Actualitate

Ionuț Simionca: Lucrurile au început să se miște în direcția bună, dar cu viteza melcului

”Legea Autostrăzii Nordului își produce efectele! Lucrurile au început să se miște în direcția bună, dar cu viteza melcului. Încep studiile pentru autostradă, inclusiv pentru tronsonul care include centura Bistriței”, spune Ionuț Simionca, președintele PMP Bistrița-Năsăud:

”Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere tocmai a anunțat că a semnat contractele pentru elaborarea studiilor de fezabilitate aferente loturilor 2 (Bistrița – Vatra Dornei) și 3 (Vatra Dornei – Suceava) ale autostrăzii. Varianta ocolitoare a municipiului Bistrița este parte componentă a Lotului 2 din Autostrada Nordului. Pentru lotul 1 (Baia Mare – Bistrița), studiul de fezabilitate a fost licitat și adjudecat, dar au fost depuse contestații, motiv pentru care contractul nu a putut fi încă semnat.

Termenul de elaborare a studiilor de fezabilitate este însă de 18 luni!!!??? Cum se poate încadra investiția în termenul de 4 ani – prevăzut în Legea Autostrăzii Nordului??? Potrivit legii, de la 1 ianuarie 2021 încep procedurile pentru construcția autostrăzii, iar termenul de execuție al lucrărilor este de 4 ani. Deși termenul de 18 luni pentru elaborarea studiilor de fezabilitate este îndelungat, rămâne timp destul, mai precis 30 de luni, pentru execuția lucrărilor în termenul legal. Actualul Guvern și cele care vor urma sunt obligate, indiferent de culoarea lor politică, să realizeze obiectivul de investiții în termenul prevăzut de Legea Autostrăzii Nordului.

Vă reamintesc că, în 15 noiembrie 2018, am inițiat și am depus în Parlament Legea Autostrăzii Nordului. Propunerea mea legislativă a fost adoptată de Senat în 20 martie 2019 și de Camera Deputaților în 27 octombrie 2020. Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea obiectivului de investiții Autostrada Nordului a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 11112/20.XI.2020”.

https://www.facebook.com/IonutSimionca/posts/276567857166960

5 comentarii

    • Mai ales noul lider pmp!
      P.S. Te rog nu ti baga in groapa vecinul ca e bolnav saracu si se consuma…nu pare dar asa e!

  • D-le Simionca , nu trebuie sa va faceti mari probleme. V-a legat destinul de acest drum si sunt sigur ca in urmatoarea campanie electorala veti promite din nou ce ati mai promis. Mai mare este mirarea cum domnia voastra un fin politician faceti asemenea afirmatii : „Actualul guvern si cele care vor urma sunt obligate sa realizeze obiectivul de investitii in termenul prevazut de Legea Autostrazii Nordului etc.etc.”. Imi vine sa rad gandindu-ma la alte autostrazi incepute cu zeci de ani inainte si care nu se mai termina. Ce mi se pare cu adevarat interesant este faptul ca s-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate aferent lotului 2 in conditiile in care nu se stie traseul centurii ocolitoare pentru Bistrita. Altfel spus nu se stie de unde incepe tronsonul 2 , dar SF-ul se va face ca doar s-a semnat contractul … Bine ca pentru tronsonul 1 s-au depus contestaii , altfel situatia era cam tot asa. Soseaua pleca din Baia Mare dar nu se stia unde trebuie sa ajunga (in zona Bistritei).

  • Alo, pesedache, ești bine, bre? Vorbește cu ăia de la ciuma roșie să urgenteze lucrurile, că doar te ai bine cu ei, după ce ți-au pus cumnatul vicepreședinte mă gândesc că relațiile nu mai pot fi încordate, așa cum erau spre exemplu în campaniile electorale, când, cu maximă obrăznicie și nespus tupeu le explicai oamenilor cât de rău e psd-ul și cât de pe mână este pnl-ul cu el, apoi, ce să vezi, psd-ul ți-a devenit brusc prieten și, mai nou, chiar aliat, aliat de interese, chiar nu îți este rușine să mai apari cu opinii publice negative la adresa altora, când matale ai făcut ce ai făcut? Când îi demonizezi pe ăia de la psd, iar mai apoi vii și bați palma cu ei, pentru a-ți vedea neamul cu sacii în căruță, numai pentru asta n-ar mai trebui să te voteze nimeni în veci pururi amin! Ești unul dintre cei mulți care semnalizează dreapta și fac stânga, este, domnule moralist! Nu știu cine se mai uită în gura ta, cine mai dă un ban ruginit pe vorbele matale, ți-ai dat marama pe față, și este foarte bine așa, la viitoarele alegeri să știe lumea în ceea ce te privește cu cine are de-a face. Hai, succes la vărsat găleata cu vorbe în spațiul public! Doar propriul interes te-a mânat în toate acțiunile tale, încă de la pactizarea cu un ins insalubru precum băsă și, consolidat cu tărie, după mariajul pe față cu psd, bravo, dă-o înainte cu tupeu și ai să vezi că nu e greu!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.