Actualitate

Cât de pregătite sunt școlile pentru noul an. ISJ susține că au dezinfectanți și măști, DSP că doar pentru o lună

Inspectorul școlar general Mihai Mureșan de la Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a spus că cele mai multe dintre unitățile de învățământ din județ sunt pregătite pentru începerea noului an școlar în scenariul verde și că 99 de unități de învățământ ar avea stocuri de măști.

Potrivit lui Mihai Mureșan, dintre 106 de unități cu personalitate juridică, în mediul urban sunt 43, iar în cea rurală alte 63. ISJ știe că un număr de 11 grădinițe din mediul urban au finalizat igienizarea generală și dezinfecția în toate spațiile, au terminat de elaborat procedurile privind circulația în perimetrul școlar și au trasat circuitele în fiecare școală.

Dintre cele 13 școli gimnaziale, 11 au finalizat aceste proceduri, iar două sunt în stadiu mediu, iar dintre cele 19 licee, au finalizat 9 până vineri, erau în stadiu avansat 7 și trei în stadiu mediu. În mediul rural, dintre cele 53 de școli gimnaziale, au finalizat pregătirile 26, 18 erau în stadiu avansat și nouă în stadiu mediu.

Mihai Mureșan a susținut că din totalul celor 106 unități cu personalitate juridică, 96 aveau stocuri de materiale dezinfectante. În celelalte 10 sunt proceduri în derulare.

”Ne-a interesat să știm și cum stăm din punctul de vedere a unor stocuri de măști. Există aceste stocuri în 99 de unități de învățământ și sunt operațiuni de achiziție în celelalte șapte”, a spus Mureșan.

Totuși, întrebat de unde au școlile stocuri de măști și pentru cât timp le vor ajunge, Mihai Mureșan a spus că nu mai mult de o lună.

”Au rămas măști din cele pe care le-au primit pentru perioada de pregătire a elevilor pentru examenele naționale sau a desfășurării examenelor. Despre acestea vorbim, ele există în școli. Sunt măști care ajung de la câteva săptămâni până la o lună de zile. Sunt destinate elevilor. Eu transmit faptul că, în 99 de unități de învățământ există acest stoc de măști. Nu știu să spun fiecare școală în parte pentru câte zile va avea stocul respectiv. Eu cer mișcare cu viteză maximă în fiecare școală pentru achiziția aceasta pe fonduri europene. Să lucreze în tandem cu primăriile. Este scris clar în ordonanță că toate materialele procurate după 1 august sunt eligibile la decontare din orice instituție de învățământ sau primărie. Dacă în aceste zile primăriile vor să procure din fondurile pe care le au la dispoziție materiale dezinfectante sau măști, cu atât mai bine. Vor putea să-și recupereze aceste fonduri din bani europeni. Sunt conștient că nu în trei zile vor face achiziții de măști și dezinfectanți, dar sunt stocuri”, a spus Mihai Mureșan.

În județ sunt încă 29 de unități de învățământ care nu au rețea de apă potabilă și elevii folosersc grupuri sanitare din curte. În aceste unități, apa este aasigurată prin rezervoare, iar în unele localități, cum ar fi Visuia și Hălmăsău, s-au făcut toalete în clădiri.

Potrivit dr. Anca Andrițoiu, directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, în prezent, nicăieri în județ nu se impun măsuri de scenariu roșu, nefiind peste 3 infectați la mie.

”Sunt anumite localități unde incidența de infectați este între 1 și 3 la mie. Este vorba de acele localități în care sunt centre de vârstnici, iar acolo, după părerea noastră, nu se impune o măsură specială fiindcă sunt persoane izolate care nu au interacționat cu comunitatea. Dacă există o localitate cu scenariu verde, dacă nu au spațiu suficient (pentru școală – n.r.) vor lua măsura de a lucra o parte de acasă. Asta depinde de fiecare școală. Noi am început controalele în școli încă din august. Socotim clădirile, nu unitățile. Noi avem 315 clădiri, din care 304 de stat 11 particulare. În acest moment, autorizație sanitară au 252, iar 63 sunt fără pentru că sunt clădiri vechi, au toaletele în curte, sunt încălzite cu sobe metalice sau se află în reabilitare. Când vor termina, vor veni pentru autorizare. S-au verificat până acum 114 școli. Colegii mei care au făcut verificarea au constatat că, în aceste școli, există stocuri de dezinfectante cam pentru o lună, dar aproape toate au început proceduri de licitație, încearcă să încheie acord-cadru să vină produsele la un anumit interval de timp”, a spus Anca Andrițoiu.

Potrivit directorului DSP, este o problemă cu personalul care se ocupă de curățenie care este insuficient. Îngrijitoarele lucrau de regulă cu o jumătate de normă, iar acum va fi nevoie să dezinfecteze spațiile mai des așa încât este nevoie de mai multe îngrijitoare.

”Sunt grădinițe cu un număr mare de copii, la Șieu, la Sebiș, grădinițe cu dimensiuni mai reduse. Peste tot se caută soluții, se încearcă să se găsească totuși soluții ca să se respecte distanțarea. În ce privește măștile, noi am constatat că unele școli au măști, altele nu au”, a mai spus Anca Andrițoiu.

La sediul ISJ au venit și reprezentanți ai părinților și elevilor care au întrebat dacă pot cumpăra din fondurile asociațiilor de părinți măști. Inspectorul școlar general le-a răspuns că nu, iar subprefectul Eugen Curteanu că da. Cert este că, începând cu 14 septembrie a.c., elevii nu vor avea acces în incinta școlilor dacă nu vor purta măști.

5 comentarii

  • Anisie ministra învățământului lipește afișe ptr PNL in loc sa se ocupe de minister!!! Nu le e Rușine! Miniștrii care lipesc afișe și umbla cu ligheane! Guvernul a ajuns un mare ONG penelist! Ii doare undeva de noi toți!!! O sa se moara pe capete și noi fin Martie nu suntem pregătiți pentru nimic! Unde ii Turcan?? Aluna Gorghiu? Ministrul justiției? Ministrul internelor??? Aa candidează la primarii!!!! Cât de jenant…. s-au pus in guvern ptr notorietate sa iasă primari!!! In loc sa se ocupe de țara asta!!! Rușine sa va fie!!!! Rușine!!!

  • Adina, mamă ! ce-ar fi ca de problemele de la noi (și de la mneavoastră) din Visuia , Hălmăsău și Ardan să se ocupe autoritățile locale, iar nu ministra ?
    Să ne dezvățăm odată să așteptăm totul de la centru.
    Să punem mâna și să nu ne pută tot ce nu ne place.
    Aaa, că unii n-au nevoie de mască !?
    Dacă așa a vrut natura !!!!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Ioan Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS