contact@timponline.ro
  • Prima pagină
  • Știri din Bistrița
  • Știri din județ
  • Timp de gândire
  • Dezvăluiri

TimpOnline.ro

Prima pagină   »   Știri   »   Inca un tun pentru Partia Cocos. Cui i-a fost atribuit contr ...

Încă un tun pentru Pârtia Cocoș. Cui i-a fost atribuit contractul de 131.500 de lei


06 iulie 2020 de Cristiana Sabău   15 comentarii

trehos.ro

Pe ultima sută de metri a mandatului actualului primar al Bistriței, Ovidiu Crețu, municipalitatea continuă să facă achiziții pentru proiectul său de suflet: Pârtia Cocoș din Wonderland. Este vorba despre un nou tun de zăpadă pe care îl va pune la dispoziție Tehnoalpin, o firmă din județul Brașov. Potrivit site-ului de licitații publice, anunțul a fost publicat în data de 26 iunie a.c. și tot atunci a fost și atribuit contractul.

În 21 ianuarie a.c., primarul Ovidiu Crețu declara că, pentru a funcționa în bune condiții, pârtia de schi are nevoie în continuare de niște dotări.

”Am plătit un generator de zăpadă mai mare și mai performant, pe care îl avem din 2018, l-am plătit în anul care a trecut și am achiziționat sistemul de automatizare pentru instalația de zăpadă. Cei care ne-au făcut proiectul nu ne-au dat, așa cum au toate pârtiile din lume, un sistem centralizat prin care, de la un pupitru, să poți să pornești, să oprești, să reglezi toate elementele instalației. L-am cumpărat, a costat 147.000 de lei, și funcționează la pârtie”, a declarat primarul Ovidiu Crețu.

El a menționat că era mare nevoie de mărirea capacității pompelor, cea care duce apa de la râu în lacul de acumulare și cea care de la lac trimite apa la tunuri, însă au apărut probleme:

”Am scos la licitație această lucrare cu două pompe, în valoare de 1,1 milioane lei, s-au prezentat două firme înregistrate în România, Tehnoalpin, de la care avem celelalte instalații inclusiv cele originale din proiect, cu baza în Italia, și firma Supersnow, cu baza în Polonia, care vrea să intre în afacerile cu schi din România. Ne-au dat ofertă, i-am declarat câștigători pe cei de la Supersnow, în 25 ianuarie pompele ar trebui să funcționeze dar nu au mai dat niciun semn, nu au dat pe aici, i-am sunat, nu răspund. Acum vreo 20 de zile ne-au spus că o să vină și o să le monteze, că le vin târziu pompele din Italia, dar recent nu avem informații. Ne trebuie neapărat, nu facem achiziția doar așa ca să avem ceva, putem lucra cu toate tunurile și să alimentăm lacul cu apă suficientă. La tunuri, pe lângă creșterea sistemului de pompare, aveam nevoie și de trei tunuri de capacitate mai mare, de genul celui pe care l-am cumpărat, și cu posibilitate de automatizare. Am primit oferte de la ei și de la Tehnoalpin, comisia i-a descalificat la furnizarea de tunuri, au făcut contestație, CNSC le-a dat câștig de cauză, e absolut aberant, și ne vom duce în instanță pentru că deja ofertele sunt expirate, nu mai sunt în termen”.

Primarul Crețu a mai spus că ”firmele care ar trebui să practice un sistem corect din punct de vedere comercial pe noi ne-au încurcat foarte rău”.

”Atât stațiile de pompare și tunurile ar fi trebuit să funcționeze deja. Pentru pompe am încheiat contractul și avem plata la punere în funcțiune, deci nu am dat niciun leu. Pentru tunuri nu am încheiat niciun contract, vom fi în judecată. Asta este situația, o să reluăm și să încercăm să-i scoatem din licitațiile viitoare”, a spus în ianuarie Ovidiu Crețu.

De ce nu au ajuns noile tunuri și pompe în Wonderland. Ce va face Primăria Bistrița
  • Despre
  • Ultimele Postari
Cristiana Sabău
Cristiana Sabău
A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău
Ultimele postari ale lui Cristiana Sabău (vezi toate)
  • O adolescentă din Bistrița a strâns sute de aprecieri și zeci de comentarii laudative - 23 aprilie 2021
  • De Sfântul Gheorghe, când totul ar fi trebuit să fie verde, în Pasul Tihuța e iarnă în toată regula (FOTO) - 23 aprilie 2021
  • De la 1 iunie facem un pas spre revenirea la normalitate dacă 35% din populație e vaccinată. Situația în județ - 23 aprilie 2021

Categoria:  Știri   Etichete:  Ovidiu Cretu, Pârtia Cocoş
15 comentarii  Vizualizări: 3.368

GA – sub articol -responsive

Comentarii

  1. Lucia

    06 iulie 2020 la ora 08:18

    Pe ultima sută de metri primarul&company sfidează în continuare cetățenii acestui oraș de care si-au bătut joc, administrându-l după bunul plac.

