Economie

Stațiile de încărcare a mașinilor electrice de la blocuri, ”o prostie”

Cele mai multe stații de încărcare rapidă pentru maşinile electrice amplasate la blocurile reabilitate termic din Bistrița nu pot fi utilizate întrucât mașinile nu au acces în zonele respective, spune primarul Gabriel Lazany.

”Stațiile de încărcare a mașinilor electrice de la blocuri reabilitate termic sunt altă prostie. Mare parte dintre acele stații nu sunt utilizabile. Mașinile nu au acces în zona respectivă, dar ele vor fi legate la curent. Suma pe care a trebuit să o alocăm anul acesta pentru branșarea lor la curent este una foarte mare. Branșarea la curent e de câteva ori mai scumpă decât valoarea stației în sine. Eu, unul, nu sunt adeptul acestui principiu de a pune o stație de încărcare din loc în loc și să dai bani pe branșarea lor de zece ori mai mult decât dacă le-ai pune pe toate într-o singură parcare. Cei care au mașini electrice și vor să le încarce, dacă știu că, într-o anumită parcare au 10-15 stații de încărcare și oricând găsesc loc, se duc fără nicio problemă acolo. Anul acesta vor fi toate branșate la curent. Noi am alocat banii în acest sens. Depinde cât de repede primim avizele pentru branșarea lor la curent de la Electrica“, a declarat primarul la AS TV.

În 2022, Primăria Bistriţa a accesat un proiect european de aproximativ 51 mil. lei (10,3 mil. euro) finanţat în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a 14 clădiri rezidenţiale multifamiliale.

Proiectul a presupus reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii, a şarpantelor, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi reabilitarea/modernizarea instalaţiilor de iluminat pentru spaţiile comune, preum şi instalarea a 17 staţii de încărcare rapidă pentru maşinile electrice aferente clădirilor.

Potrivit celui mai recent raport al Serviciului Public Comunitar Regim Permise și Înmatricularea Vehiculelor Bistrița-Năsăud, în județ sunt înmatriculate: un moped electric, 25 de motociclete electrice, 901 autoturisme electrice, 64 de autobuze și microbuze electrice, 45 de autovehicule transport marfă electrice și un autotractor electric din totalul de 161.782 de vechicule.

11 comentarii

  • Bine zis „altă prostie”, la fel cu mult alte „prostii” gen pasaje subterane sau benzi cu sensuri schimbătoare, semafoare după giratorii, banda întâi pentru bus și taxi( contrar codului rutier), pistelor de bicicliști inexistenți, pârtiei fără sens și multe altele. Mi-e dor parcă de struții de nu de mult, simbolul Bistriței cică, apropo acum nu mai e considerat simbol? Oricum primarul ăsta se comportă ca și vechilul pe moșie.

    76
    7
  • Eu ma intreb insa cine au fost idiotii din proiect dar si cei care au instalat aceste cutii pe pereti intre borduri fara acces auto fix langa scuarul cu iarba.
    No fix asa arata lucrarile peste tot in tara asta plina de incompetenti.
    Uitati-va numai bine la poze si va mirati ce ramane dupa capul lor 4×4 gol .

    51
    7
  • Managerul si echipa de proiect si-au luat sporul pentru obiectivul de investiție?
    Răspunsul vi-l da Direcția (ne)Dezvoltare Durabila 2030 din primărie.

    39
    1
  • Eu cred ca daca tot sunt statiile, ar trebui cautate solutii pt ca autovehiculele sa se poata apropia de ele nu sa ne tot plangem de greaua mostenire.Apropo oare cand se modifica “salupa”(mercedes S) primariei pe curent sa mai scadem poluarea in oras?

    18
    10
    • Sau daca se vrea montarea lor sa se monteze in parcarea propriu-zisa astfel nu mai trebuie “cautate solutii” si risipiti alti bani pt a crea un loc de parcare sau doua si drum de acces langa statia de incarcare

  • Cărcotașilor, în loc să fiți fericiți că v-a dăruit Domnul (știți voi care!) un primar ocoș cum n-am mai avut – și care, doar vedeți, le știe pe toate – voi căutați not în papură.
    Stați, că încă n-ați văzut totul
    Potențialul dânsului este în curs de exprimare.
    Un singur cusur îi găsesc: acela că își expune mărețele realizări la timpul viitor.
    Iar timpul trece și nu rămâne nimic în urmă.

    15
  • Dar mutați acele aparate lângă parcări,nu mai băgați bani in bransamente pentru a fi tot neutilizabile!
    Astea au fost ca si punctele de informare turistica ,surse de sifonat bani!

  • Mergeți la Spălătoriile ce au panouri solare pe fonduri europene, acestea au obligația să încarce GRATUIT mașinile electrice timp de 5 ani ex. ( Fiabil IImpex ) de pe Sigmirului . Faceți economie .

  • Accesul e strict problema locatarilor din acele blocuri fiindca aceste statii nu sunt destinate publicului ci numai locatarilor care le vor folosi pe baza unei cartele de acces destinate lor, iar locatia lor a fost stabilita in mod normal de asociatia de locatari. Si la blocul meu exista statie la care nu avem acces deocamdata fiindca nu avem masini electrice, dar când vom avea ne vom crea si acces. In multe cazuri, locatia statiilor a fost stabilita in zone ascunse tocmai ca sa nu fie deranjati locatarii de proprietarii de masini electrice ce nu tin de acel bloc

Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Ion Budinca Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.