Începând cu data de 1 septembrie 2022, cetățenii din Bistrița care au împlinit vârsta de 18 ani și au domiciliul sau reședința în municipiu sunt invitați să depună proiecte care contribuie la îndeplinirea unui obiectiv de interes general pentru municipiul Bistrița, pe platforma https://participativ.e-bistrita.ro/.
Procesul de bugetare participativă se va desfășura conform următorului calendar:
Depunere proiecte: 1 septembrie – 1 octombrie;
Analiza tehnico – economică și juridică a propunerilor de proiecte de către municipalitate și solicitarea de clarificări, dacă este cazul: 3 – 28 octombrie;
Afișarea listei proiectelor eligibile: 2 noiembrie;
Votul asupra proiectelor eligibile, de către cetățeni: 3 – 20 noiembrie;
Validare voturi: 21-24 noiembrie;
Afișarea clasamentului proiectelor: 25 noiembrie.
Eventualele modificări ale calendarului vor fi publicate pe site-ul instituției și pe platforma online.
Propunerile de proiecte pot fi depuse online, în format electronic și offline, în format tipărit. Cetățenii pot beneficia de asistență din partea primăriei, la cerere, pentru crearea contului și depunerea de proiecte.
Pentru a depune o propunere de proiect online, cetățenii trebuie să se înregistreze pe platforma disponibilă la adresa http://participativ.e-bistrita.ro. Accesul pe platformă va fi disponibil după validarea contului de utilizator.
Cetățenii municipiului Bistrița care intenționează să depună proiecte în format tipărit pot solicita formularele de la Centrul de Relații cu Publicul al instituției, situat în Bistrița, str. Gheorghe Șincai, nr. 2.
Fiecare participant poate să depună una sau mai multe propuneri de proiecte/domeniu. Valoarea maximă a bugetului estimat pentru fiecare proiect este de 500.000 lei inclusiv TVA.
Regulamentul procesului este disponibil pe platforma de bugetare participativă, la adresa https://participativ.e-bistrita.ro/.
Informații suplimentare cu privire la domeniile de interes și cerințele pe care trebuie să le îndeplineasca propunerile de proiecte pot fi obținute prin accesarea platformei https://participativ.e-bistrita.ro/ sau transmiterea unei solicitări de informații la adresa primaria@primariabistrita.ro sau la Centrul de relații cu publicul, situat în Bistrița, Str. Gheorghe Șincai, nr. 2, telefon 0263/223923.
Adaugă comentariu