Actualitate

CJ: Tibi Ușeriu, Premiul de excelență al județului BN. 25.000 de lei pentru campion

ACTUALIZARE Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a aprobat, într-o ședință de îndată, un proiect de hotărâre privind acordarea Premiului de excelență al județului Bistrița-Năsăud ultramaratonistului Tiberiu Ușeriu, în urma câștigării cursei extreme ”6633 Arctic Ultra”- ediția 2016. 

Tibi Ușeriu va primi de la CJ un premiu în bani în valoare de 25.000 de lei, suma brută alocată din bugetul județean fiind de 29.000 de lei.

Premiul de excelență îi va fi înmânat în ședința ordinară a Consiliului Județean de joi 31 martie, ora 15.00.

”Este o ședință festivă și mi-aș dori să avem cât mai multe astfel de ocazii de arăta un minim de recunoștință și respect unor oameni care fac cinste județului și duc numele acestuia pe cele mai înalte culmi. În cazul de față nu numai al județului, ci și al României. Ce a reușit Tibi este aproape inimaginabil, a făcut eforturi supraomenești în condiții vitrege. Am avut ocazia să-l cunosc la Maratonul Via Maria Theresia anul trecut. Principalul cuvânt prin care l-aș caracteriza este inspirație. Este un om simplu, care inspiră, ne-a dat ocazia tuturor să ne simțim mândri. A arătat că limitele umane pot fi depășite atunci când îți dorești și te pregătești”, a spus preeșdintele CJ Radu Moldovan.

La finalul ședinței, consilierii județeni au aplaudat performanța reușită de Tibi Ușeriu, care va reveni în țară în cursul săptămânii.tibi useriu drum somn

După o călătorie cu peripeții timp de 20 de ore (video), pe o vreme imposibilă, participanții la ultramaratonul de la Cercul Polar au ajuns în siguranță în capitala teritoriului canadian Yukon, Whitehorse.

Part of our nice leisurely 19 hour drive back to Whitehorse (still driving now). But we’re just now pulling in!! HURRAY!!!!!!!!!

Posted by Frank Fumich on 21 Martie 2016

 

VEZI și: Darul pe care îl merită învingătorul

Bistriţeanul Tibi Uşeriu (42 de ani) a câştigat ”6633 Arctic Ultra”, o cursă de ultramaraton desfăşurată pe distanţa de 566 de kilometri în apropierea Cercului Polar, el conducând această probă extremă de la început până la sfârşit. Poh Joo Tou din Singapore a fost al doilea, la 56 de minute de câştigător. Ultimii cinci concurenţi rămaşi în cursă, printre care s-au numărat Vlad Tănase şi Andrei Roşu, au trecut linia de sosire împreună. La startul care s-a dat la 11 martie s-au aliniat 12 sportivi, dintre care şapte au terminat cursa. Uşeriu, care a terminat cursa accidentat la picior, a urmat un antrenament dur înainte de maratonul arctic, în Pasul Tihuţa din Munţii Călimani, unde a alergat la bustul gol, a dormit în ger sub cerul liber şi a făcut baie la copcă pentru a rezista temperaturilor de la Polul Nord.

1 tibi useriu fn 2 tibi useriu fn 3 tibi useriu fn 4 tibi useriu fn

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a adresat un mesaj de felicitare pentru Tibi Uşeriu: ”Îl felicit pe Tiberiu Uşeriu pentru reuşita deosebită obţinută în cadrul Maratonului Arctic. El a dus steagul şi numele României pe primul loc în această competiţie. Un astfel de rezultat, obţinut în condiţii extreme datorită perseverenţei şi ambiţiei cu care s-a pregătit, este demn de aprecierea şi respectul nostru. Felicitări campionului nostru!”.

”Tibi, you are the champion! Cursa ne-a ținut cu sufletul la gură. Avem primul român care ajunge pe primul loc la cel mai greu ultramaraton din lume. A condus de la start și până la finish. Cu siguranță este un campion de care tot județul Bistrița-Năsăud este mândru! Bravo Tibi, ție și echipei de la Tășuleasa Social! Felicitări Tibi Ușeriu! Suntem tare mândri de tine și de performanța ta! Te așteptăm acasă!”, a scris pe Facebook președintele CJ Radu Moldovan.

Tibi Ușeriu spunea înainte de start: ”Mi-am dorit mereu să îmi depăşesc limitele. Doar linia de finish va fi momentul în care o să mă opresc. Am denumit această cursă cursa vieţii mele, cu siguranţă îmi va schimba viaţa. Cât despre locul pe care vreau să mă clasez: bineînţeles, locul 1”.

11 tibi useriu cursa yk 12 tibi useriu cursa yk 13 tibi useriu cursa yk 14 tibi useriu cursa yk

14 comentarii

    • Vasile, ce vrei!?!? Cineva tre sa ia caimacul…. si cine se pricepe mai bine la asta decat politrucii fatarnici!?!? :)))

  • Domnilor, haideți să fim realiști.
    Cine considerați d-voastră că are dreptul să premieze prin diferite modalități, rezultatul atletului Tiberiu Ușeriu?
    Numai instituțiile abilitate prin persoanele ce ocupă în acest moment funcția de decizie și reprezentare.
    Ne place, sau nu, la nivel județean este Emil Radu Moldovan prin CJ și la nivel local este Ovidiu Teodor Crețu, prin CL.
    În opinia unora, premierea trebuie să se facă după alegeri?
    Nu domnilor, ea trebuie făcută cât mai repede posibil și dacă se poate cu o sumă care să reflecte cât mai onorabil rezultatul deosebit.
    Diplomele și medaliile sunt doar palmares.
    Nevoile actuale sunt banii, cât mai mulți !!! Vă amintesc că fără bani nu putea să participe la această întrecere.
    Așa că, persoane decidente, găsiți cât mai mulți bani. Cum în alte direcții se găsesc, găsiți și pentru această deosebită performanță.

    • „institutiile abilitate” baga bani in fundul asistatilor sociali care-si dau foc la blocurile sociale fara ca sa aiba nici un beneficiu pentru societate din partea acestora.
      acestui OM DEOSEBIT se puteau mobiliza INAINTE ca sa-i plateasca macar transportul dus-intors, ca sa nu vorbim de echipament si restul.
      nu ca ar fi cerut cineva asta, acestui EROU ii este suficienta victoria personala si mandria de a fi roman, de douazeci de ani face ceea ce face nu pentru bani si nici pentru a se cocota in functii publice de trântori ipocriti platiti de la buget.

  • DlZorro…..daca-i da,de ce-i da,daca nu-i da…….iar nu-i bine. Ce sa faca si astia ? Dvs. ce ati face? I-ati da sau nu ??

    • Normal ca i-as da!!! MERITA!!! Zic doar ca Raducu aluat startul….ajutat de functie. Problema este alta! Bag mana-n foc ca nu sunt sinceri, politicienii!!! Incearca sa profite din orice – cu atat mai mult cu cat nu dau de la ei! :))) … dar sa nu uitam… cati prim ministri au furat startul la prezidentiale si au pierdut :)))

    • Ce sa le faci dl Zorro. Asa sint politicienii. Ar cistiga din orice si cu orice mijloace.n-au scrupule.

    • La cum a demonstrat si pana in prezent Radu Moldovan, orice rezultat remarcabil a fost premiat, deci nu este doar de campanie electorala, doar conjunctura face sa fie aceasta premiere acuma. E normal ca un judet sa isi premieze campionii, e firesc sa sprijine sportul de performanta, atat cat permit resursele si legea .

  • Si de aici i-a luat impozit….
    Ce mai ti-e si cu statul asta roman…..! Tu ca om faci orice si il apreciezi il faci sa se simta mandru de tine …..si el face un singur lucru :iti ia cit poate si de unde poate.si la mai marii datornici la stat (vezi cazul Rompetrol)…..i iarta si le sterge 600 mil euro.asta da dreptate.tot inainte…pina la capat.

  • Eu zic ca cel mai bun premiu este vreo 2000 ha de impaduriri in acest an , plus o implicare mai activa in impiedicarea taierilor ilegale (chiar daca suntem in campanie electorala si trebuie sa-i „ungeti” pe primari) DOVEDITI, nu doar pe hartie! In felul asta aratati ca va pasa. Nu zic si aia 25000 lei sunt buni, dar scopul acestui maraton a fost altul!

  • Exact de ce ma temeam!!! Se premiază din bani publici un om la 42 de ani!!! Pt ce? Pt ca a alergat până la polul nord? Pt cine? Pt noi? Sa va fie rusine vouă cei care l-ați premiat!!! Mai bine ați fi dat acești bani orfanilor !! Sau bătrânilor! Tibi draga, daca tot vrei sa faci ceva pt noi, du-te si aleargă la o competiție plătită si după aceea donează banii bistritenilor!!! Asa poți spune ca alergi pt noi!!! Dar sa iei banii noștri pt ca alergi…..

  • @Iacob Bigiu, Ciprian… sunteti niste ipocriti rosii!!!! Minunati-va de declaratiile unui om modest… un OM care nu candideaza, un OM care nu e in campanie electorala… un OM care face totul pentru el…si pentru zona din care vine…. cititi fii de comunisti!:
    „Reporter: Consiliul Județean îți va acorda un premiu de 25.000 de lei.
    Tibi Useriu: Voi dona acei bani, vom găsi o cauză potrivită. Eu vreau să promovez mișcarea și faptul că se poate dacă vrei.”

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.