De ce e Bistriţa o redută greu de cucerit?

Bistriţa e un oraş ciudat din multe puncte de vedere. Degeaba vrem noi să-l considerăm burg medieval, că nu e. Odată cu plecarea saşilor, s-a dus şi civilizaţia noastră. Au rămas aici doar oamenii aduşi cu forţa de la sate să lucreze în fabrici şi care au devenit după Revoluţie „domni”. Deşi mulţi sunt în continuare incapabili să-şi ducă gunoiul la ghenă (l-ar arunca pe geam sau pe canalele acelea odioase din blocurile vechi), deşi gătesc şi, în loc să pornească hota, deschid uşa şi dau drumul prăjelilor pe casa scării sau întind chiloţii în văzul lumii că poate sunt de firmă şi vecinii mor de invidie când văd eticheta, bistriţenii se dau mari orăşeni cu gusturi fine. Aşa se face că se bulucesc la tropăielile folclorice, plâng după micii prăjiţi pe pietonal şi după berea cu care au fost stropiţi pereţii pasajelor în zi de sărbătoare. Nu-i veţi vedea dând 10 lei pe un concert de calitate, dar vor rupe gardurile jandarmilor dacă face play-back un aiurit fără voce care se oferă gratis mulţimii şi, între mici pauze de respiraţie, urlă cât îl ţin plămânii : „Sunteţi cei mai tari!!!!”

Bistriţa mai e oraşul în care toată lumea are cel puţin câte un duşman, de regulă coleg sau membru al familiei, în care nu contează ce faci, important este de-al cui eşti şi cine te plăteşte, fiindcă, nu-i aşa, întotdeauna te plăteşte cineva. Aici toată lumea ştie pe toată lumea şi, culmea, mai ţine şi câte o cronologie (adesea mistificată) a ceea ce ai făcut de când ai îndrăznit să păşeşti în spaţiul public (fie şi pe Facebook). Această cronologie dovedeşte clar şi răspincat că nu meriţi nimic şi, dacă primeşti ceva, sigur eşti întreţinutul cuiva, tatăl tău a fost „ştab” sau a cotizat la partid. Dacă nu îndeplineşti niciuna din aceste condiţii, eşti o persoană rea care vrea cu orice preţ să se afirme ca să le facă altora şi să-i îngroape de vii.

Bistriţa mai e oraşul în care toţi cei care judecă sunt buni, iar cel judecat este invariabil rău şi merită cea mai dură execuţie. Nimeni nu-i dă dreptul la replică ca să se apere. Ştim noi că e aşa şi gata. De unde ştim? Nu contează! Vorbeşte lumea şi ştim. Punct! Abia după ce persoana judecată devine perdant, trecutul îi va fi şters cu buretele şi va deveni, dintr-o dată, cel mai bun om din viaţa noastră urbană.

Fireşte că cele scrise mai sus nu reprezintă un portret generalizat al locuitorilor oraşului. Ar fi absurd să pretindem aşa ceva, dar nu putem ignora faptul că o bună parte din cetăţenii cu drept de vot se vor regăsi în cele descrise. Din păcate, aceiaşi, deloc interesaţi de politică, dar critici exigenţi ai tuturor, găsesc de cuviinţă să nu meargă la vot ca să-i pedeapsească pe cei care ne conduc, întotdeauna aleşi de alţii şi nu trimişi la sacul de bani cu voturile celor care merg la grătar în loc să treacă pe la urne. După ce alţii vor vota, absenţii vor comenta mustăcind pe site-uri, vor da lecţii de democraţie vecinilor, pe bancă, în timp ce ţin scobitoarea între dinţi. Alţii îi vor înjura de mamă, tată şi mătuşi pe toţi politicienii, deşi nu i-au votat şi, teoretic, nu au niciun drept să se exprime. Practic, suntem o ţară liberă şi putem spune exact ce vrem.

La rândul ei, minoritatea urbană a oraşului Bistriţa a ajuns atât de nesemnificativă încât adesea o numărăm pe degete la evenimente în care seminţele şi manelele de la telefon se autoelimină din sală. Din păcate, şi ea este la fel de măcinată de orgolii, de frustrări şi de bârfe. Artistul X nu încape de Y, afacerea lui Z e mai tare decât a lui M, cabinetul avocatului P e mai ceva decât al lui G, şi tot aşa. Organizaţiile, acelea pe care le avem, de rotarieni, lei şi alte categorii, sunt la fel de exclusiviste ca şi părerile membrilor respectivi despre lume şi viaţă.

Ei bine, acest oraş trebuie determinat de politicieni să iasă din bârlog, să meargă la vot şi să pună ştampila pe cineva. Vi se pare simplu ştiind că orice lucru mulţumeşte pe câţiva şi nemulţumeşte alţi mii? Mie nu mi se pare deloc uşor, aşa încât înţeleg faptul că partidele îşi găsesc greu candidaţi pentru funcţia de primar şi chiar de consilieri. Şi nu mă refer la candidaţi în general, ci la candidatul care să câştige.  Cred că nu s-a născut încă omul care să ne mulţumească măcar pe majoritatea fiindcă am venit de pe văi diferite şi ne-am adunat cu toţii în depresiunea aceasta în care nici măcar aerul rece de pe munte nu reuşeşte să ne trezească din autosuficienţă.

Cristiana Sabău