Actualitate Politică

Creţu: Faptul că am ales un preşedinte de altă naţionalitate arată că suntem o naţiune puternică

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, nu pare deloc afectat de faptul că preşedintele PSD, Victor Ponta, a pierdut Preşedinţia României. Dimpotrivă! Într-un discurs ţinut în deschiderea Festivalului "Pană de păun", Creţu a salutat alegerea unui preşedinte de altă naţionalitate. Care au fost argumentele edilului.

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a ţinut un discurs sâmbătă seara la deschiderea celei de-a noua ediţii a Festivalului „Pană de păun”, dorind să explice oamenilor de ce Bistriţa găzduieşte atât de multe evenimente folclorice şi de ce consideră domnia sa că „Pană de păun” e o „găselniţă frumoasă”.

„De ce la Bistriţa Festivalul Pană de păun? Normal clopul cu pană de păun este specific zonei Someşului Superior sau Sălăuţei. Totuşi, festivalul se organizează la Bistriţa. Aici l-a început Alexandru Pugna şi noi îl susţinem aşa cum facem şi cu alţi manageri culturali. Alexandru Pugna, în afară de a fi vicepreşedinte al CJ şi interpret de muzică populară, este manager cultural şi pot să spun că mă mândresc pentru că mă număr printre prietenii lui. Esenţial este că Alexandrtu Pugna ştie să organizeze acţiuni culturale importante şi că le face la Bistriţa. Felicitări, Sandu, şi mulţumesc că le organizezi aici”, a spus Ovidiu Creţu în aplauzele asistenţei.

„Bistriţa are o tradiţie de cultură urbană, de secole, dar cei care suntem în Bistriţa acum, şi Sandu Pugna de la Căian, şi Ion Lazăr de la Bârgău, şi Ovidiu Creţu de la Şieu Odorhei, şi foarte mulţi alţii suntem oameni cu rădăcini în zona rurală care am venit în Bistriţa aducând cu noi acea simţire a poporului român, acea simţire românească ce se numeşte folclor şi pe care o dorim şi la noi acasă, în Bistriţa. De aceea, cu nenumărate ocazii, în Bistriţa, folclorul e promovat la rang de cinste pentru că este cultura naţională a noastră, a românilor. Pană de păun e o găselniţă frumoasă. Am să vă spun şi câteva versuri dintr-o poezie”, a spus Ovidiu Creţu care a recitat apoi două strofe din poezia „Cântec” de George Coşbuc.

Iată-le: „Ţi-ai mânat prin veacuri turmele pe plai,/Din stejarul Romei tu mlădiţă ruptă,/Şi-ţi cântai amarul din caval şi nai./Dar cumplit tu fost-ai când te-au dus în luptă/ Ştefan şi Mihai. Când ţi-or pune piedici duşmanii să cazi/Spada ta să fie şi de-acum, române,/Fulger care-aprinde, vânt ce rupe brazi,/Şi te-ncrede-a pururi că vei fi şi mâine/Tare cum eşti azi”.

Edilul a continuat apoi cu câteva întrebări retorice: ”Oare suntem tari? Astăzi suntem tari, suntem puternici? Astăzi naţiunea română e puternică? Eu cred că da. Eu cred că naţiunea română e puternică, membră UE, NATO, dar mai mult decât orice, România s–a manifestat pe scena europeană şi pe cea internaţională ca o ţară echilibrată, puternică. Inclusiv faptul că noi, românii, am avut deschiderea şi ne-am permis să alegem un preşedinte de altă naţionalitate dovedeşte că suntem o naţiune puternică, că putem fi generoşi, că ştim să fim generoşi pentru că suntem stabili, statuaţi şi o naţiune care nu trebuie să mai confirme nimic. Am recitat această poezie şi pentru că pana de păun este o imitaţie a coifului roman, fără niciun fel de dubiu. Clopul cu păun arată ca şi coiful soldatului roman. De aceea spun eu din stejarul Romei, tu, mlădiţă ruptă. Pe Someş, pe Sălăuţa, pe Zagra, pe Ilişua, tradiţia romană, tradiţia acelei puteri care a fost în urmă cu 2000 de ani Uniunea Europeană se păstrează şi azi şi, prin grănicerii români, s-a ştiut să se ţină sus acest steag al românismului. În continuare ţinem acest steag al românismului prin Alexandru Pugna, prin Viorica Telcean şi prin alţi mesageri şi promotori ai cântecului popular, a creaţiei poporului român”, a spus Ovidiu Creţu.

18 comentarii

  • Se repliaza Cretu? A devenit si el Iohannist? Nici n-au dat inca pozele jos cu Ponta, Dragnea si Bistrita te iubim si l-a reevaluat. Foarte tare

  • D-le Primar, daca va aude sefu mare adica V V PONTA o sa fiti taxat. Ati dat-o la intors cam repede si in loc sa va caiti si sa va dati seama cu adevarat de ce candidatul stangii a pierdut pregatiti false osanale lui IOHANNIS si bistritenilor care l-au votat. Va amintesc ca in ultima emisiune electorala de la AS -TV Inaintea incheierii campaniei, cu aerul de superioritate si aroganta specifica D-vs, spuneati : (IOHANNIS isi doreste o palarie prea mare). I-ati rugat pe bistriteni sa voteze Ponta. Nu ati fost ascultat, si trebuie sa luati aminte. Nici eu nu v-am ascultat !

  • Oligofrenul de Cretu s-a razgandit . Acum cateva zile spunea ca poporul a gresit , acum spune ca suntem o natiune puternica . Cretane , la varsta ta de pensionar expirat ar trebui sa fi mai consecvent .In ce-l priveste pe Pugna e normal sa fi mandru ca e prieten cu tine pentru ca ce se aseamana se aduna . Menestrelul cu 8 clase e de aceeasi teapa cu tine Cretule .

  • Dle Balan, Cretu si Iohannis au fost colegi , sa nu uitam asta. Deci exista intre cei doi o relatie pe care chiar nu trebuie sa o persiflam!

  • La relatiile pe care si le-a facut cretu,prin biserica EVANGHELICA, la banii pe care i-au trimis SASII din AUSTRIA si GERMANIA pt. reabilitarea bisericii, pt. clopote etc: nici de rusine nu trebuia sa spuna ca IOHANNIS vrea un clop prea mare. Dar aroganta pesedista nu l-a lasat in pace.Acuma realizeaza ce inseamna sa fi politruc la un partid de corupti aflat in degringolada sub lupa DNA-ului.

  • Cum adica ” de alta nationalitate”? Nationalitate = Apartenență a unei persoane la o anumită națiune; cetățenie. Ce, Iohannis nu e de cetatenie/nationalitate romana? Ce prostie e asta? A nu se confunda cu etnia.

  • MaI OAMNII buni lasati clopul cu penele de paun acolo unde i locul in valea somesului.Nu estesuficient ca la intrarea in judeti veti avea o monstra a acestei pene????.Probabil inca Bistrita odata oras cultural a deveni un mareSAT!!!!! CUGETATI!!!!!

  • Se stie ….2015 …vine cu „santa claus johanis” la butoane !!! sa vedem ce schimbari apar ….ca vorba aia de promisiuni ….ne e plin podu” !!

  • Klaus Iohannis: „În campanie, mi-am asumat ca angajament un Parlament mai mic și mai eficient și că, în calitate de președinte, voi cere partidelor politice să elaboreze o nouă legislaţie de alegere a Camerei Deputaţilor şi Senatului, care să elimine aberaţiile. Astăzi, reiterez acest angajament și susțin în continuare că trebuie să avem un Parlament mai mic, mai reprezentativ şi mai eficient în serviciul public.
    asa spun presedintii de dreapta, asa a spus si fostul, ba chiar a facut referendum in 2009 pe aceasta tema. mai tineti minte?
    singura problema e ca dupa ce ajunge la ciolan , fiecare uita…
    uite si ponta critica tva de 24%… dar a uitat…
    TOTI UITA INSTANT…

  • No asta-i tare… Auzi tu ce întrebări retorice! Da am si io una… Bistriţa e europeană? Nu de alta, da pute a parfum, marca KKT, de la intrare…

  • Ce poti sa mai spui despre inconsecventa unui individ mediocru precum Cretu. Dupa ce a facut campanie electorala pentru Victor Ponta, care a inregistrat un esec in alegerile prezidentiale fiind invins de Klaus Iohannis, Cretu si-a exprimat nedumerirea si surprinderea prin afirmatia „”poporul, şi când greşeşte, are dreptate””. Iata ca la o saptamana de la victoria lui Klaus Iohannis, acelasi Cretu, a revenit cu o afirmatie si mai socanta. Pe scena Festivalului Pană de Păun a subliniat admirativ :”Eu cred că naţiunea română e puternică, pentru că este membră UE, pentru că face parte din NATO… Inclusiv faptul că noi, românii, ne-am permis și am avut deschiderea şi curajul să alegem un preşedinte de altă naţionalitate dovedeşte faptul că suntem o naţiune puternică, că putem fi generoşi, că ştim să fim generoşi pentru că suntem stabili, suntem statuaţi şi o naţiune care nu trebuie să mai confirme absolut nimic…”. Desigur, o mare aberatie se ascunde in aceasta fraza izvorata din gandirea idioata a primarului. Cum adica suntem o natiune care nu trebuie să mai confirme absolut nimic? Dimpotriva, mai e mult pana departe si aceasta natiune are inca multe de confirmat.

  • Acest presedinte ales a schimbat fundamental modul de a functiona a Primariei Sibiu, prin propriul model si propiile optiuni. Suntem departe. La noi functionarii sunt protejati( nu numai de usi inchise publicului), nu au nici o raspundere pentru documentatii urbanistice lamentabile si impotriva cetateanului, sesizarile se intorc impotriva celui ce le face, devenind inutile. Confortul unui cetatean obisnuit este permanent agresionat de o administratie partinitoare si indoielnica profesional.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.