Actualitate

Cum arată bugetul Bistriței pe 2022. Investițiile prevăzute pentru anul acesta

Primăria Bistrița a inițiat procedura de consultare publică cu privire la proiectul de buget al orașului pe anul 2022, acesta urmând să fie supus aprobării Consiliului Local luna viitoare.

Proiectul de buget poate fi consultat în întregime aici.

38 comentarii

  • Eliminați aberația de la pagina 18 paragraful 1.12 cu lărgirea imposibilă a străzilor Calea Clujului, Drumul Cetății și Simion Mândrescu. Vor fi alți bani aruncați aiurea pentru alt SF executat de firmele de casă care nu se va putea pune niciodată în practică !!!!!!!!!!!!!!

    20
  • Cei din primăria Bistrița sunt consecvenți în prostie reapare proiectul care ar fi trebuit anulat de mult cel cu îngustarea străzilor Gării-Decebal-Andrei Mureșanu-Năsăudului ha, ha

    16
    • Sunt consecvenți rău în prostie reapare și Linia Verde pe perete care va adânci falimentul zonei centrale :o)

      15
  • Bugetul ăsta este o listă extinsă de nonsensuri Alpin Coaster pe dealul care vine la vale iar la alt punct măsuri urgente de remediere a alunecărilor de teren aferente pârtie de schi. Nonsens, Dacă ști că dealul Cocoș o ia la Vale de ce mai arunci alți bani și pe Alpin Coaster-ul care și el o va lua la vale ? Nu ne-am făcut destul de râs la televiziunile naționale cu pârtia acum vrem să ne facem de râs și cu Alpin Coasterul.

    15
    • Înainte de a se cere alți bani pentru pârtia de schi mai precis pentru Alpin Coaster și înainte de dezbaterea pe bugetul 2022. Primarul ar trebui să dea publicității un raport integral cu cât sa cheltuit și cu cât sa încasat anul trecut în primul său mandat la pârtia de schi. În acest raport trebuie inluse sumele plătite în tot anul adică și în perioada de vară etc firmelor care se ocupă de pârtie, salariile angajaților din primărie implicați în activitățile de la pârtie, valoarea lucrărilor pentru remedierea alunecărilor de teren, plata curentului la instalația de telescaun, la pompe, la iluminarea pârtiei și alte consumabile etc….
      Numai după aceea ne putem face o idee dacă se merită să cheltuim alți bani la pârtia de schi pe Alpin Coaster.

      14
  • Felicitări pentru punctul despre achiziționarea bazei de agrement Novarom cunoscută de toți Bistrițeni ca ștrandul Mecanică. Demult ne dorim redeschiderea acestei baze de agrement în cea mai frumoasă parte a orașului.

    18
    • Super am avut zile faine la ștrandul Mecanica. Din nefericire după falimentul fabrici Mebis nu sa mai ocupat nimeni de ele și a rămas în paragină.
      De abia astept să merg din nou la ștrandul Mecanica.

      16
  • De unde a mai apărut și pasaj rutier subteran Slavici de cate nu știe nimeni ?
    Pentru fluidizarea circulației nu era mai simplu și mult mai ieftin realizarea trecererilor de cale ferată Bozga-Pletosu și Valea Rusului ?!

    20
  • Felicitări pentru mărirea parcului Industrial Bistrița Sud !
    Acest parc trebuie mărit pentru a permite aducerea și a industrie mari cum sa văzut până acum dorința de aduce numai industria mică a eșuat.
    Pentru a veni în acest parc companii importante ar trebui realizat și un drum pentru trafic greu direct din DN17 peste un pot peste râu până în Parcul Industrial Bistrița Sud.

    19
  • Este o abordare foarte inspirată proiectul de conectarea străzilor Arțarilor-Colibiței- Lucian Blaga pentru fluidizarea traficului aceastea ar trebui prelungite spre str. Leonida Pop , Gospodarului până la ieșirea din Unirea. Iar pe partea cealaltă a străzi unirea străzilor Poienii cu Drumul Dumitri Vechi ( loc este suficient) și Bradului cu Lucian Blaga.

    19
  • Pagina 13 obiectiv 73. Modernizare piață Decebal . Readuceți strada Arțarilor la 2 benzi de circulație așa cum a fost înainte.
    Faceți o parcare etajată în interiorul pieții nu pe strada Arțarilor iar la parter să fie o parcare de staționare și nu oprire au autovehiculelor de care fac aprovizionarea. Asta fiindcă odată cu îngustarea bd. Decebal circulația va fi imposibilă datorită numărului mare de autovehicule și măcar o parte din ele să folosească pentru circulație străzile paralele Arțarilor și Colibiței. Pe lângă aceasta locuitori din tot orașul vor ajunge și vor parca mai ușor la Piață.