    0

    Răspunde
    • Cetatean

      06 iulie 2020 la ora 10:49

      E foarte corect punctat. Dar dupa ce au fost tocati atatia bani pe aceea zona cu partie, si acuma ceva sala polivalenta unde la fel se vor toca bani eu zic ca nu e oportuna viziunea unora cum ca ar trebui stopat tot acolo si lasat in paragina doar pentru ca ce e acolo e facut de PSD, Cretu, Moldovan etc.. S-a furat, s-a facut, se mai face dar trebuie sa fie valorificata acea zona pentru a nu ramane in paragina. Daca gandul bistritenilor e sa fie lasat in paragina doar pentru ca a facut cineva care a furat si a facut dupa bunul plac nu inseamna ca trebuie abandonat tot. Saraci la minte si viziune unii.

      0

  2. Nero

    06 iulie 2020 la ora 08:29

    Asta e partia tunurilor, aici s-au dat numai tunuri. Intr-o tara normala , de mult erau unii in puscarie.

    0

    Răspunde
  3. Ooo, pârtie înștruțată!

    06 iulie 2020 la ora 08:33

    „pârtia prinde contur!”, oamenii ăștia fac exact ce știu ei mai bine, COMBINAȚII, tâmpiți sunt cei ce-i votează, nici într-un caz ei, ei fac doar ce știu, asta au în sânge, asta pun în practică!

    0

    Răspunde
  4. Dorel Zdarie Brinza

    06 iulie 2020 la ora 09:19

    Eu zic sa faca un imprumut de cateva milioane de euro si sa faca inca o partie in cealalta parte de oras. Adica avem un parc industrial (Bistrita Sud) care produce suficienti bani pentru cofinantarea Partiei Cocos Nord. Sigur peimarul are viziune si mai face repede o partie ca sa fie evitata aglomeratia de la „partia veche”. Avem zona industriala veche….comunista unde sunt ceva firme cu 2-3 angajati…dar avem si parcul industrial Bistrita sud cu lumini….asfalt…hub de biznis. O partie in zona de nord a orasului ar fi cea mai semeata realizare a intaiului schior al urbei. Cu 8 tunuri de zapada….telegondola si teleschi. Un imprumut acuma repejor cu girul consilierilor si indata e gata partia.

    0

    Răspunde
  5. Bobo

    06 iulie 2020 la ora 10:30

    Mno mai… ca Niculae clop de pae poate sa isi faca poze cu noile achizitii :)))) josnic psd!!!

    0

    Răspunde
  6. jeguri

    06 iulie 2020 la ora 12:20

    mai pupa astia primaria cand o sa iasa din puscarie.

    0

    Răspunde
    • Singeorzan Adrian

      07 iulie 2020 la ora 15:51

      Astia din psd sunt nebuni si hoti baga bani in partie cand drumurile sunt de rahat

      0

  7. sica-vasilica

    06 iulie 2020 la ora 13:23

    Traiasca Cretu si pesede ! Totul pentru partie totul pentru victoria in alegeri ! Prostimea si pensionarimea va voteaza dragi tovarasi . Sa piara iarba rea din tara (opozitia ) !

    0

    Răspunde
  8. dottore

    06 iulie 2020 la ora 14:15

    Apanajul unor ierbivore precum boul si magarul e consecventa.

    0

    Răspunde
    • Ana

      06 iulie 2020 la ora 20:04

      Se știe că primarul a distrus orașul acesta și chiar nu avem așteptări de la el decât să plece cât mai repede, dar nu înțeleg pentru ce plătim consilieri locali dacă ei votează toate prostiile lui Crețu? Doamne ajuta să scăpăm odată de ăștia!

      0

  9. Iubiți-vă pe tunuri

    06 iulie 2020 la ora 18:08

    …………………………
    Şi când veţi vedea
    În faţa ochilor voştri arzând de iubire
    Tunurile veacului pregătindu-se să distrugă
    Câmpiile şi fabricile,
    Oamenii şi munţii,
    Păsările şi peştii,
    Bibliotecile şi spitalele,
    Mormintele şi bisericile,
    Nu pregetăţi, aruncaţi-vă hainele de pe voi,
    Îmbrăţişaţi-vă, sărutaţi-vă,
    Şi pentru că pământul e rece,
    Iar tunurile care vor să-l distrugă sunt calde,
    O, voi, tineri ai planetei mele
    Convulsionată de-atâtea arme,
    Sub ochii holbaţi ai armatelor,
    Sfărimând ochelarii greţoşi ai generalilor,
    Fără nici o ruşine,
    În numele singurei religii care ne uneşte,
    Credinţa în continuitatea speciei umane,
    Iubiţi-vă,
    Iubiţi-vă pe tunuri!
    Concediaţi tunarii
    Şi dezamorsaţi obuzele
    Şi daţi-ne acest prim şi netrecător
    Semn al păcii universale.
    –
    Iubiţi-vă,
    Iubiţi-vă pe tunuri!
    Iubiţi-vă până le veţi hodorogi,
    Până le veţi scoate din funcţiune,
    Iubiţi-vă aruncând din mâini
    Tot ce vi se-ntâmplă s-aveţi în mâini,
    Actele voastre, banii voştri, oglinzile,
    Chiar şi această carte care nu are decât meritul
    Că aparţine unui om
    Care în viaţa lui, deşi n-a avut norocul
    Să facă dragoste pe nici un tun,
    Când n-a dormit şi n-a scris,
    A iubit
    Cu disperarea condiţiei umane,
    Cu lacomia venitului de pe front,
    Cu grija medicului
    Şi cu dăruirea muribundului.
    –
    Facă-se profeţia mea,
    Fie o dată pentru totdeauna a tinerilor
    Iubirea pe tunuri.
    –
    (Adrian Păunescu)

    0

    Răspunde
  10. Dani

    06 iulie 2020 la ora 21:11

    Hai Niculaie, hai Cretu inca un TUN.
    Bravooooo.

    0

    Răspunde
  11. Ecologidtrul2

    06 iulie 2020 la ora 22:30

    Nero, bine zis.
    Dar nu i tarziu, chiar si din Austria poate fi adus sa dea socoteala inclusiv pe cei care i au aplaudat si aprobat toate ineptiile.

    0

    Răspunde
  12. Valer

    06 iulie 2020 la ora 23:59

    Tunul ăla e pistol cu apă față de ce tunuri au dat urmașii brătienilor acum în pandemie !!! Si încă mai dau.

    0

    Răspunde

Lasă un răspuns la sica-vasilica Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reguli pentru comentarii. Click aici.

Cautare

KissFM

KissFM

Carliont

Carliont

GA – Vertical

Ultimele articole

  • Ioan Turc merge pe mâna lui Ludovic Orban. Ce spune de Robert Sighiartău
  • Managerul Spitalului Județean de Urgență, Gabriel Lazany: V-am mințit pentru că am fost mințit!
  • O adolescentă din Bistrița a strâns sute de aprecieri și zeci de comentarii laudative
  • Incidența la Bistrița a scăzut. De sâmbătă, pot fi redeschise localurile și cinematografele
  • Bilanțul cazurilor, vaccinărilor și incidența în Bistrița-Năsăud. Încă un deces
  • Ioan Turc și Diana Morar, despre drumul expres Bistrița – Cluj
  • 15 bombe de aruncător, descoperite la Lunca Ilvei

Cele mai citite

  • Primarul Nicolae Moldovan și senatorul Ioan Deneș, în doliu
  • După 30 de ani, s-a pus lacătul pe Librăria ”George Coșbuc”. Vânzarea de carte a scăzut dramatic...
  • Imagini dezolante. Zeci de pui de cioară morți pe trotuar după ce au fost toaletați platanii de pe I...
  • Se ridică restricțiile de week-end pentru Bistrița. Sălile de sport, redeschise
  • Comelf Bistrița a pierdut peste 130 de angajați în pandemie, nu și directori
  • Penitenciarul Bistrița, acuzat de practici condamnate de CE pentru Prevenirea Torturii și de ONU

Cele mai comentate

  • După 30 de ani, s-a pus lacătul pe Librăria ”George Coșbuc”. Vânzarea de carte a scăzut dramatic...
  • Imagini dezolante. Zeci de pui de cioară morți pe trotuar după ce au fost toaletați platanii de pe I...
  • Patinoar sintetic, pump track, bike park, dar și o dronă, pe lista de investiții a municipalității...
  • De ce au crescut cu peste 8% cheltuielile de personal la Primăria Bistrița
  • S-a prăbușit turnul bisericii reformate din Tonciu, monument istoric din secolul al XVIII-lea (FOTO)...
  • Managerul Complexului Muzeal: Te trezești că ești prea mare, prea frumos și cheltui prea mult

Info

  • Despre noi
  • Publicitate
  • Contact
  • Politica cookie
  • Politica de confidențialitate

Facebook -static

FB

Copyright © 2021 · TimpOnline.ro - Știri din Bistrița