”Federeii” de Nicolae Avram, o carte contestată la Bistriţa, pusă în scenă de Teatrul Odeon

„Cartea Federeii, deşi a fost contestată chiar de la apariţie şi a creat multă vâlvă şi suspiciuni, uite că, după doi ani, regizorul Radu Afrim o are în vedere, iar Teatrul Odeon din Bucureşti o va pune în scenă în lunile octombrie sau noiembrie. Se poate vedea. E oficial anunţul. Cartea Federeii a fost exclusă de la Premiile Societăţii scriitorilor din Bistriţa şi iată că are alt destin. La Bucureşti este apreciată, în timp ce, la Bistriţa este pusă la zid”, ne-a spus Nicolae Avram.

Scriitorul ne-a relatat că regizorul Radu Afrim a făcut deja castingul pentru selecţia actorilor şi se lucrează la scenografie. „La piesă va lucra şi Camelia Toma de la Bistriţa. Încă nu ştiu prea multe detalii. Le voi vedea la Bucureşti. Radu Afrim nu prea vorbeşte. El mai mult e cu faptele. Între timp, a apărut un nou volum, o continuare a Federeilor. Se numeşte All Death Jazz şi e publicată tot de Editura Max Blecher. E posibil ca şi această carte să fie în scenariu”, a spus Nicolae Avram.

L-am întrebat pe scriitor dacă s-a gândit atunci când a scris Federeii că această carte va ajunge să fie pusă în scenă. „Absolut că nu. Şansa acestei cărţi de a fi pusă în scenă s-a datorat faptului că e o carte cu personaje vii, o poveste a copiilor de la Casa de copii Beclean. Multe întâmplări au avut loc aici, la castel (unde este acum Primăria Beclean – n.r.). Nu m-am aşteptat şi nu m-am gândit, dar cartea are destinul ei fie că vor unii sau alţii şi nu ne putem opune destinului ei. Acţiunea se petrece în fostul orfelinat, în perioada comunistă, în condiţiile acelea: fără apă, fără curent, în toată mizeria aceea. Unii au supravieţuit, alţii nu. Pentru mine a fost o experienţă despre care nu-mi place neapărat să vorbesc despre ce a fost. Ca şi copil am trecut, dar ca adult am avut nevoie să scriu ca să pot trece mai departe. Altfel, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat”, a mai spus Nicolae Avram.

Scriitorul crede că regizorul a  fost fascinat de carte fiindcă ea prezintă o faţă a totalitarismului, o privelişte deloc plăcută a caselor de copii. „Regizorul a intuit foarte bine şi a simţit foarte bine miza acestei cărţi. (…) Mă bucur pentru că va fi pusă în scenă. Am emoţii. Sper să pot fi prezent acolo. E prima oară când voi asista la un spectacol de teatru. Nu am avut până acum şansa să văd un spectacol de teatru. Nu am putut visa că prima oară când voi merge la teatru voi vedea o piesă după o carte scrisă de mine”, a spus Nicolae Avram.

Scriitorul Nicolae Avram a scris până acum patru cărţi. Federeii a apărut în 201 şi a avut parte de cronici foarte bune. Iată-le:

„Cu o poezie ca aceasta nu se poate trişa, ea te aruncă în miezul literaturii dure şi autentice dintotdeauna, de la Jack London la Irvine Welsh, vizitându-i, de pe tărâm autohton, pe George-Mihail Zamfirescu sau pe Arghezi… Dacă îşi va găsi cititorii, n-am nici o îndoială că Federeii va fi o carte despre care se va vorbi şi, mai ales, care-i va face pe câţiva să se simtă mai puţin singuri, dăruindu-le ceva ce (în sfârşit!) nu se poate cumpăra sau vinde. O fărâmă de speranţă.” (Claudiu Komartin)

„Poemele orfeline ale lui Nicolae Avram sunt amintiri dintr-o copilărie feroce. Bizar e că rememorarea anilor de cumplită ucenicie din orfelinat e tincturată de o irepresibilă (şi în bună măsură masochistă) nostalgie – din când în când, mici epifanii fac ca fiinţele şi obiectele acelei vârste a răului să capete, sub strălucirea blândă a memoriei, irizaţii stranii şi chiar să devină luminoase (până şi sângele se coagulează pe faţa lui Damian roşcatul, «cel pe care băieţii îl puneau să sară / în cap de pe dulap / în balta ivită deodată în duşumea», în «cheaguri luminoase»). E limpede că ce ai sub ochi e descrierea unui imperiu al răului edificat de adolescenţi (şi detaliul că un anume Cămăraş e declarat «rege al muştelor» nu are cum să nu te ducă cu gândul la copiii malefici ai lui Golding), a căror cruzime pură aminteşte uneori de atrocităţile comise de trupele de soldaţi-copii din Somalia. Însă la fel de limpede e că descrierea aceasta, ilustrare a răului, e în acelaşi timp şi o apărare a lui. Unui personaj ajuns, după anii de orfelinat, şef al unei echipe de constructori la muntele Athos, un călugăr îi pune în braţe o icoană, îl priveşte în ochi şi îi spune: «Eşti diavolul. Te iubesc», după care dispare. Pentru Nicolae Avram, lumea aceea era diavolul, şi o iubeşte. Iar cartea de faţă, fireşte, e icoana acelei lumi.” (Radu Vancu)

„Într-un timp al coşmarizărilor frivole şi al evazionismului la irelevanţă sub lozinca autentismului, îi sunt recunoscător lui Nicolae Avram pentru poezia lui proaspătă, autentică prin experienţă semnificativă şi relevantă prin presiune a expresiei. Versurile icnind sau cântând şui şi pe muţeşte, printre ingambamente nemiloase, limba aspră, vie, vernaculară, viziunea mereu focusată pe un foc al infernului asimilat pe nesimţite, toate urzesc un nou jurnal al nefericirii noastre postistorice, imun la zorii oricăror iluzii, hipnotizant.”(Chris Tănăsescu)

Cristiana Sabău