Timp de gândire

Jocurile păcii şi ura dintre noi

Fabuloasă deschiderea festivă a Jocurilor Olimpice la care m-am uitat cu admiraţie, dar şi cu tristeţea că noi, românii, probabil că nu vom fi niciodată în stare, nu în timpul vieţii mele cel puţin, să creăm un spectacol atât de monumental în care grandiosul să-şi dea mâna cu eleganţa, aventura cu umorul, sunetul cu imaginea. O diferenţă ca de la cer la pământ între ce au putut crea britanicii şi de ce suntem noi în stare.

Întâmplarea a făcut că Jocurile Olimpice au fost deschise oficial exact în ziua în care, la noi, carele alegorice de la „Nunta Zamfirei” au fost înlocuite de jeep-uri şi tractoare, într-un festival care, de la o ediţie la alta, îşi pierde tot mai mult din autenticitate şi în ziua în care în centru s-a ţipat „Ieşi afară javră ordinară!”. Probabil că mulţi se întreabă: în ce lume trăim? Ar fi nişte răspunsuri. Trăim într-o lume care pretinde că e pasionată de elitism, dar citeşte tabloide de joasă speţă, pretinde că vrea să ştie lucruri serioase, dar, în realitate, e mult mai interesată de bârfe şi de mici scandaluri. Trăim într-o lume în care ne căutăm duşmani reali sau imaginari. Dacă s-ar fi organizat Jocurile Olimpice în România, probabil că acuzele de furt nu s-ar fi terminat nici după un deceniu fiindcă nouă ne plac scenariile şi ne place să credem că toţi sunt hoţi, iar noi suntem singurii cinstiţi. Numai că, de regulă, aşa cum ştiţi, hoţii strigă „Hoţii!”.

Din păcate, lucrurile au luat-o razna de jos în sus şi invers. Într-o veşnică goană după circ, oamenii uită de respectul pe care şi-l datorează unii altora. Aseară, la mitingul USL m-a scârbit total reacţia manifestanţilor de la Prectură, extrem de dornici să urle în microfoane diverse injurii. Cel mai vocal dintre manifestanţi, Emil Danci (foto), a fost vuvuzela grupului, acest om dovedindu-se capabil de o ură greu de descris în cuvinte. Păcat că, în cursa limbajului său şi a altora care nu au făcut economie de injurii au căzut oameni care, în mod normal, reuşesc să-şi păstreze echilibrul. Nu se cade ca, de pe o scenă, oameni cu funcţii să ţină isonul manifestanţilor şi să preia din repertoriul lor cele mai josnice expresii. Nu se cade fiindcă nu sunt manifestanţi. În cazul lor e valabilă expresia: „dacă ai fost proclamat rege, nu te mai poţi comporta ca un sclav”. Urât sună din gura oricui, dar mai ales a primarului expresia „javră ordinară”. Extrem de urât! E păcat că nu şi-a dat seama că e un fel de preşedinte în oraşul acesta şi oricând nu îi va conveni cuiva ce spune şi face e posibil să se trezească, la Primărie, cu un om de tipul Emil Danci care să îi ţipe sub geamuri „Ieşi afară javră ordinară!”. Mesajul „mergeţi la vot” era singurul care trebuia transmis de către primar.

În ce mă priveşte, eu cred că ura îi face rău celui care e frământat de un astfel de sentiment şi nu celui urât. Pe acesta din urmă nu are cum să îl afecteze. În schimb, gândurile celui care e frământat de ură se întorc împotriva lui ca un bumerang. Nu se va mai putea gândi nici măcar la ridicolul situaţie de a lua un microfon şi a ţipa ca din gură de şapte „Măgarule!” ca şi cum ar avea un dialog cu o persoană imaginară pe care simte nevoia să o aprostrofeze ca să o jignească şi să o umilească. Asta s-a întâmplat aseară. Am văzut mulţi oameni care s-au uitat cu dispreţ, oripilaţi în direcţia manifestanţilor care urlau invective.  

În schimb, sute de oameni au venit şi sâmbătă să privească ansamblurile de la „Nunta Zamfirei” care au ieşit pe străzi să danseze. Mi-a trecut brusc dorinţa de a critica lipsa de autenticitate a acestui festival când mi-am dat seama, din discuţiile pe care le-am purtat cu unii dintre ei, că s-au săturat de ura care iese din ecrane, de certurile de la televizor, de ţipetele din pieţe, de materialele de propagandă de pe străzi, din cutiile poştale. De peste tot sunt asaltaţi de ură, sunt obosiţi de atât de multe sentimente negative care vin de pretutindeni spre ei. S-au săturat de necazuri, de lipsa perspectivei. Pur şi simplu, sâmbătă dimineaţa, când căldura nu era atât de dogoritoare, au ieşit din casă, s-au aşezat pe o bancă şi i-au aplaudat pe dansatori. Cei din Bulgaria, de pildă, au zâmbit tot timpul şi au transmis celor care i-au privit bucurie, atât prin dans, cât şi prin expresiile feţelor.

Tot ce îmi doresc este să ne urâm mai puţin şi să încercăm, fiindcă la un moment dat vom reuşi dacă vrem, să fim măcar puţin mai înţelegători cu ceilalţi, dacă nu mai buni.

Cristiana Sabău

   

13 comentarii

  • Superba deschiderea JO 2012 de la Londra: originalitate, bun gust, fete deschise si fericite, maretie, solidaritate… si multa, multa bucurie. Mi-a placut ideea regizorului de a deschide oficial JO ca o succesiune de fapte din istoria poporului englez pana in zilele noastre, culminand cu venirea Reginei Elisabeta a II-a pentru discursul de incepere. In situatia economica si mai ales cea psihologica de ura si dezbinare in masa din cauza unor politicieni slabi, Romania nu va putea organiza repede asemenea evenimente majore in viata lumii civilizate…

    Recunsoc ca nu am fost la niciun miting electoral. Nu suport istericalele verbale, lipsa discursului calm, solid si inteligent argumentat fata de partea opusa. Intr-o agora democratica ar trebui sa se discute nu cine e la putere sau o doreste, ci problemele esentiale cu care se confrunta o comunitate, caile de rezolvare a lor in beneficiul celor multi. Ori astfel de lucruri nu se intampla; raman inca la idea ca intotdeauna, din luptele pentru putere, pierde poporul, adica cei de jos, cei care de fapt vor plati prin efortul lor oalele sparte.

    Dupa cum povestiti, multi participanti / simpatizanti de la mitingul USL (partea intai) prin discursul distructiv la care au fost expusi nu s-au simtit bine si, probabil, ca isi vor exprima aceasta si in optiunile de vot, daca vor participa.

    In aceste vremuri tulburi, tara are nevoie de liniste, de munca responsabila la toate nivelurile, de intelegere, solidaritate, comunicare si compromis intre conducatori (Putere si Opozitie) si componentele societatii civile. Dupa cum imi cunosc conducatorii, indiferent care va fi rezultatul referendumului din 29 iulie a.c., nu cred ca se va intampla astfel…

  • mda….cred ca am fost mai castigata ca nu am participat…nimic nu am pierdut…ne lasam condusi de ura…l-as intreba pe dl danci daca el crede ca a castigat ceva respect din partea oamenilor din bistrita…

    • Dar d-voastra in emisiunile de la tv unde participati credeti ca ati vastigat acest ..respect ???avocat

  • Da, Cristiana! Nu reusim sa toleram copilul cand are alta parere, sotul, sotia, vecinul tigan sau pocait, nu toleram soferii care „ne taie calea” cand noi avem prioritate;
    Fereasca Dumnezeu sa se bage cineva in fata, la ghiseul la care de 2 minute doar asteptam, etc…..
    Propun un exercitiu simplu macar odata pe zi:
    Fiti amabili si prietenosi cu o persoana despre care credeti ca este „dusmanul” dvs.
    M-as bucura sa-mi povestiti cum au evoluat lucrurile dupa o luna de exercitiu!
    Toate cele bune!

  • Putem spune multe despre civilizatia occidentala care nu-si dezminte renumele si reputatia! Dar cum ramane cu acei peste 2050 de ani de civilizatie europeana romaneasca? Oare pe unde sunt? In Coasta de Fildes? In Mali? In Republica Centrafricana? Sau poate nici acolo? Poate Jungla Amazoniana? Oare ce parere aveti? Apartinem de Europa? Eu, unul, sunt convins ca nu!

  • gabi,ai dreptate,am facut acest exercitiu din cauza naturii serviciului,am reusit doar sa linistesc cat de cat persoana ,insa ….am intalnit si oameni care au devenit si mai irascibili..exista oameni si oameni,zile si zile…depinde si de starea omului din acea zi

  • frumos articol…..dar seamana a „rade harb de oala sparta”…..sau mai direct…..voi presa vorbiti?…..voi semanati mai multa ura……voi va identificati cu ura asa cum politicul se identifica cu hotia!

    • Ce înseamnă „voi”? Vă referiţi la mine personal? Dacă da, atunci va trebui să-mi spuneţi cine sunteţi ca să ştim despre ce discutăm.

    • voi presa….in general (oare de ce va aparati cu intrebarea „va referiti la mine personal?)!!!!! cine sunt?….sunt unul care merg la vot pe care-l voi anula pentru ca nici una din parti nu mi se pare ca ma reprezinta la „prwstie”

    • bine…..asta cu dusul la vot ai inteles….dar de ce-mi anulez votul?….uite!…imi anulez votul pentru ca vreau sa castige cei ce vor sa fure mai mult…….adica daca bugetul se „imparte” la mai multi hoti atunci revine mai putin pe cap de hot si se spera ca la alegerile viitoare se va echilibra mai usor……alfel spus …in romania nu va merge niciodata ceva bine pentru ca toti fac politica de interes…..adica asteapta sa treaca patru ani sa prinda un oscior prin coleg sau prieten ce-i va oferi un mic „contract-el”……de supravietuire!!!….s-a constata ca singura sursa de imbogatire in romania pe timp de criza e bugetul….. majoritatea banilor de la buget merg pe investitii!!! …..deci?…mergeti la vot!….bugetul este al vostru!

  • conducatorii ROMEIantice stiau poporul are nevoie de circ si piine.Daca conducatorii vostrii va da numai circ iata ce se intimpla!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.