euroii. Va pierdeti vremea cu gunoaiele astea. Nu stiu pentru ce le acordati atata importanta. Plece dracului si sa nu mai revina veci.

  • E luna in care romanii se intorc in tara, in concediu. Initiativa viceprimarului e interesanta. Romanii care lucreaza in strainatate investesc in tara. O discutie e binevenita pentru ambele parti.

  • Iar vin diasporezii si incep accidentele zilnice, iar vor rasuna manelele si va fi plin de coji de seminte. Come se dice ca ne-am saturat de ei? =))

  • Le acordati cam multa atentie la lighioanele astea iubitoare de cine mi-s io. Majoritatea lor sunt niste analfabeti care eventual stiu sa numere euroii. Cica diaspora, o gasca de dobitoci!!!

  • Ma Vice, tu esti dus cu sorcova ?! Ce treaba ai tu ma rahatule cu aia plecați din tara ?! Tu nu vezi ca ne ați dus in feudalism in orașul asta ?! Tu nu vezi ce nevoi exista ?! Tu visezi Aquarahaturi ?! Sali polivalente ?! Ce sa facem cu ele ?! Oamenii nu au străzi, utilități si tu vrei sa vorbești cu diaspora ?! Ce sa le zici ma la aia ?! Ca sa vina acasă ?! Sa ce ma?! Sa se cace n curte ?! Sa dea drumul la rahat in drum ?! …. auzi la el ca el vrea sa vorbească cu diaspora ?! Ce idei mai poti avea omule … du te la medic si caută te la cap ca sanatos sigur nu esti …

  • Cumătrul Bădălău, alt Niculaie, pesedist de-al vostru, adică cel care gândește exact ca și voi, a cântat cu maneliștii de la Bolintin vara trecută următoarele:
    „Să vină diaspora că noi ne pișăm pe ea…”
    Prin urmare aduceți-l și pe Niculaie Bădălau la Bistrița așa cum l-ați adus și pe Liviu Dragnea. Faceți aici ce știți voi mai bine: Urinați! Dar să fie cu jet puternic, pompieristic, ca în Piața Victoriei. O să v-o luați la viitoarele alegeri cum nu v-ați gândit niciodată. Până atunci asfaltați ce v-a mai rămas.

  • A postacilor psd-isti !
    Limbi catifelate se gudura la posteriorul virtualului nou șefut !
    Mobilizați-va băieți si fete !
    Sa vedeti cu ce-o sa ramaneti pe limbuțe dupa alegerile locale !

  • Ce scarbosi sunteti! Pun pariu ca niciunul nu ati avea curajul sa va sustineti comentariile de mai sus de pe profilul real! Doamnelor si domnilor aveti un vocabular de mahala. Urat, foarte urat! Pe langa asta, la proiecte sunteti mult sub nivelul marii. Sau acesta e marele vostru proiect? Sa scrieti comentarii penibile pe timponline?!

    • Nu intelegi ca supărarea noastra fata de primarie ( si prin asta ma refer la toti șpăgarii si incompetenții ce au administrat-o in ultimii 30 de ani ) , este generată tocmai de faptul ca am oferit tot ceea ce legal ni s-a cerut iar in schimb ei si-au bătut joc de acest oras si de bistriteni ?
      Nu înțelegi ca un partid care nu-l da afara pe liderul local care se “pisa “ pe diaspora ( cine vorbește de limbaj vulgar ! ), rupe orice punte de legătura cu cei plecați din tara ?
      Bistrita nu mai poate fi condusă de cozi de topor mânuite de partide nemernice sau de mici zei locali !
      Bistrita merita mai mult !

  • Mă voi referi întâi la Zilele Bistriței, zile care se țineau începând cu 15 august și doar 3 zile, nu o săptămână, cum ați făcut-o voi, că oamenii pe vremea aceea, chiar dacă erau dornici de bucuria unor zile libere, de distracție, de voie bună, nu-și permiteau mai multe zile de huzureală, deoarece munceau, aveau unde munci, pentru a-și asigura un trai decent, deoarece trăiau de pe urma sudorii frunții lor și prețuiau munca. Cele trei zile în care se întâlneau la Târgul Mare al Bistriței, pe lângă socializare, le erau necesare pentru a-și valorifica rezultatul muncii, obținând banii necesari pentru impozite și taxe, pe care le plăteau imediat după ce se întorceau în localitățile în care locuiau. Impozitele și taxele nu erau atât de mari ca acum, deoarece nu aveau de întreținut o ”armată” de funcționari. Funcția de primar era onorifică, nu era plătită cu salar, sarcinile ce-i reveneau erau remunerate prin anumite beneficii naturale, era o onoare să fii primar ! Funcționar era numai notarul și omul de servici, care îngrijea animalele de reproducție și făcea cunoscute acțiunile la care trebuia să participe toți locuitorii satului, și executau cu dragoste tot ce era de făcut, pentru că se realizau lucrări în beneficiul tuturor sătenilor, necesare pentru o viață demnă de oameni. Mă gândesc acum, pentru ce dorește viceprimarul o întâlnire cu diaspora ? Cu ce promisiuni vrea să-i ademenească pe cei plecați printre străini, care și-au făcut un rost în viață și au cunoscut adevărata democrație, unde omul se simte în siguranță și poate trăi decent? Vor da acești oameni ”pasărea din mână, pe aceea de pe gard” ? Ei, și așa plecați, au contribuit și vor contribui la investiții ”acasă”, de întors însă nu se vor întoarce într-o țară amanetată pe 30 de ani, unde nu există nicio perspectivă de viitor, unde se răpesc copiii, ba și mai rău sunt și uciși. Oricât de mieros sunt așteptați la întâlnirea din 23 august, consider că nu vor fi prea mulți, dar nici aceștia nu pot fi câștigați pentru voturi, la care se așteaptă domnul ”vice”.

  • Gândești exact ca Nicolaie Bădălău. Tu ești de-al nostru. Urinează pe diaspora, mama lor! Cheam-o și pe Doina Pană.

  • Domnule ganditor, cu respect iti spun ca,ai punctat f bine lucrurile.
    La noi primarul si vicele au peste 20.000 lei salatiu pe luna, pt ei nu este o cinste sa fii primar , vice. Banul sa iasa indiferent cum.
    Vin alegerile si nu stiu ce sa mai faca doar, doar or iesi iarasi.
    Mai bine de3 jumatate din institutiile statulhi sunt capusate de cei cu carnet.
    Se plang ca nu mai au bani dar fac angajari peste angajari.
    Nu mai pacalesc pe nimeni.

  • Mă,tu ești prost de bubui! Aș vrea sa te văd dacă ai curajul să susții toate tâmpeniile care le debitezi de față cu unul din „diaspora”?

  • @MU.Edia…

    Măi Fasolică din Pașcani , venit în orașul ardelean Bistritzburg în 1946 alungat de foamete , dacă ai ceva cu lumea civilizată care trăiește în afara României vino și spune în față ce ai de spus , nu ascuns după tastatură ! Adu și câțiva jandarmi , poate o să ai nevoie !

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Mobilizare exemplara Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS