Actualitate

Dezbatere publică a proiectului de buget pe anul acesta, la Primăria Bistrița

Primăria Bistriţa anunţă organizarea dezbaterii publice privind proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului pentru anul 2023.

Dezbaterea publică va avea loc în data de miercuri 1 februarie, începând cu ora 16.00, în sala mare de şedinţe a Primăriei Bistriţa, din Piaţa Centrală, nr. 6.

Etichete

7 comentarii

  • Sa vedem cati carcotasi neasumati vor veni la Primarie.
    Ora este convenabila, asa ca lasati TIC-tocul si Goagalu inchis si incolonarea daca aveti idei.

    6
    24
    • Spune dacă vreodată ai reușit să modifici sumele alocate, apoi să vorbești. Ei sunt obligați prin Codul Administrativ, să afișeze proiectul de buget pe site, cu 30 de zile înainte, unde poți veni cu propuneri. La fel trebuie să facă și-o dezbatere publică. Nici una, nici alta nu sunt decât niște mimări, care trebuie făcute că-i musai. Ce s-ar întâmpla dacă 1000 de bălani, ar merge acolo și fiecare ar avea dreptul la doar un minut și-o propunere? Bugetul este dezbătut și aprobat de consilierii județeni. Cei de la putere, vor zice da, că altfel partidul îi dă afară, iar cei din opoziție, vor veni cu tot felul de propuneri, unele sustenabile, altele nu, iar în final vor vota împotrivă. Restul e gargară.
      PĂREREA MEA !

      14
  • NEA ION. Impreuna cu colegul de la b-ta Civica ADRIAN FLORIN CHEREJI am reusit ceea ce dumeata ma intrebi, si inca de doua ori la capitolul investitii.
    1. In baza cererilor noastre Primaria a cumparat un aparat performant din Germania numit TOMOGRAF ARBORICOL destul de scump.
    2. Din bani de la buget tot in premiera proiectul domnului Chereji si deopotriva a colegilor cu care s-a consultat au fost repartizati 135.000 lei pentru proiectul orasului padurea Codrisor padure parc.
    Vor urma si altele deoarece este o mare schimbare in primarie fata de ce era in editiile trecute.Vezi , la toate am un raspuns exact, nemasluit.
    Deci se poate.

    3
    20
    • Cu așa propuneri și alele și mai și ale lui Bălan și Chereji la viitoarele alegeri Turc și PNl-ul va fi votat doar de acești doi politruci.

      12
    • Bălane nu știu cum vă puteți intitula tu și Chereji că sunteți mebrie ai societăți civile că toată lumea din Bistrița vă știe ca politiceni, politiceni nereușiți însă tot politiceni vorba aia ” vinzi ni vinzi negustor te numești ” ?

      12
      1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.