Şi local, şi internaţional, jurnalismul pare să fie doar o afacere de reformulat ştirile aduse de intermediari. Rareori găseşti articole de jurnalism autentic descoperite de ziarul însuşi sau de un jurnalist care nu doar a reformulat şi decorat o ştire reciclată.
Indiferent dacă sunt locale sau internaţionale, mie ştirile îmi provoacă o stare de nesiguranţă, de frică de viitor şi chiar de spaimă faţă de viitor.
Urăsc şi titlurile care încep cu cifre sau cele care încep cu „vezi” sau „află” ca şi cum cititorul ar fi orb sau ar avea de nevoie o învăţătură. Am o alergie faţă de atitudinea de profesor care atenţionează copiii sau vrea să ne înveţe într-un fel. Am trecut de şcoală, mulţumesc, nu îmi mai trebuie.
Aş vrea să citesc despre soluţii care pot fi puse în practică, despre succesele ONG-urilor, despre comunităţi care prosperă, despre împăcare şi înţelegere şi despre lucruri reuşite care îmi dau mie un exemplu sau o idee despre viitorul celor cinci copii ai mei.
Au început seriale de prezentare a anumitor omeni, firme sau tematici. Mai aştept un serial al partidelor. Ideea de a lua o mică bucată a societăţii să o analizezi e bună. Să auzim cum au reuşit unii, să luăm exemplu că se poate.
Astăzi am citit despre un ziar care se alătură unei agenţii de imagine în sensul de a descoperi adevăratele feţe ale candidaţilor. Ideea e bună, de altfel, dar nu dîn ideea să-i găseşti omului nod în papură şi să te bucuri că îl găseşti fiindcă doar asta apare în presă, mesaje negative, fără soluţii, fără perspective pentru cei care votează. Se arată cu degetul. Simple senzaţii. Atât!.
Mie îmi ajunge un tabel sau o prezentare cât mai scurtă şi la obiect, cu puţin text, dar cu multe fapte, a partidelor politice româneşti locale. Ideile lor principale, meritele lor, ce au realizat, ce membri sunt corupţi şi la cât se ridică paguba, câţi ani au primit la Gherla şi pentru ce fapte sau dacă unii membri au scăpat cu bani de pensie cu tot în Bahamas. Preponderent aş vrea citesc despre realizări şi viziuni pentru miciile noastre probleme ale muritorilor de rând.
Dintre un astfel de tabel s-ar vedea cam cât la sută dintre membrii partidelor au ceva de ascuns, au realizat sau nu ceva sau unde sunt oameni de valoare care, cu adevărat, au adus ceva pentru comunităţile lor sau pur şi simplu nu au creat pagube.
Practic ar trebui partidele ele însele să aibă grijă de imaginea lor şi să scape de cei care contribuie ca imaginea lor să fie proastă sau amintesc electoratului de ratări grosolane. Aşa, nici presa nu ar simţi nevoia să semnaleze apariţia domnului X-ulescu care, în ciuda faptelor dovedite, tot mai apare pe fundalul pozei cu liderul partidului încă nepătat. Nu vă daţi seama? Aş putea menţiona câţiva lideri PDL sau PSD care au ratat şi încă se învârt în politică şi apar cu numele şi cu poza. Ştiţi şi dumneavoastră care.
Eu cred că partidele nu iau în serios cetăţenii şi sunt convinse că îi pot aburi la infinit fără pic de respect faţă de inteligenţa oamenilor. Dacă se curăţă singure, abia atunci dau semne de maturitate. Dar când? Le e frică să nu fie luate în serios până la urmă?
Walter Born
Adaugă comentariu