Actualitate

Fenomen astronomic rar, vizibil de pe Dealul Budacului. Ce va fi la „Star Party Full Moon Eclipse”

Eclipsa de Lună prin penumbră, ultima din cele trei eclipse ale lui 2016, poate fi admirată în această seară, începând cu ora 20.00, pe Dealul Budacului, acolo unde pasionaţii de astronomie vor avea la dispoziţie telescoape, lunete, dar explicaţii din partea celor care le deţin. Bacantele, preotesele ce invocau lumina în Grecia antică, vor fi reîntruchipate la trupa „Scenica”.

Despre spectacolul ceresc şi pământesc ne-a spus mai multe Gavrilă Urs, organizatorul evenimentului.

Despre ce eveniment astronomic este vorba acum?

De data aceasta, avem un fenomen astronomic mult mai vizibil şi mai evident decât Perseidele. Este Gabi Urs 2vorba de Lună plină care, în acelaşi timp, va fi destul de jos la orizont, ceea ce înseamnă că optic va părea mai mare decât de obicei, ceea ce va amplifica efectul acessta de curiozitate şi de frumuseţe a ei. Ca fenomen rar, avem şi o eclipsă parţială de Lună. Va fi întunecată doar pe o suprafaţă de 90% din discul solar, iar umbra nu va fi opacă pentru că nu este discul pământului cel care umbreşte Luna, ci penumbra pământului. Este vorba despre nişte linii de relecţie şi de refracţie din atmosferă. Ideea este că această umbră va fi treptată, graduală şi chiar translucidă, am putea spune. Deci vom vedea în continuare elementele pe suprafaţa Lunii, dar mult mai puţin luminoase decât partea neacoperită de umbră. Translaţia umbrei prin dreptul Lunii va dura cam patru ore. Ea începe aproximativ la ora 20.00, la ora 22.00 va fi acoperirea maximă de 90% şi până la miezul nopţii va dispărea complet.

Aşadar, pasionaţii de astronomie vor fi din nou pe Dealul Budacului. 

Nu numai. Pe plan local am reuşit să popularizez aceste evenimente astronomice şi să le fac atractive publicului larg care este curios, cât mai ales – şi mă bucură foarte mult lucrul acesta – vin foarte multe familii cu copii mici, preşcolari sau şcolari care iau contact încă de mici cu astronomia şi cine ştie ce parcurs în viaţă pot avea copii mai târziu. Eu, de exemplu, am fost pasionat de astronomie de mic copil, dar nu mi-am putut permite un telescop decât după 25 de ani. În schimb, astăzi, sunt copii care pot începe latura teoretică, dar şi practică de foarte mici.

Câte telescoape vor fi acolo? 

Eu am trei telescoape, însă duc, de regulă, două, unul mare şi performant, complet automatizat, pe care îl setez pe o planetă sau pe o galaxie şi el urmăreşte singur acel corp, ceea ce e extrem de util fiindcă privitorii nu mai trebuie să îl regleze şi se pot bucura de imagine. Mai aduc şi o lunetă care este foarte bună pentru fotografie. Colegii mei de la Clubul Quasar mai vin şi ei cu câte două-trei telescoape, iar lumea care vine reuşeşte să arunce o privire măcar la trei-patru obiecte cereşti într-o seară.

Va fi, înţeleg, şi un spectacol terestru.

De data aceasta, vreau să fac ceva mai mult decât am făcut la Perseide. Pe lângă ceea ce întreţine atmosfera – un ceai cald, un vin fiert – pentru că sunt 15 grade seara – şi cele 30-40 de lampioane pe care le lansăm de care se bucură mai ales copiii, m-am gândit la ceva mai mult. Am vrut să ofer publicului o imagine, o idee despre cum percepeau cei din antichitate aceste fenomene rare şi destul de înspăimântătoare pentru ei, eclipsele de Soare şi de Lună. Aceste corpuri cereşti erau repere pentru cei din Antichitate şi ei nu ştiau de ce nu mai este lumină de la Lună sau de la Soare. Atunci vom avea un fel de punere în scenă a ritualului bacantelor din Grecia antică, aceste preotese care venerau şi invocau Luna şi care vor face ca lumina Lunii pline să reînvie după cele două-trei ore de umbră. Fetele de la „Scenica” vor pune în scenă acest moment, iar publicul va putea să le vadă în timp ce eu le explic ce se întâmplă cu trecerea umbrei şi cum erau văzute lucrurile acum 2000 de ani.

Când pot veni oamenii pe Dealul Budacului?

Eu voi pe deal pe la 19.30 ca să pregătesc lucrurile pe acolo. Se poate veni deja fiindcă soarele apune la acea oră. De la 20.00 începe efectiv eclipsa şi Luna e vizibilă jos, la orizont. Spectacolul începe la 20.30.

Foto Dealul Budacului la Perseide, sursa Facebook, autor Darius Cîrmaci

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui MIHAI Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS