Ochii din politică

Zilele acestea, la Bistriţa, are loc un concurs de interpretare muzicală pentru nevăzători. Joi, am avut şansa să vorbesc cu unii dintre concurenţii ascunşi în spatele ochelarilor negri. Mi-au umplut sufletul de bucurie oamenii aceştia deosebiţi, plini de har şi expresivi. Cu fiecare dintre ei am încropit o mică discuţie prietenească, de parcă ne-am fi cunoscut dintotdeauna. Ce-i drept, am avut surpriza să constat că o voce care se aude la radio e, pentru un nevăzător, una cu care simţi că eşti prieten. Mare privilegiu!

Aceşti oameni minunaţi nu m-au văzut, dar au acceptat să stea de vorbă cu mine, să-mi spună cât de importantă este muzica pentru ei, să-şi deschidă sufletele. Nu s-a ferit niciunul, nu m-a împins, nu mi-a spus „nu dau interviuri”, ceea ce mi se întâmplă des în lumea văzătorilor. M-am despărţit de ei întrebându-mă, ca de fiecare dată, oare cum este să nu vezi nimic decât o pâclă neagră şi de ce, noi, cei care vedem, suntem atât de puţini recunoscători pentru lumina ochilor.  

Din lumea minunată a nevăzătorilor, pe care Dumnezeu i-a înzestrat cu atât de multe talente, sinceritate şi politeţe, am ajuns în lumea politică, a văzătorilor din Consiliul Local. Unii, mai văzători decât alţii (sau mai prevăzători dacă vă place cuvântul), le-au tras scaunele de sub şezut altora mai puţin „prevăzători”. Penibil moment, dovadă că lucrurile în această lume a politrucilor văzători sunt mult mai întunecate decât în cea a nevăzătorilor.

Nu ştiu şi nici nu mă interesează foarte tare care este mecanismul de funcţionare a Partidului Poporului – Dan Diaconescu. Probabil că e acelaşi ca la toate partidele, numai că celelalte îl ascund mai bine: se sapă unii pe alţii până când ajung să dea cu hârleţul sub propriile scaune şi să pice singuri în groapă. Nu sunt deloc înduioaştă de săpăturile lor. În fond, dacă vrei să te mănânce porcii, intri în troacă. Dacă vrei să faci politică, îţi asumi riscul să ai mereu pe urme o haită ahtiată după funcţia pe care ai ocupat-o. Când nu eşti suficient de atent, haita te devoră sub pretextul principiilor, al bunului mers al partidului, al dreptăţii şi al altor vorbe goale. În cazul în care v-aţi grăbit să le daţi mesaje de felicitare „învingătorilor” din lupta de ieri, va trebui să îi consolaţi în curând. Fiecare pasăre pe limba ei piere.

Să lăsăm „poporului” ce este al „poporului” şi să analizăm încă un aspect: totala lipsă de încredere din lumea politicii rasate. Mi-a fost dat să văd şi la Consiliul Local, ca şi la cel Judeţean, în jurul urnei în care se introduceau buletinele de vot pentru viceprimari erau plasaţi nişte cerberi cu misiunea dificilă de a observa, într-o fracţiune de secundă, ce a votat cel care tocmai a ieşit din cabină, fireşte graţie procesului de îndoire a buletinului fix sub ochii lor. Aşa cum vă spuneam, nu era de ajuns o pereche de ochi, erau necesare mai multe pentru ca, în final, să se dea verdictul: „X nu a trădat partidul/partidele!”. Fireşte că nu am auzit nicio exprimare verbală de acest fel, dar a fost mai mult decât clar scopul verificării de la urne. Decât să ai surprize şi să cauţi trădătorul în carul cu voturi, mai bine te uiţi cu două-trei perechi de ochi în buletinul fiecăruia să te convingi că a înţeles bine ce are de făcut. Măcar ştii o treabă.

Toate partidele fac la fel la orice nivel, de la cel mai banal consiliu până în Parlament. În politică, „încredere” este un cuvânt de amăgit electoratul. „Vă rugăm să aveţi încredere în noi!”, ne spun politicienii în timp ce ei între ei nu au strop de încredere. Poate tocmai de aceea ne roagă să le acordăm încrederea fiindcă îşi dau seama că aceasta nu poate fi obţinută cu una cu două şi că e o pasăre extrem de rară. Ei între ei se mint şi se înşală privindu-se direct în ochi. Poate tocmai de aceea mai degrabă cred în sinceritatea orbilor decât în cel care mă minte privindu-mă în ochi fără să clipească.

Societatea noastră este extrem de degradată din toate punctele de vedere. Ce mi se pare mie trist e faptul că noi, cei care ne lăsăm conduşi de oricine (poate fiindcă avem conducătorii pe care îi merităm), nu reacţionăm la nedreptate, la minciună, la bătaie de joc. Dimpotrivă, parcă ne bucurăm când vedem că unul e batjocorit în public (am auzit râsete sarcastice când cei doi de la PP-DD au fost ridicaţi de pe scaune şi scoşi afară din sală într-un mod umilitor fix în mijlocul unei şedinţe festive), parcă jubilăm când vedem că tot ceea ce condamnăm teoretic (lipsa de încredere, minciuna, ipocrizia) sunt de fapt baza societăţii noastre. Tot ce e mai rău în oameni iese la iveală în lupta pentru funcţii, iar noi aplaudăm. Greţos!

La capătul unei zile în care nevăzătorii au cântat departe de lumea dezlănţuită a politicii, iar văzătorii au jubilat privind la urna din care a ieşit cine trebuie, mi-am spus că fericiţi sunt cei ce nu văd aici pe pământ fiindcă vor vedea, în viaţa veşnică, Lumina.

Cristiana Sabău