Am scris despre Larisa și cu alte ocazii, dar, de fiecare dată când o reîntâlnesc, mi se pare că e o altă persoană. Are această mare calitate umană să se reinventeze de fiecare dată așa încât, deși o cunosc de ani buni, mi se pare că trebuie să mă prezint și să aflu cu cine am onoarea.
La Târgul de Paște al sașilor bistrițeni m-am bucurat mult să văd că Larisa a făcut praf în cel mai bun sens al cuvântului presa românească. Nu glumesc! A adunat reviste de la toți prietenii și, cu tehnica origami, a reușit să creeze niște obiecte minunate. Le puteți vedea în fotografiile de aici sau de pe pagina noastră de fabebook.
Nu știu cum au putut ieși din două mâini mici atât de multe minuni. Nu știu și nici nu vreau să-mi imaginez câte ore de muncă se ascund în spatele fiecărui obiect. Dacă o întreb pe Larisa, am senzația că-mi ascunde mereu câte ceva. „Nu e greu, e simplu, Cristiana!”, îmi spune Lari, căreia i se pare mai greu să-mi vorbească despre lucrurile complicate pe care le face.
O iau de fiecare dată așa cum e fiindcă știu că, în realitate, e o fată timidă care ar sta cu orele în bucătăria ei, plină cu lipici și-n păr, numai să-i iasă lucrurile așa cum și le imaginează.
Văd o lebădă din hârtie care îi atrage atenția unui băiețel ce-și convinge mama să i-o cumpere. Lari îmi explică repede că n-a folisit niciun pic de lipici și, spre spaima mea organică, îi demontează păsării, pe loc, gâtul. Pe când era să țip la ea să nu strice grațioasa creatură, îi pune gâtul la loc și totul reintră în armonie.
Îi văd apoi cerceii din hârtie verde la urechi, bijuteriile ecologice și eșarfa cu flori de colț de la gât. Mă mai uit la oul gigant, stilizat, pentru care a sacrificat câteva tomuri bune de hârtie și-mi dau seama că Lari poate fi orice: pasăre, floare, zâmbet. Bravo ție, fetiță!
Cristiana Sabău
Adaugă comentariu