Actualitate

Șeful ISJ Mihai Mureșan a numit noi directori de școli: Nu am făcut niciun abuz și nicio ilegalitate. Cine sunt

Mai multe școli din județul Bistrița-Năsăud au, începând de astăzi, directori și directori adjuncți noi. Inspectorul școlar general Mihai Mureșan a prezentat lista acestora, nu înainte de a preciza că nu a făcut nicio ilegalitate și niciun abuz.

”De la bun început vreau să fac următoarele precizări: în 9 ianuarie, într-un număr de 60 de unități de învățământ au expirat mandatele de directori sau în unele de directori adjuncți. Aceste posturi au devenit vacante din data de 9 ianuarie 2021. Ca atare, acei profesori care au fost până în 9 ianuarie directori, în urma încetării mandatelor s-au întors la catedrele pe care sunt titulari. Pe aceste posturi de directori vacante Legea educației dă dreptul inspectorului școlar general să facă detașări în interesul învățământului a unor cadre didactice care să ocupe aceste funcții până la data organizării concursului, nu mai târziu de sfârșitul anului școlar. Eu, în calitate de inspector școlar general, nu schimb pe nimeni. Acele posturi sunt vacante, iar legea îmi dă dreptul, fără să fac niciun abuz, fără să fac nicio ilegalitate, să detașez cadre didactice care îndeplinesc condițiile pe aceste posturi vacante. Aceste cadre didactice pe care le voi detașa pot fi aceleași care au fost directori până în 9 ianuarie cu mandat sau alte cadre didactice care îndeplinesc condițiile legale”, a spus Mihai Mureșan într-un interviu pentru Timp Online.

Potrivit acestuia, în conformitate cu validările din Consiliul de Administrație al ISJ, în continuare, începând cu 11 ianuarie, cei mai mulți dintre directori rămân în funcție: ”În marea și covârșitoarea majoritate a școlilor am hotărât să detașez aceleași persoane”.

Mihai Mureșan a explicat că, acolo unde a decis să numească alți directori, a făcut-o după ce a analizat ce s-a întâmplat în ultimele 10 luni în care, din cauza pandemiei, școala a funcționat în condiții speciale, mai mult online.

”Nu a existat nicio școală pe care să nu o fi văzut de cel puțin trei ori de când sunt inspector general. Când merg în școli nu sun cu clopoțelul, apar în școală și îmi fac o părere despre ce găsesc în momentul respectiv. În timp ce școala funcționa online, pe unii directorii nu i-am găsit în școli. Cu ocazia repartizării elevilor de clasa a VIII-a în clasa IX-a, unii nu au dat dovadă de interes și au rămas copii cu medii de 7 nerepartizați sau, deși era obligatoriu și am cerut în mod repetat în timpul acestui an școlar să se organizeze ședințe cu părinții în care aceștia să fie informați săptămânal cu privire al problemele existente la un moment dat în desfășurarea activității online și să fie ascultați cu problemele pe care ei le revendică, astfel de întâlniri nu au fost organizate sau nu s-a monitorizat de o manieră profesionistă activitatea din online în anumite instituții de învățământ. Am mai ținut cont și de faptul că unii directori nu au mai vrut să continue. S-au retras pur și simplu. Astfel de motive am avut în vedere atunci când am făcut detașări noi pe aceste posturi vacante”, a spus Mihai Mureșan.

DIRECTORI NOI DE ȘCOLI AU FOST NUMIȚI URMĂTORII:

  • Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil” Bistrița – Sorina Cazac
  • CSEI nr. 2 Bistrița – Cristina Mariana Crișan
  • CSEI ”Lacrima” Unirea – Monica Otviș
  • Grădinița cu Program Prelungit ”Trenulețul Veseliei” – Anamaria Boca
  • CJRAE – Cristina Harap
  • Colegiul Național ”George Coșbuc” Năsăud – Steluța Vâju
  • Colegiul Economic Năsăud – Ștefan Bachiș
  • Colegiul Național ”Transilvania” Năsăud – Doina Cantor
  • Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” – Cerasela Roman
  • Liceu Agricol Beclean – Gabriela Sângeorzan
  • CSEI Beclean – Camelia Mureșan
  • Școala Gimnazială Sângeorz-Băi – Cătălina Mureșan
  • Școala Gimnazială Dumitra – Claudia Avram
  • Școala Gimnazială Josenii Bârgăului – Veronica Bălan
  • Liceul Tehnologic ”Liviu Rebreanu” Maieru – Nicu Cârdan
  • Școala Gimnazială Anieș – Anamaria Ureche
  • Liceul ”Radu Petrescu” Prundu Bârgăului – Liviu Iulius Ușeriu
  • Liceul Tehnologic Telciu – George Ceuca

DIRECTORI ADJUNCȚI NOI SUNT ÎN URMĂTOARELE UNITĂȚI:

  • Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Bistrița – Delia Goina
  • Școala Gimnzială Sângeorz-Băi – Rodica Strugar
  • Școala Gimnazială Dumitra – Silvia Floroae
  • Liceul Tehnologic ”Liviu Rebreanu” Maieru – Alexandru Bodriheic
  • Liceul Tehnologic Telciu – Mihaela Vlașin
  • CSEI nr. 1 Bistrița – Luciana Cornelia Jancsika 

Potrivit șefului ISJ, la Bistrița au mai expirat mandatele directorilor de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu”, Colegiul Tehnic InfoEl, Liceul Tehnologic Bistrița, Liceul Agricol și Liceul Sanitar, foștii directori fiind păstrați în funcții, la fel ca și cei de la următoarele școli gimnaziale: Școala Gimnazială nr. 1, Școala Gimnzială ”Avram Iancu” și Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare”.

”Începând de astăzi, acești oameni sunt detașați în funcții. Dacă voi constata că, de astăzi, lucrurile nu vor evolua cum trebuie, că acești oameni, fie cei care au fost, fie cei noi, nu coordonează și nu controlează procesul de învățământ, nu comunică așa cum trebuie cu profesorii, cu părinții și elevii și nu sunt interesați de rezolvarea problemelor existente, îi pot înlocui în orice moment. În fiecare școală există un plan de intervenție prin care directorii s-au angajat cu toată conducerea să rezolve toate problemele cu privire la desfășurarea procesului de învățământ. Dacă aceste lucruri nu se vor desfășura de o manieră profesionistă în favoarea și beneficiul elevilor, niciunul nu e bătut în cuie. Pot să retrag în orice moment detașarea și să revenim cu altă persoană pe postul respectiv”, a spus Mihai Mureșan pentru Timp Online.

14 comentarii

  • Rusinosssss! Sunteti la fel de comunisti ca psd ! Va puneti in functii politrucii vostri. Vai de el invatamant! Atata timp cat politica e in scoala, nimic nu va functiona asa cum trebuie! Nu tineti cont de competenta, ci doar de partid! Rusinos ca procedati cand veniti in scoli precum Anisie..tiptil,cu ascultatul pe la usi…nu ne mai facem bine niciodata!!!!

  • Logic ca totul e politic și ținut sub papuc!!!
    Ati observat în declarația inspectorului… „Începând de astăzi, acești oameni sunt detașați în funcții. Dacă voi constata că, de astăzi, lucrurile nu vor evolua cum trebuie, că acești oameni, fie cei care au fost, fie cei noi, nu coordonează și nu controlează procesul de învățământ, nu comunică așa cum trebuie cu profesorii, cu părinții și elevii și nu sunt interesați de rezolvarea problemelor existente, îi pot înlocui în orice moment. ”
    Ati observat” directa” – II POT ÎNLOCUI ÎN ORICE MOMENT!!!!
    Bravo!!! Nimic care sa lase loc la interpretări, la discuții, la negocieri!!!
    Pai PSD pe bune ca era MIC COPIL!!!

    • Foarte bine! Au crezut că sunt de ne înlocuit. Așteptăm schimbarea directorilor din primărie și comasarea serviciilor. Bravo!

    • In primul rand de la spatii verzi, pentru ca acelea au disparut cu totul.
      Trebuie sa urmeze insa multe directii frecatoare de menta, sau inutile: Turismul zero, tehnic, fonduri europene, economic. Astea dauneaza grav orasului!

  • Radiografia sistemului de învățământ este foarte complexă și trebuie făcută pe mulți ani în urmă. Ea începe cu o greșeală profundă: politizarea și lipsa unor criterii meritocrate în ceea ce privește funcționarea și organizarea acestui sistem. Reforme ad-hoc, unele bune anulate de următoarea guvernare, încercarea de implementare a unor măsuri occidentale neadaptate condițiilor românești și deasupra tuturor politizarea sistemului. Numiri pe funcții pe șest, din pixurile ministerului și inspectoratelor, după criterii precum oportunismul, clientela politică, atragerea de voturi, nepotisme. Perpetuarea acestor criterii a adus sistemul educațional aici unde este. Metehnele nu pot fi schimbate, fiindcă sistemul este corupt în zone sensibile și refractar la schimbări, în ciuda declarațiilor pompoase ale unui ministru sau altul. Ascultați-mă ce vă spun, în urma unei experiențe în domeniu de peste 20 de ani: învățământul românesc este unul dintre cele mai rigide structuri instituționale și împănat cu cele mai de jos mentalități și caractere. Asta nu înseamnă că nu am întâlnit foarte mulți profesioniști și apostoli ai dăscălatului. Ei sunt însă masa inertă, redusă la tăcere de politicieni și profitori ai sistemului . Există, dar își fac treaba în tăcere, cu rezultate, dar supuși unor presiuni financiare și politice. Singurele structuri care puteau schimba situația sunt sindicatele, dar vai, ele sunt doar baza de plecare înspre politic sau agenții tăcuți ai unor profituri materiale! Să vedem cine găsește soluții la asemenea” abrambureală”!

