ACTUALIZARE Echipa de handbal feminin Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a disputat la sfârșit de octombrie – început de noiembrie etapele 2-5 din Liga Florilor, la Sf. Gheorghe – patru meciuri în șase zile.
Marți 3 noiembrie, Gloria a suferit al doilea eșec în acest sezon, 23-27 (11-14) cu Minaur Baia Mare, în etapa a 5-a, într-un meci considerat în deplasare, și ocupă locul 8 în clasament.
Au marcat pentru Gloria 2018: Daniela Rațiu – 6 goluri, Almudena Rodriguez – 4, Dziyana Ilyina – 3, Mariana Costa – 3, Natallia Vasileuskaya – 2, Szilvia Szabo – 2, Nicoleta Dincă – 2, Bianca Zegrean – 1.
Directorul CS Gloria 2018, Eugen Cosma: ”Patru meciuri, două victorii și tot atâtea înfrângeri, nu este ceea ce ne-am dorit de la acest turneu. Stresul testelor, așteptarea rezultatelor, propria incertitudine, neîncrederea față de ceilalți, absentele din lot și superficialitatea și-au spus cuvântul. Este dificil să joci patru partide în șase zile, să stai închis în hotel și să ieși doar la meciuri și antrenamente, cu presiunea și frica permanentă de a nu te infecta sau, mai grav, de a-i infecta pe ceilalți și mereu cu gândul în altă parte decât la handbal. Pandemia a învins atunci când credeam mai puțin că vom avea cazuri de sportivi pozitivi în echipă și a destabilizat grupul. Am simțit că suntem într-o continuă vânătoare, “oare cine urmează?”, mereu pe fază când cineva din grup avea vreo reacție similară simptomelor Covid-19. Este adevărat că și alte echipe au fost în situații asemănătoare, nu caut scuze pentru insuccesul nostru, însă simt nevoia să explic cum se simte totul în această perioadă. Vom face o analiză serioasă a prestației noastre de la acest turneu și vom lua măsuri acolo unde se impun. În cursul zilei de astăzi vom efectua testarea Covid-19 și în funcție de rezultatul testelor vom continua pregătirea în ritm susținut”.
Ulterior turneului de la Sf. Gheorghe, doar o singură etapă mai este programată în acest an, a 6-a (12 noiembrie, ora 18.30, SCM Rm. Vâlcea – Gloria la București, în direct la TVR 1 / TVR HD), competiţia urmând să se întrerupă apoi pentru participarea echipei naţionale la Campionatul European din Danemarca şi Norvegia (3-20 decembrie).
Etapa 4: Gloria a suferit duminică 1 noiembrie prima înfrângere în actualul sezon, 21-26 (12-13) cu CSM Slatina, în etapa a 4-a, partidă considerată acasă. Au marcat pentru Gloria 2018: Almudena Rodriguez – 5 goluri, Daniela Rațiu – 3, Nicoleta Dincă – 3, Szilvia Szabo – 2, Mariana Costa – 2, Bianca Zegrean – 2, Dziyana Ilyina – 1, Andreea Tetean – 1, Andra Moroianu – 1, Raluca Băcăoanu – 1.
Etapa 3: Vineri 30 octombrie, Gloria a învins formația Rapid București cu 27-25 (10-13), într-un meci considerat în deplasare. Au înscris pentru Gloria 2018: Nicoleta Dincă – 8 goluri, Dziyana Ilyina – 5, Daniela Rațiu – 3, Szilvia Szabo 3, Andreea Tetean – 3, Natallia Vasileuskaya – 3, Andra Moroianu – 1, Mariana Costa – 1. În poartă, Ana Maria Măzăreanu a avut 30% intervenții reușite.
Etapa 2: Joi 29 octombrie, Gloria a trecut de HC Zalău cu 24-19 (7-7), într-o partidă considerată acasă. Au marcat pentru echipa bistrițeană: Dziyana Ilyina – 5 goluri, Nicoleta Dincă – 4, Szilvia Szabo – 4, Almudena Rodriguez – 2, Raluca Băcăoanu – 2, Andra Moroianu – 2, Mariana Costa – 2, Natallia Vasileuskaya – 1, Daniela Rațiu – 1, Andreea Tetean – 1. Intervenții Ana Maria Măzăreanu – 32%.
În prima etapă din noul sezon, Gloria s-a impus în fața formației CSM Galați, într-o partidă disputată în 14 octombrie la Ploiești (24-18).
Laura Pristăvița nu și-a putut ajuta echipa la Sf. Gheorghe, ea fiind testată pozitiv la Covid-19. ”Starea mea de sănătate este una bună chiar dacă rezultatul testului este pozitiv. Îmi pare rău că nu pot fi alături de echipă, însă am încredere în fete și sunt alături de ele cu gândul și cu energie bună de acasă. Mulțumesc și celor care ieri au oferit date personale/medicale într-un timp atât de scurt și au reușit să-mi informeze prin intermediul internetului familia și apropiații înainte ca eu să am timp să-i anunț. Mă bucur că nu am aflat și eu tot de pe internet…. totul e posibil. Sănătate și numai bine! Grijă de voi!”, a postat pe pagina sa de Facebook, în 29 octombrie, Laura Pristăvița.
Foto: Facebook CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud
Daca e un lucru ce merge bine in acest judet e echipa de handbal. Gandita bine, de la juniori pana la seniori!
Abia astept meciurile cu spectatori din viitor! Daca mai sunt si in sala noua, si mai tare
Laura , te iubim! Sa devii negativa cum se cere acum , dar sa fii mereu pozitiva asa cum te stim.Nu te supara , trebuie sa traiasca si media …Spune-le fetelor ca in meciul de azi s-o intampine cum se cuvine pe L. Popa , se vede de la o posta cand vrea sa traga la poarta si s-o tina , s-o hartuiasca pe tot terenul , pe Constantinescu care le face tot jocul la rapidiste. In nici un caz nu trebuie sa se ia la tranta cu acei colosi alesi de antrenoarea Carmen Amariei , dupa chipul si asemanarea sa.Trebuie mai mult ca oricand sa lupte ca o echipa. Hai , GLORIA ! LUPTA si VEI CASTIGA!
Si din Israel suntem alaturi de tine si echipa.
Iti uram insanatosire cat mai rapida.
M.Basch
Ne-ati cam perpelit , mai ales in prima repriza.In final s-a terminat apoteotic.Arbitajul a fost putin ostil , am remarcat cateva greseli , cea mai graitoare fiind in ultimele minute cand SZILVIA a fost sanctionata complet gratuit.Au mai fost si asa zisele calcari ale semicercului.Pana si comentatorul partidei avea un dinte impotriva echipei din provincie.Toate fetele ar trebui sa revada insa cum bate penalitatile Alexandra Dindiligan.Poate n-ar fi rau ca echipa tehnica sa analizeze posibilitatea ca loviturile de pedeapsa sa fie executate de catre o jucatoare aflata pe banca si care are mana odihnita. Felicitari fetelor! Mai aveti doua hopuri pe care speram sa le treceti cu bine. Jucati cu ambitie , asa cum ati facut-o azi , si veti castiga.