Actualitate

Doina Pană: Lemnul de foc din pădurile statului trebuie să ajungă la populație, nu să îngrașe niște conturi!

Noul Regulament de valorificare a masei lemnoase din România, adoptat în data de 5 octombrie 2017 de Guvernul României, la propunerea Ministerului Apelor și Pădurilor, a condus, în mai puțin de două luni de la intrarea în vigoare, o creștere cu 20% a cantității de lemn de foc provenită din pădurile statului vândută de către Romsilva populației pentru încălzirea gospodăriilor, se arată într-un comunicat al Ministerului Apelor și Pădurilor.

Doina Pană, ministrul Apelor și Pădurilor, anunță că Regia Națională Romsilva a scos la vânzare, la nivel național, 876.000 mc de lemn de foc pentru populație, la prețul de 151 lei/mc, iar până la sfârşitul anului se va ajunge la peste un milion de metri cubi. În județul Bistrița-Năsăud, conform datelor furnizate de Direcția Silvică, cantitatea de lemn de foc pentru populație este preconizată la circa 8.000 mc, care este orientată în principal spre localitățile deficitare în suprafețe de pădure.

Ministrul Doina Pană amintește că noul Cod Silvic, în care se prevede clar modul în care se asigură cu prioritate a lemnului de foc pentru populație, a fost adoptat în Parlament la sfârșitul lunii iunie, a fost promulgat de către președintele României în a doua parte a lunii iulie, iar hotărârea adoptată de Guvern privind noul regulament de valorificare a masei lemnoase a intrat în vigoare în 5 octombrie, după 45 de zile în care a stat în dezbatere publică la Ministerul Apelor și Pădurilor și a parcurs toate procedurile de avizare externă.

Demnitarul precizează că pentru anul în curs, până în octombrie, la intrarea în vigoare a acestei prevederi, s-a mers pe un regulament de vânzare a masei lemnoase adoptat în 2016, care a prevăzut ca doar 15% din volumul de lemn din pădurile statului să fie pus pe piață de către Romsilva, 85% din volum fiind licitat pe picior către agenții economici atestați în exploatarea lemnului. Astfel, grosul lemnului s-a vândut deja la licitații pe picior încă din vara anului 2016, aducând un profit uriaș firmelor cu activitate în domeniu, care au vândut cantități infime de lemn de foc populației. Spre exemplu, în 2016, primele 23 de societăți comerciale de profil din țară au achiziționat un volum de 1.056.765,5 mc masă lemnoasă din pădurile statului, cantitate din care au scos la vânzare, din pădure sau depozite, ca lemn de foc către populație sub 42.000 mc. De menționat este faptul că, aproape jumătate din cantitatea de lemn de foc vândută populației a fost asigurată de către doi agenți economici.

Punerea în aplicare a prevederii noului Cod Silvic referitoare la asigurarea, cu prioritate, a lemnului de foc pentru populație va avea efecte mult mai clare începând cu anul 2018, afirmă Doina Pană, ministrul Apelor și Pădurilor. Romsilva a anunțat deja că pe noul cadru legislativ, în 2018 se vor pune pe piată pentru populatie, strict din pădurile din proprietatea statului, aproape patru milioane de metri cubi de lemn. La această cantitate se adaugă și cea rezultată din exploatarea pădurilor din proprietatea unităților administrativ-teritoriale, gestionată de ocoalele silvice de regim.

16 comentarii

  • Deci lemnul pe bani merge spre localitatile deficitare in suprafete de padure… Si in rest se fura? Halal organizare. Localitatile cu padure mai putina sunt in general cele de pe campie iar acolo este gaz.

    • Face obiectul valorificarii, prin modalitatile prevazute la art. 1 lit. x),(a se intelege scoaterea la Licitatie) volumul de masa lemnoasa ramas disponibil dupa asigurarea necesarului, in urmatoarea ordine de prioritate, pentru:
      a) consumul populatiei;
      b) consumul propriu al unitatilor de interes local finantate integral sau partial de la bugetul de stat sau bugetul local, care nu desfasoara activitate economica in sensul reglementarilor comunitare in domeniul ajutorului de stat;
      c) consumul propriu al proprietarului/administratorului fondului forestier proprietate publica a unitatii administrativ-teritoriale respective.
      (4) Criteriile, volumele si prioritatile privind valorificarea masei lemnoase prevazuta la alin. (3) sunt stabilite de CONSILIUL LOCAL al unitatii administrativ-teritoriale care este proprietarul acestui fond forestier.
      Unitatea administrativ-teritorială (PRIMĂRIA)şi ocolul silvic au OBLIGAȚIA să PRIMEASCĂ, să analizeze lunar şi să SOLUȚIONEZE cererile persoanelor fizice şi juridice prevăzute la alin. (1), pentru asigurarea cu lemn fasonat, în funcţie de volumul rămas disponibil.
      Aici intervine necunoașterea legislației de către populație și obișnuința de a se ruga sfântului pădurar pentru lemne, ceea ce pare mai simplu decât a depune o cerere ÎNREGISTRATĂ la primărie. Evident primăriile și ocoalele silvice NU sunt interesate să primească cererile pentru a avea acoperirea că nu sunt solicitări din partea populației astfel încât ei pot să vândă lemnele unde doresc. Mai mult decât atât, scuza că nu pot vinde la populație lemn mai gros decât 24 cm la capătul gros este reglementată astfel:
      Administratorul/Prestatorul de servicii silvice/Proprietarul fondului forestier proprietate publică a unei unităţi administrativ-teritoriale, pe baza hotărârii consiliului local, poate vinde direct şi lemnul de lucru fasonat cu diametrul la capătul gros mai mare de 24 cm, către persoane fizice şi către unităţile de interes local finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat sau de la bugetul local care nu desfăşoară activitate economică în sensul reglementărilor comunitare în domeniul ajutorului de stat, astfel:
      a) în volum de maximum 50 mc, pe baza autorizaţiei de construcţie, în vigoare;
      b) în volum de maximum 10 mc/an/familie/unitate de interes local, pentru nevoi proprii.
      Lemnul de lucru fasonat cumpărat în condiţiile de mai sus nu poate face obiectul comercializării către alte persoane fizice sau juridice.

  • dezinformati opinia publica…pentruca ai pretentia ca dupa o lege scrisa pe genunchi cuiva sa functioneze lucrurule….pai romsilva nu are logistica necesara si nici personal de lucru ci de ingrasat conturi …poate politice ..nu stiu..insa ai pretenti de la agentii sa faca inticmai cibd ai reusit sa presezi licitatiile de lemn prin ne vinzare catre ei..dar rezolvind lipsa unei cimpanii straine care prelucra lemn muuult in romania si care prin legia matale a sarit de pragul de 30 % oferind asfel lemn muult ieftin pentru interese dun afara tarii..pentru populatie e doar populism si distrugerea capitalului romanesc..dovada e criza creata si ingrasarea conturilor din afara tarii…sa se analizeze bine..fara opțiuni politice

  • Lemnul de pe autorizatii de constructie si bonuri de populatie ajung la L la banzic. Toata Bistrita Birgaului stie treaba ca nu aproba lemn numa daca il dai lui.

    • Toate vilele din Colibița (marea fosă de la munte) sunt a le lui Crețu ! Iar PSD e vinovat de dispariția dinozaurilor, ar trebui ca inchizitoarea șefă koveși să le facă dosare.

  • Le fura primării noștri. Gen BISTRITA BARGAULUI. Să-l întrebe doamnă ministru pe acest individ de primar cum si-a permis sa faca cereri de lemn de gater pe toata populatia din comuna, inclusiv pe morti si a vândut lemnele la austrieci iar surplusul la tăiat în curtea proprie. Stie garda Forestiere dar tace.

  • DNA DOINA,Daca nu vreti sa va umpleti de dispret si sa va pierdeti creditul acestor oameni ce v-au trimis in Parlament,faceti cateva vizite,CU OAMENI COMPETENTI, prin padurile Patriei si veti vedea cat lemn este cazut la pamant si putrezeste lent,fara sa-i pese cuiva!In timp ce romanasii saraci vor muri de frig.Dupa aceea imi rezerv dreptul de a va intreba: veti mai putea zambi in Guvern???

  • Pana una alta acești indivizi din fruntea Primariei BISTRITA BARGAULUI au băgat in buzunar 200000 din pădurea CORCA, dar se pare ca se musamalizeaza tot. Aceasta doamnă vede numai pe acei hoti care duc un lemn de foc cu o amărâtă de căruță sau cu o remorcuta, nu vede adevărați hoti, care sunt colegi de partid cu dansa.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.