Social

Cu cine se aliază Partida Romilor la alegerile locale

Președintele Partidei Romilor Pro-Europa Bistrița-Năsăud, consilierul județean PNL Emil Neia Lăcătuș, a vorbit despre strategia pentru alegerile locale din 2016.

”Partida Romilor va crește și va fi eficientă. Sunt 30 de localități unde avem comunități de romi și avem reorganizate deja 15 filiale locale, unde avem procent de peste 20% și unde vom pregăti oamenii noștri pentru alegerile locale. Încercăm să avem reprezentativitate cel puțin în comunitățile mari, în Consiliul Județean și Consiliile Locale din comunele respective. Eu sunt la al doilea mandat de consilier județean și consider că am făcut cunoscute toate problemele cu care se confruntă comunitățile noastre. Vrem să avem și din 2016 oameni în CJ și CL. Dacă n-am fi în aceste foruri, nu s-ar rezolva nimic din problemele romilor. Vrem să fim o organizație puternică”, a spus Emil Neia Lăcătuș într-o conferință de presă.


El a menționat că reprezentanții romilor vor candida pe listele Partidei Pro-Europa acolo unde nu vor fi pe loc eligibil pe listele PNL: ”Sigur vom fi pe liste la un partid. Avem mână liberă de la nivel central să negociem în special cu cele două poluri politice, stânga sau dreapta. În Bistrița-Năsăud nu mai e de negociat, eu fiind membru activ al PNL. Vom merge în continuare cu PNL și în următorul mandat. Chiar am avut o discuție cu domnul deputat Ioan Oltean, ne vom întâlni cu liderii noștri și unde vom avea locuri eligibile pe listele PNL, în cele 15 comunități, vom fi acolo, unde nu, vom depune liste separate pe Partida Romilor, pentru că nu vrem să rămânem pe dinafară în acele comunități, și vom face echipă în Consiliile Locale respective”.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Vali - Unul dintre cei 7.400.000 Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS