Președintele filialei județene a Partidului Mișcarea Populară (PMP) Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, l-a prezentat pe noul reprezentant al partidului în Consiliul Local Bistrița. Este vorba de Dorin Silea (36 de ani), antreprenor.
Dorin Silea, de profesie inginer, a fost prezentat drept ”un antreprenor de succes, un om serios”. El îi va lua locul Silviei Radoicovici, care a demisionat din funcție.
”Am 36 de ani, sunt căsătorit, am doi copii. Sunt născut și crescut în Bistrița. Am o relație bună cu Ionuț Simionca și cu Ciprian Kecskes Simionca încă din 2016. Consider că putem face lucruri bune împreună. Nu sunt genul care să renunț ușor la anumite lucruri pe care le încep. Îmi place să fac lucrurile bine. Tocmai din acest motiv, am ales să mă alătur echipei”, a spus Dorin Silea, care coordonează o echipă de peste 40 de oameni care activează în șapte județe.
Dorin Silea activează într-o companie specializată în comercializarea băuturilor calde prin intermediul automatelor de cafea.
”Dorin este născut şi crescut în Bistriţa, conduce o echipă de 40 de oameni din şapte judeţe şi este în echipa mea din 2015. Pe scurt, este un om muncitor, serios, cu care întotdeauna am făcut echipă bună şi care îşi pune toată experienţa în slujba bistriţenilor. PMP merge înainte, cu forţe proaspete. Ne pregătim pentru un an greu, cu multe campanii, momente în care fiecare trebuie să arate ce promisiuni a respectat şi câte din proiectele asumate în 2020 au fost şi concretizate”, a menționat președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca.
Adaugă comentariu