    18
  • Obiectiv coridor ecologic Valea Căstailor .
    Trebuie văzută problema în ansamblu și realizat Culoarul Nordului din străzi de legătură de categoria II-a pe Valea Căstăilor-stradă pe curba de nivel a dealului -Marei Corvin până în DN17 C aproape de Pico Verde. Asta ar duce la o fluidizarea a circulației din zona Leoni și a Cartierului Subcetate etc.. în plus pe site primărie există un PUZ Subcetate nr.38 cu multe blocuri de foarte mari în care analiza circulației este destul de precară : arhitecții au prevăzută o stradă foarte îngustă printre două case una dintre case având un perete chiar în stradă, au mai prevăzut în proiect o stradă care se vrea să coboare dealul direct dar care este întreruptă in proiect fiindcă nu are pe unde coborâ dealul, înspre Est blocurile se descarcă în strada Vlad Țepeș care și aceasta se descarcă la rândul ei în strada Drumul Dumitri Vechi, strada Drumul Dumitri Vechi este foarte îngustă în zona curbelor și nu poate să preia traficul din acest nou PUZ plus blocurile cate există acum pe Drumul Dumitri Vechi. Așa că singura posibilitate rămâne strada de categoria ll-a Matei Corvin care să descarce traficul pe DN17C sau pentru locuitori care merg la muncă să descarce traficul pe strada Tărpiului și Valea Căstăilor.
    Bineinteles că de Culoarul Nordului va beneficia din plin și Leoni și Rombat și restul fabricilor.

    19
  • Puntul 1.2 executare pistă de biciclete etala l. Se alocă bani pentru vopsea pentru marcarea pistelor de biciclete fiindcă anul trecut nu au avut bani de vopsea pentru marcarea pistelor gata făcute ca primul tronson al pistei de biciclete de pe strada Drumul Cetății care este gata și folosit bine de bicicliști deși nu este marcată fiindcă acolo lumea este civilizată și nu parchează pe pistă.
    Acum trebuie să scoată mulți mai mulți bani din buget fiindcă pistele trebuie curățate de materialul antidetapant aruncat pe timpul ierni și numai apoi să fie marcate cu vopsea..

    19
    • Și noi avem nevoie de siguranță când mergem la muncă sănătos pe bicicletele să nu mai fim nevoiți să mergem ca și acum printre mașini și claxonați de toți șoferii tîmpiți, avem mare nevoie de piste de biciclete pe străzile. Calea Clujului și Simion Mândrescu.

      20
  • Cetatea Medievală Bistrița -Urgent să fie făcută consolidarea și punerea în valoare a Zidului Cetății și interzicerea autovehiculelor pe străzile Dogarilor, Mihail Kogălnicianu ( spatele Caseide Cultură) și Ecaterina Teodoroiu ( de lângă parc).

    19
  • În sfârșit apare în proiectul de buget și asfaltarea str. Dinu Lipati.
    La orele de vârf când o să meargă copii la școală și oameni la muncă intersecția Compozitorilor-Sigmirului se va bloca iar blocajul va fi total după construirea blocurilor de pe str. Ioan Căianu prin urmare sunt absolut necesare realizarea urgentă a celelartor ieșiri din cartierul Compozitorilor:
    1. Asfaltarea urgentă a străzii Nicolae Bretan cu intersecțile acesteia cu str. Industrilor și cu str. Constantin Brăiloiu.
    2. Realizarea intersecției dintre str. Compozitorilor și str. Tudor Jarda.
    3. Realizarea intersecției dintre str. Gheorghe Dima cu str. Tudor Jarda.
    4. Construirea străzii care pleacă din str. Tudor Jarda ( între Compozitorilor și Gheorghe Dima ) și se intersectează cu str. Calea Clujului lângă Petrom.

    18
  • Ecologistule. ca de fiecare data esti un carcotas analfabet functional prost informat.
    str. Tabara are case fain si merita sa fie asfaltata si asigura intrarea in padure unde nu se intervine nici macar un metru.
    Va fi acolo o parcare cilindrata cu pietris unde oamenii in varsta isi vor putea lasa masinile.
    Se vor monta cosuri de gunoi o bariera la intrare in padure si camere de supraveghere.
    Acuma cand nimic nu e amenajat cetateni cu carute certati cu legea duc in padure la intrare pe stanga intr-o mica valcea gunoi pe care il desarta acolo.
    Odata cu amenajarile prietenoase cu mediul aceasta indeletnicire nu va mai fi posibila.
    Priceput baiete ?

    19
    • Stimate Bălan,

      Unde va fi parcarea din Pădurea Codrișor ?

      Ar fi indicat să faceți și un chioșc cu bere lângă parcare, este greu să-ți aduci berile până în mijlocul Pădurii Codrișor pe motocicletă.

      19
    • Lasă că este foarte bine că se asfaltează str. Tabără că voi avea pe unde să vin cu ATV-ul în pădure.

      18
  • @ Bălane, Cu tristețe în suflet anunț oficial decesul premeditat a
    Păduri Codrișor.
    Mai lăsat praf cu parcarea din mijlocul Păduri Codrișor, nu mea venit să cred ce citesc, am citit cometariul tău de 5 ori am bănuit că nu văd bine și am rămas absolut năucit, trist foarte trist și mai ai curajul să te numești ecologist !
    Ieri m-am simțit bine că sa dovedit în continuare că am dreptate în privința procesului continu de distrugere a păduri Codrișor, astăzi nu astăzi sunt trist că văd că nu sunteți în stare să învățați nimic.
    STRADA TABĂRĂ ESTE ÎN PĂDURE. Nu contează că casele de pe strada Tabără sunt faine sau nu ele distrug pădurea și habitatul natural, la fel și blocurile panhouse care se vor construi în poieniță pe străzile care se vor bificurca din strada Tabără după ce Pădurea Codrișor va fi introdusă fraudulos în intravilanul orașului, vor fi faine și blocurile dar aceasta nu înseamnă că nu vor distruge Pădurea Codrișor.

    Acum vreți să puneți și asfalt în pădurea , una ziceți și alta faceții.

    Și culmea vreți să introduceți și AUTOVEVEHICULELE POLUANTE ȘI ZGOMOTOASE ÎN MIJLOCUL PĂDUREA CODRIȘOR PRIN REALIZAREA UNEI PARCĂRI. Iar am avut dreptate Pădutea Codrișor este pierdută definitiv nu mai are nicio șansă, banul este stăpânul Bistriței.

    Mie îmi este rușine de rușinea voastră. Ție nu îți este rușine așa măcar un pic , nu îți crapă buza ?

    19
    • Ce aveți oameni buni cu parcarea din mijlocul Păduri Codrișor ?
      Acolo vor avea loc de parcare cei ce își pierd locurile de parcare de pe îngustarea străzilor Gării-….-Decebal și de pe Linia Verde :o) . Că tot nu sunt tot nu sunt locuri de parcare în oraș și cele puține cate sunt vor fi distruse, bine că facem parcări pe coclauri .

      18
  • În obiectivul Pieței en-gros de pe strada Drumul Cetății este necesar să fie inclusă și prelungirea străzii Zefirului până în strada Drumul Cetății , intersecția să fie făcută în zona Restaurantului Ardealu.
    Realizând această prelungire oameni din oraș vor ajunge mai ușor și rapid la piața en-gros. Pe de cealaltă parte și oamenii ce locuiesc în cartierul Subcetate vor ajunge mai ușor la piață.

    18
    • În loc de încă o piață ( mai este una relativ aproape ) ar fi mult mai bine și sănătos pe terenul fostului LDP să se construiască Stadionul de Rugby și alte facilități sportive unde să poate practica sportul și locuitori ce trăiesc în Nordul orașului.
      Acum toate facilitățile sportive se construiesc în zona depopulată a orașului din Sud iar în zona de Nord în care trăiesc majoritatea populației nu se face nicio bază sportivă, fapt destul de ciudat și lipsit de logică. Ba chiar din contră a fost un teren sport în cartierul Subcetate care a fost desfințat că cică îl deranja zgomotul pe un cetățean care avea casă acolo.
      Baza sportivă de pe terenul fostului LDP nu va deranja pe nimeni și va fi în mijlocul orașului nu la departe pe pășune unde nu sunt oameni. Gândiți pentru oameni !

      18
  • Pentru a facilita ca cetățenii din toate cartierele orașului să ajungă la facilitățile de agrement din Codrișor este absolut necesar construirea podului rutier Stadionului ce va fi un pod rutier cu două benzi de circulație auto și cu o pistă de biciclete între str. Vasile Conta și str. Codrișor.

    Toții cetățenii orașului plătesc impozite și taxe nu numai cei ce locuiesc în Parcu Mare.

    20
  • În pagina 18 paragraf 1.12 reapare din nou Centura lui Crețu ha, ha : Coridor durabil aferent râului Bistrița str. Aerodromului.

    17
  • Ce este cu ” năzbâtia ” asta cu pasaj Slavici ?!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Sunt necesare niște semnale luminoase și acustice la trecerea de cale ferată și este de ajuns !

    Eu personal locuiesc în cartierul Subcetate și fac drumul ăsta zilnic la muncă, cobor pe str. Subcetate, continu pe Slavici până la calea ferată unde fac dreapta pe Eroilor unde se circulă foarte bine nu ca pe ” amețala” de pe Decebal, trec calea ferată pe Cuza Vodă după care fac imediat dreapta pe Arțarilor unde se circulă excelent până la Dalas de unde merg direct la servici.

    Când merg la cumpărături cobor pe Subcetate-Slavici trec calea ferată și fac imediat stânga pe Colibiței de unde intru în Lidl. Același lucru fac oameni de str. Poienii.

    Utopia de pasaj Slavici care este mult mai scump ca niște amărâte de semnale luminoase pe Slavici.

    Pe utopia de pasaj Slavici cum s-ar putea interconecta străzile Slavici-Eroilor-Poienii și respectiv Slavici-Arțarilor-Colibiței.

    Chiar nu mai gândește nimeni în orașul ăsta !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    21
  • Dintre toti postacii, unul singur a fost la dezbatere. Concluzia: micii psd-isti, nu cetatenii, sunt cei care au atat de mult timp liber si cotcodacesc pe aici. Spor la ouat!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.