Recomandări Social

Cum învață online și pe ce platforme elevii de la școala cu cele mai bune softuri educaționale din județ

Circa 80%  dintre profesorii școlii au competențele necesare de IT pentru a folosi platforme ca instrumente de lucru cu elevii în online, iar dintre elevi circa 600 dintre cei 820 au acces la internet prin computer sau telefon, a declarat profesorul Vasile Gabriel Rus, directorul Școlii Gimnaziale ”Grigore Silași” din Beclean.

Gabriel Vasile Rus a spus că utilizează platforma ZOOM pentru a ține legătura cu profesorii din școală și a lua decizii cu privire la modul în care se lucrează cu elevii, ZOOM–ul fiind o platformă accesibilă, foarte comodă.

”Urmează să folosim Google Classroom și Google Meet, școala are cont, iar informaticianul școlii împreună cu psihologul se ocupă de formarea claselor, alocă parole pentru profesori și pentru elevi și de săptămâna viitoare elevii școlii vor desfășura ore online pe această platformă. Nu stăm pe loc, lecții în online se desfășoară la limba română, engleză și la învățământul primar, doar că pe  ZOOM. Tocmai am asistat la o oră de limba română la clasa a VIII-a unde profesorul a postat un video, după care au discutat pe marginea lui și au făcut exerciții aplicative.  A mers foarte bine”, spus Gabriel Vasile Rus pentru revista Noi Orizonturi.

El a mai spus că unii profesori mai utilizează platforma Adversio, dar probabil se vor axa și ei pe ZOOM, Google Classroom și Google Meet. În plus, mai există și grupurile de Whatsapp pe care le are fiecare clasă de care ocupă diriginții, postând acolo teme, sarcini și generând discuții, conversații de interes general.

De altfel, în ultima zi de școală (10 martie) fiecare profesor a pregătit un kit de activități, fișe de lucru, materiale, link-uri de acces la materiale educaționale pentru următoarea săptămână urmând să verifice realizarea temelor de către  elevi pe grupurile de whatsapp ale fiecărei clase.

”Am identificat un procent de 70-80 %  dintre profesori care au competențele necesare de IT pentru a folosi platforme ca instrumente de lucru cu elevii în online. Pe ceilalți urmează să îi sprijinim în următoarea perioadă. La nivel de elevi – din 820 (ciclul primar și gimnazial), undeva la 600 elevii au acces la internet, calculator, telefon și pot participa la orele online. Provocarea noastră este să găsim alternative să ajungem într-o formă sau alta și la ceilalți elevi. Am activat consiliul elevilor, urmează să am întâlnire pe ZOOM cu ei să identificăm soluții pentru colegii lor cu acces limitat la resurse. Rolul profesorilor în această perioadă,  pe lângă a-i ține activi pe elevi, este și de a se asigura că procesul de învățare continuă există și de a menține o stare de spirit bună în rândul copiilor, a părinților, să fie alături de ei. Încurajăm discuțiile libere, orele de dirigenție ca elevii să rămână conectați unii cu alții”, a mai spus Gabriel Vasile Rus.

Directorul Școlii Gimnaziale ”Grigore Silași” Beclean și-a exprimat speranța că nu va fi înghețat anul șclar și a transmis un mesaj Ministerului Educației Naționale. ”Să se transmită în școli hotărâri clare în ceea ce privește modalitatea de pontare a cadrelor didactice, a personalului nedidactic și a personalului de conducere și să se facă tot posibilul să nu ajungem în situația de înghețare a anului școlar. Îi asigurăm că noi, cadrele didactice,  vom face eforturi uriașe pentru că această generație să nu sufere”.

Reamintim că Școala Gimnazială ”Grigore Silași” din Beclean a fost în centrul atenției la prima ședință cu directorii din anul școlar 2019-2020, fiind lăudată pentru utilizarea unui soft educațional performant.

CITEȘTE ȘI:

4 comentarii

  • Nu am vazut pe nicaieri pomenit marele Colegiul National Liviu Rebreanu. Aici numai impresiile si figurile sunt la ordinea zilei, in rest …

    • Trebuie văzute sau pomenite? Articolul face referire la o școală generală din Beclean a cărui director se crede „buricul Pământului” și care crede că el a pus coada la mouse-ul fără fir. Fiți sigur că elevii și profesorii de la Liviu Rebreanu, precum și de la celelalte multe multe școli folosesc toate aceste platforme și muncesc de acasă mult mai mult decât vă imaginați în ignoranța dumneavoastră.

  • Vezi domn director că ți-a plecat lăudătoarea șefă de la Inspectoratul Școlar, care te-a premiat, ar fi cazul să îi urmezi exemplu și să nu mai stresezi profesorii, părinții și elevii. Exagerezi!

  • Bună ziua,

    Aș vrea să vă prezint website-ul nostru:

    https://voxvalachorum.ro/

    A fost creat în martie 2020 și pune la dispoziția elevilor sute de materiale gratuite pentru pregătirea lor. Printre aceste materiale se numără fișe de lucru, articole teoretice și foarte multe teste online. Deja ne bucurăm de un public destul de consistent, iar profesorii, elevii și părinții se arată încântați de munca noastră.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Demisia! Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS