Social

Descoperire ”grandioasă” la Ciceu Corabia. Ce a găsit arheologul Radu Zăgreanu

„Prima ceașcă dacică întregibilă descoperită in situ, personal, la Ciceu Corabia, Bistriţa-Năsăud”, a scris pe Facebook arheologul Radu Zăgreanu de la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud în dreptul acestei fotografii. Zeci de prieteni, majoritatea specialişti în arheologie, l-au felicitat pentru descoperirea pe care au numit-o „grandioasă” şi i-au urat să mai aibă parte şi de altele la fel de emoţionante.

În august 2014 experţii Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud Corneliu Gaiu, George Marinescu şi Radu ceasca-ciceu-corabiaZăgreanu au descoperit două morminte dacice de incineraţie pe raza localităţii Ciceu Corabia.

Descoperirea este considerată de specialişti de o „importanță covârşitoare” întrucât sunt primele morminte dacice descoperite pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud. Un mormânt conţine arme, iar celălalt podoabe. Ritualul folosit este cel de incinerare, după care oasele au fost aşezate direct pe sol.

Cercetări se fac încă din anii 80 pe raza judeţului şi s-au obţinut multe informaţii despre habitat, arme, etc., dar foarte puţine despre ritualurile funerare. Anul acesta, un căutător de comori a descoperit o sabie dacică (sica) aproape de orașul Beclean.Ultimele descoperiri dovedesc că această parte Transilvaniei a fost importantă strategic şi economic pentru civilizaţia dacică.

17 comentarii

  • Cam ce se vede in poza e tot ce a ramas din „marea” civilizatie dacica. Nici macar oseminte de daci nu avem acestia practicand incineratia. Ulcica din fotografie e temelia pe care s-a cladit esafodajul fictiunii „marelui stat dac centralizat si independent” mai nou si ortodox si curentul dacopat conform caruia dacii au fost stramosii tuturor popoarelor, civilizatiilor si limbilor. Grandios! Grecii, romanii, celtii, gotii, sarmatii, hunii, avarii, pecenegii, cumanii slavii, maghiarii, germanii niste prapaditi. Noroc cu fibra noastra dacica care ne-a facut atat de frumosi, destepti, culti, organizati si intreprinzatori. Ave moi! Sau cum s-o fi zicand in daca. Daca avem noroc, dupa inca vreo 2000 de ani de cercetari poate punem laolalta de-un serviciu de cafea.

    1
    3
    • si vezi alexandre…oricat au sapat astia nu au gasit nici un metru de cablu pentru telecomunicatii …semn ca inca de pe atunci se folosea telefonul mobil si wi-fi-ul!!!

    • Ba cacat bolnav si cretin! Nu ai gasit alt loc sa iti afisezi retardarea, decat aici?
      Te asigur ca lumea te poate rade si pe orice alt site, nu numai aici.
      „Cam ce se vede in poza e tot ce a ramas din „marea” civilizatie dacica”??
      Ba analfabet jidanesc retardat ce esti! Daca tu nu ai auzit (vezi, daca te spalai anul asta pe urechi, auzeai!) de puzderia de artefacte dacice existente in Romania si in intreaga lume(NU EXISTA nicio alta civilizatie a pamantului care sa aiba un numar mai mare de artefacte! Shithead!), asta nu inseamna ca ele „nu exista” cum besesti aici, doar doar te-o auzii si ma-ta din Iarael, daca guitzi destul de tare.
      E inutil sa mentionez aici toate artefactele dacice, caci nici nu se merita sa stau la discutie cu subumani animalicu ca tine acum abia cazuti din copac, nici sa ma cobor la nivelul tau.. ca daca o fac, dau de petrol, si nici sa combat Troli ca tine nu are sens, caci toata rasa umana stie „munca” trollilor pe net, dar fiindca acum 5 minute unul a dat like pe facebook la o postare despre matrita dacica de la Sarmisegetuza, sa afle si neuronul tau ala singuratic, ofilit si muribund care iti inhabiteaza craniul paleozoic, ca nu „numai aceasta ceasca a ramas din marea civilizatie a dacilor”, avorton jidanesc de mahala ce esti!
      Iar acum mars la postarile tale jidanesti! Nu te mai baga singur in seama la rasa umana! Darmai la postarile romanesti.

    • PS: Iar despre aberatia ta cretina si voit jignitoare la adresa poporului roman (daca site-ul asta aproba asa comentarii injurioase ca ale tale aici pe mai toata pagina, e clar ca face parte din cercul tau de „prieteni”; nu-i de mirare ca pune cuvantul „grandioasa” intre ghilimele) cand cu tiganii, cand cu manelele.. cand cu „ceasca asta e singurul artefact ramad din marea civilizatie dacica”, daca nu ti-ai fi tratat cataractele cand ai fost acasa in vacanta la Ierusalim, ai fi vazut ca in articol nu e vorba numai de „o ceasca”. Citat din articol:

      „”Descoperirea este considerată de specialişti de o „importanță covârşitoare” întrucât sunt primele morminte dacice descoperite pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud. Un mormânt conţine arme, iar celălalt podoabe.””

      Dar de moment ce esti venetic anti-roman, infiltrat in Romania pentru a ii fura banii si a o jigni in acelasi timp (a musca mana care te hraneste, e ceva tipic evreiesc), normal ca ataci, injuri, jignesti, denigrezi si batjocoresti tara in care te-ai infiltrat exact cu scopurile enumerate mai sus. Nici nu ne-am asteptat mai mult de la tine. Atata stii, atata faci.

    • Alexandru sau Sanyi de ce nu cauti si tu ceva despre *civilizatia* hunilor dar colo prin Mongolia … India (care apropo v-au si revendicat) neam de traista ce esti… cum se deschide vorba undeva despre daci sariti ca arsi in cur… doar inainte de Attila era o campie goala in locul Romaniei… pe care a-ti populat-o voi hunii… de unde daci sau romani… era pustiu noroc cu voi…

  • Felicitari sincere arheologului! Performanta este cu atat mai mare. Sarcasmul comentariului de mai sus nu are desigur nimic de-a face cu descoperirea in sine cu munca si rezultatele absolut laudabile ale pasionatului si harnicului istoric si arheolog. Inca o data felicitari!

  • Felicitări! Şi spun asta cu toată sinceritatea. E treaba arheologilor să se ocupe de trecut, aşa cum este treaba noastră să ne preocupăm de prezent. nu este o pierdere de vreme, dimpotrivă, este o luare aminte a ceea ce a fost, este şi va fi neamul nostru în esenţa lui. Faptul că ne căutăm originile nu ar trebui să trezească resentimente, ci ar trebui să ne aducă aminte de faptul că nu suntem ţigani şi că pământul pe care ne-am construit satele şi oraşele este al nostru, nu luat în chirie, nici ocupat clandestin.

    • Daaaa, nu suntem tigani, suntem daci 🙂 Stiati ca manelele au fost inventate de daci si erau nelipsite la nunti si la petrecerile cu mici si bere?

  • Dar de sapaturile care s- au facut prin anii1977 la Albesti comuna Galati B-N stie cineva ceva ?ca doar sunt expuse la muzeul national ceva piese ……Asa ca nu este primul mormânt dacic cel gasit de voi în județul BN !Cu stima…..si mai sapati. ……..!

  • Prefer sa aflu adevarul oricat de bun sau rau este decat sa raman cu o imagine falsa despre stramosii nostrii. Este mult mai rau sa fim indiferenti sau rauvoitori atunci cand vine vorba de istoria unui popor. Indiferenta ucide. O istorie bine documentata nu lasa loc de interpretari. Felicitari celor care se incapataneaza sa caute dovezi despre stramosii nostrii. Prezentul si viitorul este sub semnul intrebarii atata timp cat nu ne cunoastem radacinile. Se gasesc suficienti alogeni care sa revendice acest teritoriu bazandu-se pe indiferenta noastra in a ne afla istoria.

  • Nota: Vreti sa faceti cunostiinta cu satanistul anti-roman (si total anti-daci) Alexandru Florian, criminalul bolsevic de la institulul jidano-talmud-ian Wiesel?
    Vedeti-i comentarele de mai sus, cu nick-ul „Alexandru”.

  • Pe tine te preocupa deci prezentul??
    Atunci cum se face ca in loc sa fii in sanatoriu la izolare, medicat intensiv, esti in libertate pe net?
    Ca vad ca la altii le dai sfaturi, dar la tine nu sunt valabile propriile tale sfaturi?
    Si mai pretinzi atunci credibilitate de la noi??
    E si de mirare ca stii sa scrii! Sau tu ai dictat din pat, si sora medicala ti-a scris si postat comentarul?

  • Sunt GUGULAN!
    Iar unde locuiesc, e treaba mea!
    Daca tu esti c.. sau simplu tradator de neam si tara, c.. notoriu si oportunist venetic de 2 bani, ca restul veneticilor din guvern pe care ii intereseaza numai propriul buzunar si cat pot sa fure, fiind subiectivi prin definitie (catacteristica a criminalilor), si ca atare crezi ca daca TU esti subiectiv si spui adevarul sau faci ce trebuie „numai daca ai tu castig din aia”, si numai daca e sa te lauzi de zona ta natala, NU TREBUIE SA CREZI ca acum toti sunt subiectivi, lasi si manipulatori ca tine, sau dornici de castig! Pentru voi tradatorii de tara cu mentalitate fixa, e greu (de fapt imposibil) sa va inchipuiti ca exista si altfel de oameni le pamant, care sunt si cinstiti, si le si pasa de altii, caci voi ca subiectivi, ganditi numai din punctul vostru de vedere, crezand ca daca voi procedati intr-un fel intr-o situatie, acum toti din lume procedeaza la fel in acea situatie.
    TOT ce am descris mai sus despre tine reiese clar din comentarele tale.
    Aici despre gugulani: http://youtu.be/nlPgO6EQ-zs

    Iar tu nu trebuie sa te revansezi sa imi trimiti si tu mie despre evreii tai, ca am destula informatii despre voi, aici 2 link-uri:
    Link 1:
    https://www.facebook.com/dinucostel.linta/videos/vb.100003805751173/806818112788373/?type=3

    Link2:
     https://www.facebook.com/dinucostel.linta/videos/vb.100003805751173/825059457630905/?type=3

    PS: Nu am fost niciodata in zona Somesului. Dar voi repara situatia in curand.

  • Gogugtza, probleme? Ti-ai ratacit ceasca cu medicamente si-ai intrat in faza de agitatie cu episoade de violenta? Sau tu esti „patriot” sovin si antisemit tot timpul? Ai grija de tine gogutza ca ar fi pacat sa se piarza asa om de valoare ca mata de la o cescutza!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.