În județul nostru s-au împușcat patru urși anul acesta prin derogări date de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, a declarat Sever Roman, directorul Agenței pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud la AS-TV.
”Scopul principal a fost să se mai diminueze din efectivele de urs mai ales acolo unde au fost făcute pagube în anii anteriori. Toți cei patru urși au fost recoltați deja de către gestionarii fondurilor de vânătoare de la Monor, la Galații Bistriței, Cetate și Romuli, dar, în continuare sunt pagube, într-adevăr anul acesta mai puține ca anul trecut. Atunci am avut 181 de comisii de evaluarea pagubelor și anul acesta am avut 114. Încă nu este gata anul, dar totuși se vede o reducere a pagubelor produse de animalele sălbatice”, a spus Sever Roman.
El a menționat că, de curând, o ursoaică cu trei pui a fost lovită de o mașină și a murit.
În județ sunt 879 de urși, efectivul optim calculat de Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice fiind de circa 200 de exemplare.
Până în 2016, se puteau recolta între 33 și 35 de urși anual.
Dorel, tot Dorel
Si o bomboana sa o manci tu din gresala bai dorele !