  • D-l inspector Muresan , fara indoiala , este numai o unealta a partidului pe care l-a mai slujit cu credinta si altadata . A primit sarcini clare cu ce are de facut , i s-a transmis concis ca are spatele asigurat iar daca nu va face ce „trebuie” va fi schimbat imediat din functie si va veni altul sa faca ce n-a vrut sau n-a putut dansul. Caci functia bate gradul ! Ce inseamna un profesor emerit , un profesor dedicat care nu are simpatii politice si are an de an rezultate la olimpiade in fata unui inspector de specialitate numit politic ? Este un mic profesoras chiar daca ar putea sa-i fie tata , iar in fata unui ditamai inspectorul sef , este o cantitate neglijabila…Cand tara „arde” , in loc sa ai preocupari privind redeschiderea scolilor , tie ca partid de guvernare ti se pare ca este cel mai important lucru sa schimbi directorii ( la mijloc de an scolar , in plina pandemie , cand orele se fac cum se fac , cand incheierea semestrului se va face cu note „din burta” iar incheierea anului scolar si sustinerea examenelor sunt incerte). Asta e viziunea partidului , intai ne asiguram ca avem oamenii nostri si apoi om mai vedea. Dragilor , asta nu-i reforma…Daca tot trebuiau facute schimbari , la vara , in timpul vacantei nu se puteau face? Daca ar fi an de alegeri as intelege zelul cu care se fac schimbarile …DAR NU SUNT! (S-au PNL stie ceva?) Cam asta-i situatia dragilor.Restul sunt povesti si manifestari de simpatii sau antipatii politice , normale pana la un punct dar care in cazul invatamantului , a sanatatii si a culturii , dupa crezul meu nu-si au locul.Aceste trei domenii trebuie sa fie conduse de specialisti , nu de politicieni sau politruci , chiar daca ministri si secretarii de stat sunt numiti politic .Am scris aceste randuri numai pentru a asigura un echilibru necesar al dezbaterilor si pentru ca cei care citesc sa stie ca mai sunt si alte puncte de vedere in afara celor expuse . Al meu este acela ca directorii , ca administratori sau manageri ai scolii , avand rolul de gestionare al procesului de invatamant , nu trebuie musai sa fie din randul profesorilor , putand fi absolventi ai unor facultati de management.ASTFEL PROFESORII VOR PUTEA SA-SI FACA PE DEPLIN MESERIA.Sunt convins ca societatea civila , parintii si elevii , corpul profesoral , la un moment dat vor accepta acest lucru ca pe ceva firesc.

  • Suspiciuni ,privind nepublicarea comentariilor nefavorabile, sunt din păcate multe și dinspre mulți !!
    Dacă vă considerați liberă, aspirați și trăiți într-o țară liberă , într-un sistem de care aveți marea lehamite pentru orice înseamnă cenzură ( și pe care-l criticați ferm în editorial) ; atunci aveți obligația să vă detașați practic și profesional de orice fel de,, îngrădiri” subiective ,politice ori ce țin de imaginar și mental, așa cum ați afișat în editorial.
    Daca apreciați, această primă parte poate fi cenzurată/anulată, dar „partea a2-a” Solicit să o postați/publicați ! Asta în semn că ,afirmați în articol /editorial și credeți cu adevărat de iure,nu de facto!
    Orice prietenie față de oameni și comunitate are un preț subiectiv, nesemnificativ, dar important este să fii liber și neinlantuit de…nimic!
    În speță,ca om liber în esență, cer să- mi publicați dreptul la opinie ! Sunt convins că, unii directori nu-și merită păstrarea sau dobândirea funcției…
    2-Exemple concrete,pe care le reiterez,deși n-au fost postate !!
    1) Directoarea de la grădiniță nr.6: atitudine și management necorespunzător,cf.multiplelor sesizări, nemulțumiri din partea colegelor-colectivului; „recepționate” și nerezolvate de fosta conducere ISJ BN(psd) ; o directoare lipsită de respect și omenie față de colege și oricine !
    2)Noul director, numit la Liceul Economic Năsăud ; este și instructor auto,deci are timp suficient pentru…,,conducere”…auto; timp berechet și degrevat de ore !
    De râs și plâns…

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui ecologistul- verde Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS