Actualitate

Furnizorii de utilităţi nu îi pot debranşa pe abonaţi în orice condiţii

Furnizorii de utilităţi – electricitate, apă, gaz, internet – nu îi pot debranşa pe abonaţii lor de la reţea în orice condiţii, anunţă Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa-Năsăud. Instituţia a câştigat un proces împotriva E.On Gaz România care nu l-a notificat corect pe un abonat în legătură cu măsura pe care o va lua.

„La Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului persoană căreia i s-a sistat furnizarea gazului fără a fi notificatăa depus o reclamaţie. Deşi cei de la E.On ne-au depus documente prin care au arătat că a fost notoficată, că i s-au trimis înştiinţarea printr-un borderou poştal acasă, s-a dovedit că, de fapt, consumatorul nu avea cunoştinţă de această notificare. În consecinţă, noi am aplicat o sancţiune de 5000 de lei companiei E.On. În instanţă aceasta a fost păstrată, iar în sentinţă s-a motivat că e corect aplicată, fapta există, drept urmare a rămas sancţiunea în picioare. Toţi consumatorii trebuie să cunoască faptul că, atât timp cât nu iau la cunoştinţă prin semnătură notificările furnizorilor de utilităţi că sunt pasibili de a li se sista furnizarea acestora, nu pot să fie debranşaţi. Este o sentinţă care constituie un precedent pentru celelalte cazuri şi care sperăm de aici încolo să fie în beneficiul consumatorilor”, a declarat pentru Timp Online comisarul superior de la CJPC Bistriţa-Năsăud.

Întrucât marţi se celebrează Ziua Mondială a Protecţiei Consumatorilor, am întrebat-o  dacă oamenii îşi cunosc drepturile de consumatori. „Pot să spun că da fiindcă zilnic avem reclamaţii pe care le primim la noi la sediu, dar şi prin e-mail. În general, se fac reclamaţii pentru serviciile de internet, pentru alte utilităţi. Avem multe reclamaţii legate de nerespectarea contractelor pe care le-au semnat consumatorii cu băncile”.

Există şi multe reclamaţii privind bunurile de folosinţă îndelungată. „Graţie modificării făcute la Legea 449, operatorul care vinde astfel de bunuri este obligat ca, în termen de 15 zile, să aducă la conformitate deficienţa. Dacă produsul este în garanţie, în 15 zile el trebuie să îl repare, dacă nu să îl înlocuiască, iar dacă nu se poate nici una, nici alta, să restituie contravaloarea sumei pe care a plătit-o consumatorul”, a adăugat ea.

Marţi, comisarii din cadrul CJPC Bistriţa-Năsăud se vor întâlni cu elevi de la profilul economic al Liceului cu Program Sportiv Bistriţa cu care vor discuta despre drepturile consumatorilor la încheierea contractelor la distanţă şi despre comerţul online.

„Tinerii, dar nu numai ei, trebuie să-şi cunoască drepturile. În privinţa comerţului electronic, se merge pe principiul că nu ai cunoscut caracteristicile produsului pe care l-ai comandat, aşa că ai dreptul, în termen de 14 zile lucrătoare, să îl returnezi fără să faci niciun fel de precizare. Nu trebuie să motivezi de ce returnezi produsul. Pur şi simplu ţi-ai schimbat opţiunea. Poţi trimite produsul înapoi, iar cel care ţi l-a vândut e obligat, în termen de 30 de zile, să îţi returneze contravaloarea lui, nu alt produs”, a conchis ea.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS