Timp de gândire

Unde ar trebui să aibă loc Zilele Bistriţei

Reţeta după care au fost organizate Zilele Bistriţei în ultimii ani trebuie schimbată urgent. Spun asta deoarece Serbările Bistriţei Medievale care au loc zilele acestea ne arată că oamenilor din acest oraş le place să se plimbe printre tarabele meşterilor populari cât e pietonalul de lung şi de lat. Este inadmisibil ca, la cea mai importantă sărbătoare a oraşului, să-i privăm de această mică bucurie.

Sunt de acord cu primarul Ovidiu Creţu care nu mai vrea să vadă girafe gonflabile şi alte jocuri mecanice în buricul târgului. Foarte bine! Să le trimită la Viişoara, nu am nimic împotrivă, dar sunt total contra ideii ca, la Zilele Bistriţei 2012, să avem iar pietonalul gol cât e ziua de lungă. Aici trebuie lăsaţi să vină artizanii, artiştii care fac picturi pe faţă, vânzătorii de colaci, de turtă dulce şi alte categorii care pot da viaţă centrului istoric timp de trei zile. Aş lăsa teatrul de păpuşi să se manifeste pe scena mare din centru, ansamblurile de copii şi alte trupe care sunt programate să evolueze în timpul zilei. Ar fi un public mult mai numeros, format din părinţi, bunici, prieteni, mulţi dintre ei neavând cu ce merge la Viişoara sau pur şi simplu preferând să stea acasă decât să măture praful din complex. Părerea mea este că, în Heidenfeld, este compromisă într-o oarecare măsură ideea de act artistic. Personal, nu îmi trec în agendă să fiu la ora 10.15 în faţa scenei din vechiul obor să ascult nu ştiu ce copil cântând la un instrument, dar, dacă tot pierd vremea pe centru studiind inele, cercei şi alte nimicuri, mă opresc şi îl aplaud pentru efortul lui. 

De fapt, sărbătoarea oraşului nu trebuie să împartă oamenii în două, într-o categorie căreia i se oferă doar mici, bere şi jocuri mecanice, respectiv spectacole artistice de mâna a doua, şi în altă categorie care primeşte operă şi, drept bonus pentru elitism, un pietonal gol. Dacă tot am ajuns la capitolul operă, simt nevoia să spun că nu mi se pare deloc o alegere inspirată. S-a văzut şi la Zilele Operei „Constantin Pavel” cât de puţină lume a fost. Penibil de puţină. Pur şi simplu pentru că opera are un public restrâns peste tot, iar la noi cu atât mai mult. Nu va schimba nimeni acest lucru nici dacă vom îndesa cu forţa operă pe gâtul oamenilor. Vă reamintesc faptul că Teatrul de Stat Oleg Danovski din Constanţa a fost obligat să-şi anuleze unele reprezentanţii în oraşul nostru fiindcă nu vânduse mai mult de 15-20 de bilete. Ce dovadă mai bună vreţi? Eu cred că la sărbătoarea oraşului, majoritatea oamenilor vor să iasă la o bere cu prietenii, să petreacă liniştiţi, să cânte şi să danseze, nu să vină în frac şi să stea pe nişte scaune de plastic, tăcuţi.

Tocmai de aceea, cred că ar trebui consultaţi oamenii în legătură cu ce îşi doresc să vadă şi să asculte la Zilele Bistriţei. De-asta trăim în democraţie. Primăria Bistriţa are un portal. Nu are decât să facă un sondaj online în care lumea să poată vota nume de formaţii, de artişti, să aleagă pe cine şi-ar dori să invite municipalitatea să cânte. Este neplăcut să nu ştim nici anul acesta, deşi au mai rămas doar două săptămâni până încep Zilele Bistriţei 2012, cine cântă în cele trei zile. Înţeleg noţiunea de surpriză, dar, dacă vrei să atragi turişti, dacă vrei ca un lucru să se bucure de succes trebuie să creezi şi un orizont de aşteptare.

Oricum, eu cred că trebuie să învăţăm din greşeli şi să încercăm să le corectăm. Nu vreau nici eu mici, bere şi alte prăjeli, nici să simt miros de urină pe pasaje, dar mi-ar plăcea să văd că oamenii ies din casă pe centru, se plimbă şi ascultă muzică, îşi aplaudă copiii, se bucură pur şi simplu. 

Dovadă că doresc acest lucru sunt Serbările Bistriţei Medievale din acest an. Cine nu mă crede să meargă să se convingă.

Cristiana Sabău 

7 comentarii

  • De acord la faza cu sondajul online. De altfel, am aceasta idee de mult si am si amintit-o. Ar trebui sa promovam acest lucru.

  • Cred că ar trebui să ne întrebăm mai întâi ce vrem să însemne „Zilele Bistriţei”, apoi să vedem unde ar trebui să se desfăşoare.
    Dacă „Zilele Bistriţei ” înseamnă tarabe cu mici, cârnaţi şi bere, cu vânzători de kitch transpiraţi, fum, miros de urină şi muzică de tip „gălăgie”, atunci nu au ce căuta în Centrul Istoric.
    Serbările Bistriţei Medievale demonstrează că se poate şi altfel, că poţi să schimbi imaginea unui orăşel , că se poate crea un brand care atrage turiştii. Poate că Bistriţa va reuşi să se apropie de ceea ce inseamnă Sibiu, Sighişoara, dar pentru asta trebuie să renunţe la genul de serbări de mâna a doua din anii trecuţi.
    Între extremele „manele ” şi „operă” trebuie să ne găsim echilibrul, astfel încât să ne caute şi alţii şi să fie şi bistriţenii fericiţi !

  • In cultura urbana, scopul principal al acestor manifestari locale este socializarea, dupa cum bine ati subliniat: sa ne vedem si sa vorbim unii cu altii; sa descoperim lucruri interesante in gastronomia, in arta manufacturiera sau manifestarea culturala din locul in care traim, sa ne relaxam in oras si nu in casa, etc. Toti cei care organizeaza aceste manifestari ar trebui sa identifice si publicul principal caruia i se adreseaza. In cazul „Zilelor Bistrietei” tinta este larga si variata (pregatire scolara sau profesionala, dorinta de divertisment, sex, varsta, etc.) si, deci, actiunile sau evenimentele propuse sa li se adreseze in mod special. Da, si locatia lor de desfasurare e importanta. Viisoara este prea departe; strada sau bulevardul prea aproape de locuintele oamenilor. Fumul, harmalaia si mirosul datorat lor nu plac multora. Solutia este un compromis pentru toata lumea. Parerea mea personala este ca trebuie organizate evenimente putine, cu o adresabilitate precisa, dar de calitate.

  • Ce mai zbucium!
    Inside or outside?
    Sa fie intrebati cei ce l-au pus in frunte pe tovarasu’ primar, adeca votantii mnealui din blocurile sociale. Cei din deal or vrea pe pietonal, cei din targul vitelor, sigur vor vrea la ei in parohie.
    Dam cu banu?

  • Doresc sarbatoare pe pietonal fara anexe: arsuri de ulei pe pavaj, urina pe toti peretii, putoare de o luna pe timp de canicula de iti vine nu mai spun ce, tineri care fac, ce nu fac in spatele cladirilor din centru istoric, colorati veseli. Sa nu mai poti circula pe pasaje cu toata spalarea si dezinfectia facuta. Asta nu e sarbatoare a orasului. Toate acestea raman dupa bistriteni. Este realitatea celor care locuim in centru istoric. Daca asa ne stim manifesta atunci si Viisoara este prea mult!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.