Actualitate

Ceremonie cu ocazia Zilei Europei și Zilei Independenței, la Beclean

Anul acesta, ceremonia dedicată Zilei Europei (9 mai) și Zilei Independenței de Stat a României (10 mai) va avea loc în Piața Drapelului Național din Beclean.

Evenimentul se va desfășura joi 9 mai, de la ora 10.00, la Monumentul Eroilor.

Ceremonialul militar și religios va cuprinde acordarea onorului militar, intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios, alocuțiuni, depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor, defilarea efectivelor militare.

Data de 9 mai este Ziua Uniunii Europene, pentru a marca istorica declarație din 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state. Decizia susţinerii acestei celebrări a fost luată de Consiliul European de la Milano, în 1985.

Ziua de 10 mai este sărbătorită în fiecare an ca Ziua Independenței Naționale a României – sărbătoare naţională. În 10 mai 1877, Senatul proclama Independența statului român, când conducătorul de la acea vreme, Principele Carol I, a semnat proclamația ”Independența absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Cu o zi înainte, actul fusese citit în Parlament de către Mihail Kogălniceanu și votat de reprezentanții celor două Camere.

Data de 10 mai are și alte semnificații. În 10 mai 1866, prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depunea jurământ în fața Parlamentului Principatelor Unite. În 10 mai 1881, România a fost proclamată regat iar Carol I rege, cunoscând ulterior, timp de mai bine de jumătate de deceniu, o perioadă de prosperitate şi de progres economic şi social.

5 comentarii

  • Felicitari domnului primar si comunitatii orasului Beclean,pentru respectul cuvenit zilei de 10Mai ,zi atat de importanta pentru natiunea romana! Cu cordialitate,dr.MNPop

    17
    10
    • 8 mai 2014:
      –––
      Exact acum zece ani,o parte din Europa ovaționa și premia asta: Acest ‘”cantec” are pe YouTube, 43.617.595 mil vizionari.👍și aprecieri.Vizionează „Conchita Wurst – Rise Like a Phoenix (Austria) 2014 LIVE Eurovision Second Semi-Final” pe YouTube https://youtu.be/SaolVEJEjV4?si=H4cNz2JEK_oPDH2a
      –-in prezent, această pers areHIV.

      Concluzia: aprox din an. 2000 încoace, cam asta se vrea a fi
      EURO-VISION, a” ieuropei”, vai și amar de „Bătrânul Continent” și de ‘Viziunea creștină /Fundamentele Creștine Ale lui Robert Schuman (1958).’:(
      La ora actuala, Europa este un melanj de popoare creștine și musulmane(imiile de imigranții sirieni,etc) de religii și credințe, EU este într-o,o continuă schimbare. …

      Daca merge🇪🇺 sau nu ,într-o direcție bună, rămâne de văzut!!

      https://youtu.be/SaolVEJEjV4?si=iAGvWvDcE6nvH4Ra

      12
  • 9 mai a fost declarată Ziua Europei, cunoscută ca Ziua Schuman, amintind de Declaraţia rostită la 9 mai 1950 de Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, fapt pentru care a rămas înscrisă în istoria construcţiei europene drept „declaraţia Schuman”. Textul prevedea crearea unei Comunităţi a cărbunelui şi oţelului, ai cărei membri urmau să-şi gestioneze împreună aceste două resurse.
    Asadar, Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), înfiinţată de Franţa, Germania, Italia, Ţările de Jos, Belgia şi Luxembourg, a fost prima dintr-o serie de instituţii europene supranaţionale care au stat la baza Uniunii Europene de astăzi.
    Totusi, încă de pe 19 septembrie 1946, la Universitatea din Zurich, Winston Churchill a vorbit despre viitorul continentului european maltratat și distrus dupa cel de al-II-lea război mondial: “Doresc să vorbesc despre tragedia Europei, acest nobil continent, patria tuturor marilor rase părintești ale lumii occidentale, fundamentul credinței și eticii creștine, originea majorității culturii, artelor, filozofiei și științei, atât din antichitate, cât și din timpurile moderne. Dacă Europa ar fi fost odată unită în împărtășirea moștenirii sale comune, nu ar fi existat nicio limită pentru fericire, prosperitate și glorie”. Pentru a nu mai permite ca o astfel de tragedie să se repete, Churchill a pledat pentru construirea unui fel de „Statele Unite ale Europei”, având drept nucleu reconcilierea Germaniei și Franței și a propus crearea Consiliului Europei, prima organizație pan-europeană edificată după cel de-al doilea Război Mondial, înființată în 1949.
    La mai bine de 75 de ani de la celebrul discurs al lui Churchill, desi lucrurile au evoluat, Europa a ajuns din nou intr-un impas.
    Cauzele sunt multiple si ele tin de slaba calitate a clasei conducatoare. Totul porneste de la educatie . Asa cum spunea Eminescu, „Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele – literatori, ignoranţii şi proştii – administratori ai statului român.”
    Parlamentul European a recunoscut Ziua Europei de 9 mai, ca sărbătoare oficială în octombrie 2008.

    11
    4
  • Beleaua e alta.
    Mai este Europa, creștină?
    In
    „Discursul lui Robert Schuman (1958): „Suntem chemați să ne amintim de elementele de bază creștine ale Europei, la formarea unei democrații,a unui model de guvernare care, prin reconciliere, să se dezvolte într-o „Comunitate de Popoare” guvernate de
    libertate, egalitate, solidaritate și pace și care este adânc înrădăcinată în valorile Fundamentale Creștine.”✝️
    Robert Schuman (1958).

    (…) Ce s-a întâmplat însă cu VIZIUNEA creștină a lui Robert Shuman despre EU?
    –-Răspuns:Tendința copleșitoare din Europa ultimilor 60 , 70. de ani a fost în mod clar una de
    Secularizare ( laicizare);
    iar asta s-a reflectat în „Trendul” general al procesului de elaborare a politicilor U.E: Valorile biblice, sfinte,au fost considerate de mulți ca fiind învechite, „ciudate,” depășite și defapt, irelevante.”(…Freedom, equality, solidarity and peace and which is deeply rooted in Christian basic Values.’
    Robert Schuman (1958).”

    Source:
    A Christian Europe(an): the forgotten vision of Robert Shuman.
    By J.Fountain, ” The Schuman Centre for European Studies, Netherlands ” (Encounters Mission Journal Issue 36 March 2011).
    ––

    11
    1
  • „10 mai 1881, România a fost proclamată regat iar Carol I rege!”
    -_____
    Nu înțeleg de ce aceste date AU FOST comasate si sărbătorite împreună la Beclean? 9 și zece ? Nu trebuia.–‘–
    P.s.
    În mod deliberat, ziua de 9 mai 🇪🇺 cade în preajma „concursului” Euroviziunii, care în prezent și-a pierdut solemnitatea si decenta. Show-ul de alaltăieri, 2024, a fost de-a dreptul HIDOS si indecent, obscen.

    În public erau și copii de 13 ani !
    Prestația „muzicală ” a britanicilor a dezamăgit, show uk lor era „pt adulți ×××]”după miezul nopții, interzis minorilor. Se pare ca RUSINEA a dispărut complet din acest spectacol , zis bâlci^ieuropean. 😓

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.