Actualitate

Doina Pană: Vă invit la o ”Horă a Unirii” virtuală. Unii sunt tot mai disperați să ne dezbine

Deputatul Doina Pană, vicepreședinte PSD, a postat pe Facebook un mesaj de Ziua Unirii în care spune că dacă încă oamenii mai au o problemă să urmeze îndemnul ”Hai să dăm mână cu mână” acest lucru se datorează ”celor tot mai disperați să ne dezbine”.

”Hai să dăm mână cu mână! Da, un îndemn minunat! Dacă după 158 de ani încă mai avem probleme să-l urmăm, se datorează celor tot mai disperați să ne dezbine, celor care nu se încadrează în cel de-al doilea vers al poeziei: „Cei cu inima română”. Vă invit la o „Horă a Unirii” virtuală. Suntem milioane „cu inima română”! Suntem o forță uriață, doar trebuie să fim uniți! Numai așa România și românii vor fi o țară puternică și un popor prosper! La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români!”, a scris Doina Pană.

54 comentarii

    • O fac doar de formă. Pesediștii sunt destul de fățarnici, tu știi asta. Pe Ion Iliescu poți să-l crezi numai pentru că se închină și pupă prin biserici icoane? Asta ține la cei care se crucesc și pupă moaștele de ocazie.

    • Pesedeii cum ii numești tu sunt singurii care au dat dovada ca le pasa de ce se întâmplă în tara noastră și chiar au facut ceva și o fac în continuare.

    • Macar la referendum…ca la vot nu ati iesit…lasilor…ati stat dupa usa si acum iesiti la latrat…de ce nu ati mers la vot? …ahhh…ati fost pe facebook….

  • Pesedei, urmăriți discursul Președintelui ținut la Strasbourg de ziua micii uniri. Poate o să-l admirați și voi, măcar o dată, dacă aveți cu ce.

  • „Atunci, în 1859, politicienii s-au preocupat de naţiune, de Unirea Principatelor. Ai noştri se ocupă de graţiere – graţierea propriilor dosare.” Frumos spus, nu?

    • Dar dezbaterea publica a unei legi, nu este tocmai dovada ca actualul guvern tine cont de opinia publica, sau nu sti face diferenta intre o lege promulgata si una supusa dezbaterii publice?

  • „Ce clasă politică am avut noi atunci, când a început să ia fiinţă naţiunea română! Şi ce clasă politică avem astăzi, când cei care au fost aleşi să conducă ţara se ocupă în mod paradoxal de cu totul alte lucruri.”
    „Ce generaţie de politicieni am avut atunci, după Mica Unire! Oameni care au avut curajul să spună lucrurilor pe nume, şi ce politicieni avem astăzi. O coaliţie, aleasă să conducă România spre dezvoltare, se ocupă de modificarea Codului Penal. Se ocupă, în mod paradoxal, exact de ameliorarea Codului Penal într-un sens cel puţin discutabil: micşorarea amenzilor pentru abuz în serviciu. Ce diferenţă! Ce clasă politică am avut şi unde am ajuns!”

    • Frumoasa paralela doar ca nu stie istorie. Tot respectul pentru Cuza si pentru oamenii politici din acea vreme, dar sa nu comparam coruptia din acea perioada cu coruptia de acum ca ducem in derizoriu un eveniment istoric foarte important pentru noi.

    • La fel, tot respectul pentru Iohannis. Așa măcar o dată suntem la Bistrița sincroni.

  • Dezbina, dar dezbinatii sunt tot mai mici, mai agresivi si mai desfigurati. Sunt mai mult robotei purtatori de lozinci, decat oameni. Sunt mai ceva decat cei din NK. Pentru ei e un great leader, klaus jong un.
    – la prima dezbinare a dezbinat 54%
    – la a doua dezbinare a dezbinat 31,49%
    – la a treia dezbinare a dezbinat 20%
    – la urmatoarea va dezbina 10%

  • „Românii sunt mândri şi liberi şi îmi doresc o naţiune condusă de politicieni integri, îmi doresc o naţiune condusă de politicieni competenţi!

    Orice altceva pentru mine este prea puţin, iar pentru a obţine acest lucru, pentru a atinge acest obiectiv, pentru mine niciun preţ nu este prea mare.

    La mulţi ani!”

  • Un deputat venit din rândurile unei clase profesionale, ce ar trebui să fie recunoscută de elită, închide ochi la reducerea bugetului pentru învățământ.
    Un deputat ce obține o majoritate confortabilă, declară unire dar abandonează elevi în școală, uită de colegii profesori, dar se solidarizează cu condamnați de ieri și îi vrea basma curată și pe cei de mâine.

    • Elită? Vorbiți cu profesorii din comisiile de bacalaureat de la Bistrița cum vântura elita asta listele cu elevii la care le trebuiau mărite notele, cu amenințările pe care le profera spuma asta celor care nu vroiau să se conformeze. E drept că se întâmpla pe vremea Abramburicii, altă elită.

    • Crezi că are voie să miște în front? Păi dacă își dă cu părerea și spune ce gândește, pățește ca primarul pesedist al Iașului, Mihai Chirica, alt vicepreședinte, amenințat recent cu suspendarea din partid de către constantul Codrin Ștefănescu (PSD, PC, PRM și din nou PSD) pentru că s-a exprimat în nume propriu că manifestația de zilele trecute n-a fost nici mineriadă, nici lovitură de stat. În mafia PSD, deputata Doina Pană este doar interfață, alții trag în spatele ei sforile. La PSD n-ai idei personale.

    • Tările UE alocă bani pentru invătământ, sănătate , infrastructură, dezvoltare etc, iar „prioritatea” româniei este apărarea.
      Se alocă o sumă record (echivalentul a 2,18% din PIB) pentru apărare, ceea ce ne situează in „Top 3” din totalul de 28 țări membre UE.
      As prefera să fim pe locul 3 la invătămant sau sanatate – nu la tancuri si avioane.
      URSS a dat faliment, din cauză ca au săracit țara, alocând un procent prea mare din PIB apărării.

  • Avem o mare problemă: Iohannis nu ne lasă ca să furăm. De la Vad Țepeș românii tot fură și acuma brusc că nu mai putem fura? Unde s-a mai pomenit așa ceva? Mai era unul care avea fixul ăsta, îl chema Cioloș. Am scăpat de el. Păi ce, era după el?

  • Doamne fereste sa dăm mâna cu pensii si hotii acestei tarisoare răbdătoare. Cand ai fost cadru didactic urlai in gura mare ca nu are invatamantul fonduri acum incuvintezi minusurile incompetentei. Buget mai mic dar e destul cum poți sa fii asa nesimțit? De dragul sefului sa nu comentezi nimic. Sa mai apari intre oameni? Alo coana mare lasa unirea pe seama celor ce cred in tara asta nu a pensiilor ce o fura.

  • Dintr-o crunta prostie, PSD a dat foc la tara.
    Ganditi-va unde era Romania acum o luna.
    Se terminasera alegerile, nimeni n-a contestat victoria PSD, opozitia si-a acceptat infrangerea.
    Desi cu un pic de frecus, privind nominalizarea premierului, a avut loc transferul pasnic al puterii la nivel guvernamental.
    Trebuia ca PSD sa se apuce sa guverneze.
    Dar, hopa, printre primele prioritati ale guvernarii, apare gratierea si schimbarea codului penal in sensul dezincriminarii unor fapte de coruptie, despre care nu se amintise nimic in programul de guvernare… de fapt, cei ce au studiat acest program, spun ca nu exista nici o fraza care sa aminteasca despre anticoruptie in guvernarea PSD!!!
    De ce trebuia ca gratierea penalilor sa fie prima mare prioritate pe lista ordonantelor de urgenta ale guvernului, cand sunt atatea de rezolvat in tarisoara noastra?
    Stim si nu stim, cert e ca, deliberat, au generat prin acest demers premisele unei crize.
    Si au insistat… si insista, fortand totul impotriva oricarei logici ori a agendei publice.
    Iar cand rezistenta publica a ajuns in strada, declara ca e lovitura de stat!!! – o absurditate fara de egal… de parca cineva doreste sa le ia PSD-ilor jucaria, cand nimeni nu a pomenit ca s-ar dori inlaturarea lor de la putere.
    Si iata cum traim in plin absurd. Toti ne dorim o buna guvernare si o cinstita guvernare a acestei tari. Asta va implora oamenii normali si cinstiti ai acestei tari. Readuceti normalitatea din decembrie, atata cata era, nu avem nevoie de crize majore, caci nu este momentul, iar mediul extern e si el destul de tulbure.
    Faptul ca PSD a castigat alegerile NU da dreptul gastii de a face chiar orice. Nu dai drumul puscariilor, nu calci chiar totul in picioare. Nu se face, ce-i asa de greu de priceput?
    Acest mod de guvernare distruge tot. Cum sa manifesti incredere? Cum poti sa te gandesti la viitor, care trebuie sa ne fie comun tuturor, PSD-isti sau nu?
    Nimeni, normal la cap, nu-si doreste crize constitutionale ori referendumuri ce costa. VOI, PSD, ati creat asta dintr-o data din nimic.
    Cine poate rezolva foarte usor asta? Tot VOI, PSD!
    Nu cred ca dureaza mai mult de 5 minute!
    Redati-ne putina normalitate, macar cea din decembrie anul trecut!!!

  • „Suntem o forță uriasă, doar trebuie să fim uniți!”
    Uniti in jurul coruptilor si penalilor? Mai bine v-ati ascunde in Sahara sau in Siberia. Rusine sa va fie!

  • Citeam cu tristețe ce debitează unii oameni. Doamna Pana a lansat o invitație spre unire.
    Păcat ca avem astfel de comportament de mahala dragi cititori.

    • Mahala este un cuvânt pur turcesc. Așadar în Bistrița teleormanizarea continuă. România TV ne spune între timp că la manifestații anti PSD tetelu se plătește cu 30 de lei.

  • Opoziția încă nu a acceptat înfrângerea de asta președintele se agata de tot feluri de tertipuri pentru a arunca tara în aer.
    De asta aveam nevoie când nu avem buget votat și când lucrurile intrau pe făgașul normal PSD-ul punând în practica programul de guvernare

    • Victor încă nu a acceptat înfrângerea de asta Ponta se agata de tot feluri de tertipuri pentru a-l arunca pe Iohannis în aer. De asta aveam nevoie, noi toți, cu Ghiță în frunte, de un PSD normal, adică care să deie cât mai repede ordonanța grațierii. De nu, suntem beliți toți. Pușcăria ne mănâncă.

  • Doamna Pana va apreciem mult! Ne reprezentati pe noi bistritenii in parlament si stim ca luptati pentru bunastarea noastra! La multi ani si speram sa puteti realiza cat mai multe masuri din planul de guvernare.

    • Doamna Pana va depreciați mult! Reprezentati pe hoți in parlament si stim ca luptati pentru bunastarea dumneavoastră! La multi bani si speram sa puteti realiza cat mai multe arsuri din planul de guvernare.

    • Poi nu o zis ca realizeaza toate masurile din planul de guvernare?
      Sau o zis numai?
      Adica ne-o mintit?!
      Halal guvern… Halal partid.

  • Pana nu vom înțelege ca schimbarea trebuie sa pornească de la noi,romanii,nu se va întâmpla nimic.Nu vom fi niciodată uniți pentru ca refuzam sa înțelegem ce inseamănă asta, refuzam sa credem în noi,refuzam sa credem unii în alții și asta o sa continue sa ne dezbine.Haideti sa ne trezim odată și „sa dăm mână cu mână”!

  • Doinita, rosie ca para
    Isi striga disperarea,
    Ca nu e ministreasa
    Ca sa stea la masa,
    Cu Dragnea slavitul
    Si mult prea iubitul
    Penal presedinte,
    Ce pe fata minte.
    Hai sa dam mana cu mana
    Penalii la zdup sa ramana,
    Si sa scapam de ciocoi
    PSD-isti, ALDE-isti, ca voi!

  • Fa Doina, faaaa……
    Macar de Ziua Unirii lasa-ne-n amaru nostru.
    Cand te vad ce rosie esti, parca vad steagul URSS sau pe cel al Chinei.

  • Indemnele de cum trebuie sa facem noi, „populimea”, suna ca draqu din spusele celor care conduc, ca doamna Pana, atata timp cat deraiaza si pe drumul drept. Asta a-ti facut ca partid de cand a-ti revenit la putere.
    Sa nu credeti ca va mai bazati pe cei care v-au votat, ii pierdeti cu zi ce trece, cu fiecare actiune tampita ce va poate trece prin cap.
    Si da, poti da „mama cu mana” dar cu oameni cinstiti si onesti, altfel dai mana cu hotul si te faci partas la furt.
    Nu sunt de acord sa dati pe o parte si sa ne fraieriti pe alta. Nu merge asa. Punct.

  • Doamna Pana prea multa perfidie!Pe de o parte indemnam la unire si pe cealalta parte huiduim si urlam la Iasi la discursul consilierului prezidential tocmai la un eveniment istoric important.Nu mai guvernati miseleste precum Manea cu Toma Alimos. Pe de o.parte Dragnea e tot pentru interesul natiunii si poporului si pe de cealalta parte apara hotii,da liber la furat!Dumnezeule,cat trebuie sa mai suporte romanii marlaniile!

  • Buna tara, rea croiala
    Mama ei de randuiala.
    Aia hoti, astia hoti,
    Mama lor la toti.

    Vin ai nostri, pleaca ai nostri
    Noi râmînem tot ca prosti.
    Aia hoti, astia hoti,
    Mama lor la toti.

    Bat-o vina, bat-o strechea
    Trage-aicea cu urechea.
    Mai romane, om sarac
    Iara ti-au venit de hac.

    Ne promit marea cu sarea
    Si conduc aiurea tara.
    Opozanti si potentati
    V-ati batut iar joc frati.

    Buna tara, rea croiala
    Mama ei de randuiala.
    Aia hoti, astia hoti,
    Mama lor la toti.

    Vin ai nostri, pleaca ai nostri
    Noi râmînem tot ca prosti.
    Aia hoti, astia hoti,
    Mama lor la toti.

    Politrucii-si fac concedii
    Pe la Cannes, Hawai, ca regii
    Pensionarii, pedagogii
    Au ajuns precum milogii.

    Venetici fac pretul painii
    Iar la cozi stam noi, romanii
    Muncitorii n-au salarii,
    Curvele pupa dolarii.

    Buna tara, rea croiala
    Mama ei de randuiala.
    Aia hoti, astia hoti,
    Mama lor la toti.

    Vin ai nostri, pleaca ai nostri
    Noi râmînem tot ca prosti.
    Aia hoti, astia hoti,
    Mama lor la toti.

    Romania-i de vanzare
    Cu uzini, crese, hotare.
    Spagile au zornait,
    Algoritmu-i multumit.

    Dumnezeu dac-ar veni
    Prim-ministru intr-o zi
    L-am manji si i-am gasi
    Cazier la SRI.

    Buna tara, rea croiala
    Mama ei de randuiala.
    Aia hoti, astia hoti,
    Mama lor la toti.

    Vin ai nostri, pleaca ai nostri
    Noi râmînem tot ca prosti.
    Aia hoti, astia hoti,
    Mama lor la toti.

  • Prea mult patos pentu o ordonanță pe care multi nu o cunosc. Iar c de obicei manipularea tinerilor liberi și extrem de naivi uneori e foarte ușor de pus în practica.
    Mai avem și un președinte dus cu sorcova de la Crăciun și nu sa mai întors și uite asa ne facem de ras în lume.
    Păcat ca începeau sa se miste ca și guvernare.

    • Cum sa va faceti de ras? Doar sunteti mandri ca sunteti romani! Laudati-va cu Ponta si Dragnea!

    • Nu esti tu un pic cam prost, vorba cantecului? Doar aparatul de propaganda a pesedeului face misto constant de „tinerii liberi” care vezi-Doamne sunt naivi si manipulati de agenturile sorosiste. Ceea ce ne face sa deduce ca: 1 esti postac pesedist, 2 nu esti nici tanar, nici liber. Vai de capul vostru.

  • Dar domna Pana, de ce nu guvernati? In schimb doriti sa scăpați penali, actuali si viitori condamnați. Sper ca Bistrita sa aiba in continuare librării, sa nu luam ca model teleormanul.

  • La inceput s-au facut legi,s-a spus ca sunt bune dar nu le respecta nimeni,iar oarba justitie juca hora cu hotii.
    Apoi ,printr-o minune,cand oarba a deschis ochii si a inceput sa-si implineasca menirea,hotii au zis ca legile nu mai sunt bune deci trebuie inmuiate !
    Si s-a ajuns ,in tara de care va povestesc,ca legile sa fie blande,hotii sa joace iarasi hora cu justitia,iar poporul…poporul a plecat in alta tara!
    Intr-o tara in care legile erau bune,justitia era dreapta iar hotii stateau linistiti la puscarie!

    • Cel mai tare e ca Iohannis vrea sa intrebe populatia daca doreste continuarea luptei impotriva coruptiei. Cam asa va suna intrebarea. Daca iese ca poporul nu vrea, atunci ce se intampla? Nu se mai aplica deloc legile pentru corupti? absurd!

  • Postacule, ți-a plăcut sloganul manifestanților de la București, de se cutremurau toți pereții capitalei: DNA să vină să vă ia! La rupere, postacule. Cum să fii în rezonanță cu PSD-ul în aceste condiții, postacule? Cum poți tu să-i simpatizezi?

  • Da, dar nu suntem nici oamenii pesedeului, ca tine. Mândria de a nu fi pesedist tu ai trăit-o vreodată? Tu ești în stare percepi așa ceva?

  • Ba Gavris, tu eti patriot; asta e boala grea si renteaza numai la cei platiti sa fie patrioti; la noi sunt doua categorii de patrioti : cei platiti si cei prosti iar eu ma tem ca tu faci parte din cea din urma!

  • Dezbinare ca dezbinare , ce ați reușit voi ,ciumații roșii, este mult mai grav: milioane de români au ales calea pribegiei și asta nu se uită, nu se iartă!

    • milioanele care au ales pribegia au ales-o dupa 2004, cei mai multi dupa 2007
      Idolul vostru, Base chiar v-a zis sa plecati daca nu va convine

    • Norocul este că minerii și cu Iliescu al vostru i-au convins cu lămpașul și cu târnăcopul ca să nu plece din România, ba mai mult, i-au adus înapoi pe cei care au plecat.

    • @Intoxicare pesedistă

      Da, sigur au plecat din cauza mineriadelor, dupa 2004. Aveti o logica ….
      Si polonezii au avut mineriade? Ei de ce pleaca? E plin de polonezi si alti est europeni in UK, Germania si alte tari. Toti au avut mineriade? In Polonia salariile sunt mult mai mari decat la noi si tot pleaca. Oamenii pleaca pentru a castiga mai mult. Sunt si italieni, francezi, irlandezi, spanioli si altii care pleaca sa munceasca in alte tari pentru salarii mai bune. Crezi ca daca nu erau mineriadele am fi avut acuma salarii ca in Germania? Eu chiar nu inteleg de ce continuati cu minciuni. Si campaniile voastre electorale se bazeaza pe minciuna, pe ura si nu pe ceva ce ati putea face, sa convingeti oamnii ca se pot baza pe voi. Va bateti joc si ii exploatati emotional pe niste frustrati nefericiti. Asa veti continua sa pierdeti tot mai mult. Inca nu v-ati trezit la realitate. Ne-am pricopsit si cu mutu’ asta care se tot joaca cu frana de mana. Cum incerca un guvern sa aplice niste strategii de dezvoltare, hopa si mutu’ cu frana de mana. Nu va e rusine sa va prezentati cu programe de guvernare pe 3 foi?

  • Haideti doamna fiti serioasa! Altii mor de foame si nenorocitii pe care ii aparati au palate din furtisag iar acum se vor gratiati? Daca mai insistati cu asta nu cred ca va veti mai bucura de 45%….faceti ceva pentru tara…de aceea v-am trimis acolo. Nu sa fiti avocatul lui Dragnea

  • Ce e halucinant ca se lesga doar de cazele lui Iohanis ,dar Nastase,Ponta,Hrebenciuc au tot atatea,dar nu se face vorbire.Ce spunem despre casa Videanu,Dragnea,etc.? Dar sunt oameni de afaceri cu statul si mari corupti care au averi colosale .De unde,cum . Misterul dispRe incet.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Tetelu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS