Toată ţara asta este un spectacol de circ de la un capăt la altul. De prostiile scoase pe gură de guvernanţi ne-am şi plictisit să mai râdem pentru că – ce să vezi? – toate ne costă extrem de scump. În plin sezon estival, în loc să ne bucurăm de vacanţă, stăm în coloane cu orele să trecem o cale ferată pe Lucian Blaga şi să traversăm câte un Beclean, în două oraşe conduse de primari PSD care au guvernul de partea lor, iar vouă, liberalilor, vă arde de glume?
Dar nici măcar glumă nu pot numi apariţia acestui Cosmin Moldovan cu spatele la un zid vorbind despre nimic(uri). E o insultă la adresa oamenilor care îşi doresc să aibă opţiune serioasă de vot în 2020. Nu aveţi dreptul să le luaţi şi această ultimă speranţă trasformând totul într-o parodie, aşa cum aţi făcut în 2016 când v-aţi ridicat poalele în cap absolut degeaba, ca la Moulin Rouge. Aţi făcut spectacol, am râs bine, dar cu atât am rămas. Vă reamintesc de cursa internă cu nume bombastic „Zece pentru Bistriţa”. V-aţi alianiat la start, v-aţi certat între voi, aţi alergat ca disperaţii şi niciunul nu aţi mai ajuns la finish. V-aţi făcut de râs într-un mod lamentabil, reamintindu-ne că nu aţi fost decât o anexă a PSD în USL şi cine ştie în ce încrengături aţi intrat atunci de nu aţi mai putut ieşi. Sau nu aţi vrut fiindcă era profitabil pentru unii dintre voi.
Totuşi, după trei mandate ale actualului primar PSD al Bistriţei, nu credeţi că e cazul să veniţi cu o propunere serioasă cu care să scoateţi oamenii din casă la vot? Iar o luaţi de la capăt cu circul şi cu parodia? Nu v-aţi plictisit? Dintre toate oraşele din Transilvania, doar Bistriţa a rămas cumva nedezvoltată din cauza viziunii de stânga, păguboasă. Au luat-o înainte cu avânt Alba Iulia, Oradea, Sibiul, Braşovul, Clujul. Noi am rămas cu pârtia prăbuşită, cu parcul industrial gol, cu dalele din centru sărite, cu traficul pe Republicii, cu fântâni arteziene care nu funcţionează, cu o singură parcare pe Lupeni, îndosită.
Alba are cetatea, Clujul are Untold, Braşovul a depăşit Constanţa ca număr de turişti atraşi, noi avem Târg Mare la Viişoara. Toţi au luat-o înainte în trenuri de mare viteză, noi ne-am urcat în căruţe şi am luat-o înapoi. Poate că majoritatea e căzută pe spate de admiraţie că au crescut pensiile cu un leu şi salariile la stat au câte patru zerouri chiar şi pentru gunoierii care au lipit afişe, însă nu credeţi că există o parte a acestui oraş care nu mai vrea să fie continuate aceste „împliniri măreţe” de stânga? Pentru această parte a oraşului nu aveţi absolut nimic de oferit decât circ?
Nu am nimic cu acest Cosmin Moldovan. L-am văzut doar pe la PDL, prin sediu. Mi s-a părut mereu că are comportamentul unui băiat de mingi. Parcă îmi amintesc de el împărţind flori şi cozonac. Altceva nu. Faptul că are aspiraţii e salutar pentru orice tânăr, dar nu este de ajuns. Mai trebuie să şi ştii să faci şi să demonstrezi asta cumva, cu un traseu profesional. Nu poţi veni în 2018 să te pui cu spatele la un zid şi să ne spui nişte vorbe goale că uneşti, că îţi doreşti pentru că NU ne interesează. Am scris intenţionat cu majuscule fiindcă am impresia că doar aşa poate înţelege şi el. Arată-ne ce ai făcut până acum, ce ştii să faci, cum vrei să faci. Dacă nu există nimic în spatele tău decât campanii de împărţit de flori şi cozonaci în numele PDL, atunci vezi-ţi lungul nasului şi nu compromite un partid istoric, iar dacă tu nu poţi să-ţi vezi, trebuie să intervină alţii, că de-asta un partid are o conducere.
E inadmisibil, domnilor de la PNL Bistriţa, să vă bateţi joc de aşteptările electoratului de dreapta ducând încă o dată în derizoriu oferta liberală pentru acest oraş. În felul acesta, iar va merge la vot doar pensionărimea bucuroasă că a dănţuit la un local cu te miri ce aleşi ai ei care i-au „dat” un leu în plus şi o porţie de cartofi prăjiţi gratis. Totuşi, un partid responsabil are obligaţia să vină în faţa electoratului cu un om serios şi o ofertă pe măsură, care să ne spună ce a făcut şi cum va face ca să scoatem oraşul din era vârstei a treia şi nu spun asta în sens peiorativ, ci în sensul în care este nevoie totuşi de un viitor, nu doar de privit cu nostalgie spre trecut. Dacă nu puteţi măcar atât, atunci lăsaţi-vă de politică. Se vor găsi alţii mai buni.
Cand PSD-ul a reusit cu „prostii” la guvernare (vezi doamna priMMinistru) de ce…PNL nu ar castiga alegerile cu acest domn??
Si cum ati spus intr-un alt articol? De ce nu se merge la vot pentru schimbare? Care este alternativa? NU ESTE ALTERNATIVA din pacate. Sa ne aducem aminte. Cine a adus PSD la guvernare sub trista denumire USL? Imi place termenul „anexa”.
Oricum. Felicitari pentru articol. Bine punctat, ca de obicei.
Felicitări pentru articol! Întotdeauna Cristiana ne arată adevărul, chiar dacă uneori nu ne place.
D-nă Cristiana Sabău. Cam în același mod, ca și dv., le-a vorbit liberalilor Theodor Paleologu, în fond chestiuni de bun simț, atunci când era la ei: Nu faceți așa că ne prăbușim, nu procedați așa că devenim rididicoli. Ce-au făcut liberalii? L-au dat afară din partid. Aici nu vorbim și despre aranjamentele făcute pe sub masă cu pesediștii, sau blaturile, cum se spune astăzi. Culmea este că Tăriceanu, după ce i-a trădat pe liberali, se reclamă liberal, ocazional.
Unii dintre noi își mai amintesc mesajele d-nei Doina Cornea citite la Europa liberă. La Cluj, marea dizidentă era urmărită și anchetată de colonelul de securitate Alexandru Pereș. Acest Pereș are un fiu, tot Alexandru, născut la Bistrița, astăzi senator PNL de Alba. Trăim în filmul „Copiii noștri îi conduc pe copiii voștri”. Partidele sunt infiltrate toate iar vocea securistului infiltrat în partid este, de foarte multe ori, mai puternică decât a unui membru autentic.
Toata clasa politica nu valoreaza mai mult de 2 bani. De la revolutie si pana azi in afara de Corneliu Coposu si Ion Ratiu, toti au fost si vor niste simpli lingai care nu fac nimic concret pentru tara, toti sunt pentru salarii si pensii speciale. Toata ziua laude si certuri in parlament si la tv. Ei confunda statutul de politician cu cel de nabab sau de circar. Cand aud demunirea de inalti demnitari ai statului iar ei toti sunt niste prosti pusi si alesi pe functii imi vine sa vomez. TOATA clasa politica este de cacat de la un capat la altul.
Adevar de la primul cuvant pana la ultimul!
lucreaza intr+un post caldut unde nu faci nimica cica la apele romane….ca baiat e respectuos dar totusi pana nu vine PNL+ul lui ORGAN cu un candidat serios care sa il bata pe NICULAIE+ PASCA (apropo de gunoaie- ma refer la firma ) +MOLDOVAN et Company..nu ma pot duce la vot s avotez nu stiu ce pipita sau pe dna CALO!
Cine stie..poate isi termina de dat filme si liberalii si gasesc ceva actor sau interpret de muzica populara care sa candideze
Dolha ar fi fost bun de candidat de la liberali, pacat ca a facut un pas in spate
Un articol plătit de stimabilii domni din PSD. Cristiana Sabău, știm cu cine votezi ! Acel leu in plus la pensionari este ca si acel leu dat in plus articolului tau penibil. Sunteți mare ! ( ……ă ) Criticăm si descurajat tinerii ! Susținem coruptia ! Felicitări madam !
Dacă aveţi impresia că celor de la PSD nu le-ar conveni de minune un Cosmin de-ăsta pe post de candidat al PNL al Primăria Bistriţa, apoi chiar că habar nu aveţi de politică. El e tipul candidatului ideal pentru PSD. Îi văd în stare să-l laude pe toate canalele ca să-i vadă numele pe buletinul de vot. Numai aşa poate intra Bistriţa în istorie: candidatul PSD va câştiga cu 100%.
Eu unul prefer sa votez un tanar care nu are prea multa experienta in politica asta murdara care a domnit deja prea mult, si nu cred ca sunt singurul. As vota fara nici o ezitare, nu pe el, repet, orice tanar ambitios cu dorinta de a invata si a se dezvolta, atat el cat si orasul. Prefer tineretea si bunul simt doarece sunt satul de batrani influenti care stau la o masa impreuna cu diferiti sponsori si aleg sa dea si sa investeasca doar in prietenii lor. Si da, cand zic tineri ma refer la cei bine crescuti de acasa si nu la cei care sunt simpatici si scumpi doar de dragul de a fi, si isi au deja locul caldut asigurat prin diverse consilii locale unde au ajuns tot pupand maini zbarcite de batranete. Asa ca dna Cristina, eu zic ca PSD o sa piarda in fata oricarui concurent tanar USR sau PNL care se bucura de o buna reputatie… suntem multi si noi astia, generatia pierduta care regretam deja faptul ca nu am iesit la vot cand trebuia.
de acord, singurul care paote sa bata psd e Nelu Turc
Da, este o analiză foarte bună a dreptei, respectiv a PNL, care de fapt nu există. Rolul opoziţiei, care se reduce la PNL, deoarece doar aceştia vin cu câte o „soluţie” alternativă la „marile realizări” (nişte promisiuni neonorate – vezi creşterea salariilor şi pensiilor, anulată, ca o consecinţă, o urmare automată a creşterii artificiale a preţurilor, fără o analiză competentă de impact şi de asigurare a resurselor pentru o creştere reală (crearea unor locuri de muncă productive, pentru realizarea unei valori adăugate mari) şi nu a uneia bazată pe consum (au distrus nişte valori materiale, care prin investiţii ar fi putut ajunge la nivelul contemporan al competitivităţii, calităţii şi cerinţelor mondiale), prin crearea unor „giganţi” de consum, şi altor prostii (gen Wonderland), care nu aduc nici-un beneficiu oraşului şi judeţului, ci numai cheltuieli uriaşe. La toate acestea, au contribuit şi politicienii dreptei, e drept că de altceva nu sunt în stare, fiind în minoritate în organismele de conducere. În concluzie, formarea majori-tăţii, care a luat naştere în urma sufragiilor din 2016, se datorează faptului că dreapta nu a venit cu o alternativă viabilă, precum şi slabei participări la vot a cetăţenilor. Celelalte formaţii de dreapta au reuşit doar să reprezinte în parlament organizaţiile politice cu câte un deputat, străduindu-se fără nici un rezultat, să reprezinte interesele cetăţenilor care i-au ajutat să ajun-gă la nişte salarii şi pensii speciale fără muncă susţinută. Iar acum, când a sosit timpul, vin cu o ofertă cât se poate de „bună”, căreia nu-i poţi ridica nici o vină, deoarece deja „s-a pus sin-gur în faţa zidului”. Este un băiat frumuşel, dar nu ştim ce ne poate oferi, de ce competenţe dispune în domeniul administrării unui oraş, care are foarte multe probleme nerezolvate, adunate intr-o perioadă de 28 de ani. Le recomand celor care se consideră de drepta, să lase orgoliile, interesele partinice şi, mai ales particulare, să-şi pună de acord principiile ideologice (dacă au aşa ceva), să găsească împreună o ofertă corespunzătoare situaţiei actuale, şi să reuşească să învingă actuala majoritate, dar să rămână uniţi în continuare, să realizeze prog-ramul oferit şi, nu după „ce se văd cu sacii în căruţă” să-şi vadă fiecare de propriile interese. Iar cetăţenilor, dacă vor vedea că programul oferit este viabil şi realizabil, să se prezinte la vot, nu cu 30 %, ci într-o proporţie de 98-99 la % şi se vor convinge că vom reuşi schimbarea atât de necesară, că altă alternativă nu avem pentru îndepărtarea actualei guvernări.
Somitatea cenusie a PNL_Bistrita este Sorin Hangan.Nu mai aud nimic despre el.Unde esti Sorine?Cred ca stiu undte esti!!!! iti pazesti nevasta.
1. Îl pun la loc de frunte pe Șerban Nicolae care, în Parlamentul României, d-nei Cosette Chichirău îi vorbește despre portofoliul de fotografii cu sex anal.
2. Senatorul Liviu Brăiloiu, care îi propune d-nei Florina Presada în același Parlament: Prințeso, sugi sula!
3. Doctorul Nicolae Bacalbașa și „juristul” Eugen Nicolicea, unul cu chizda, celălalt cu buda.
L-am întrebat pe un pesedist bistrițean, unii cred, om respectabil: De ce la voi pornografia și vulgaritatea sunt admisibile pe când la alții le condamnați? Știți ce mi-a răspuns, pe un ton calm, imperturbabil? Păi la noi este altceva.
1. Fraier Serban Nicolae, putea sa ii zica M*IE CHICHIRAU si asa ar fi ajuns sa fie elogiat de catre Licheanu, cel care a „salvat” Editura Politica si a luat-o la el ca sa o protejeze. :))
Eu daca as fi in locul lui, m-as ralia la trendul cu m*ia si mi-as scrie pe tricou: „M*IECHICHIRAU”.
2. Nu stiu cine e Brailoiu ala, dar am impresia ca e de la #rezist, deoarece ceea ce a zis el e sinonim cu „M*IEPRINTESO”, deci e de bine, cred.
Eu nu inteleg de ce va oripilati in timp ce voi umblati pe strada cu placute cu „MUIEPSD”. Voi vreti sa vada toata lumea. Cei amintiti de catre tine au avut acele derapaje in discutii private. Deci e totusi o mica mare diferenta.
Știu, dalatule, vă cunosc bine discursul aici, la Bistrița: la voi este altceva.
Am uitat sa te intreb daca Florina Pesada a acceptat propunerea. Se pare ca a fost o propunere care a anticipat un trend.
Poate a acceptat-o cu jumatate de gura. =))
pnl bistrita niste peibili daca erau ceva in stare sa faca nu ajungeau sus tocmai cu adversarii USL si atat, i-am vazut, hangan ala zici ca el a inventat un element in sistemul lui mendelev, dolha …un fel de bula, nelu istet pe alocuri dar atat, doamna morar nu zic mi-a placut dar nu are forta necesara sa il bata pe marele trio NICULAIE-PASCA-MOLDOVAN!
p/s. ma intreb olteanu ce mai zice, nelu kilowat?
Singura sansa a partidelor din opozitie este un candidat neafiliat politic dar simpatizant al dreptei! Realizat din punct de vedere profesional, fara constrangeri personale si fara antecedente atacabile! Cunoscut in acest oras ,ca unul dintre cetatenii onesti… Sustinut corect, acest candidat ar putea avea sanse! Cautati-l si poate, il veti gasi…
Am avut un așa zis guvern neafiliat politic (ciuma bubonică cioloș) care a pus totul pe ZERO ! Erau neafiliați politic dau erau afiliați grav SRI !
Așa este, Gușatule. Și la pesta porcină africană Cioloș era pe zero. Mare noroc aveți voi cu Suleiman din Teleorman. O să vă vândă ca pe o fermă de porci. De fapt voi nici nu meritați mai mult. Măcar să vă vândă bine.
Măcar noi suntem afiliați grav lui Dragnea, chiar dacă lui Liviu îi filează foarte grav o lampă. La Bistrița lumea ne numește lămpașii lui Dragnea. Pe mine, pe Alan Dala, pe Lovele pe Monica, ce mai, pe toată clica.
De ce nu Papuașii lui Dragnea? La Bistrițau și-n România, sună mult mai bine când ești condus de-un Pavian. Numai puțin, să mă consult cu Rabinul.
Singurul care poate sa castige edte Cretu.
O sa l votez cu ambele maini.
Fără penali -CC
Am aceeaşi părere ca tine !gândim la fel
nu simpatizez cu baiatul asta mai ales ca nic i concurs nu a dat dar macar nu e din ala ce zboara din partid in partid de cand il stiu si imparte cozonaci e in PORTOCALIU! Fidel lui Nelu Kilovat asa ca macar are coloana pe cand vad un politician ca BORS primar nu stiu unde care cand in PDL, Cand in PSD si alte partide! Deci TRASEIST!
Oricum articolele din ultima vreme ne arata geniul jurnalistic al dnei Cristiana! Si sa fi manios pe ea si tot tre sa recunosti! Restul din presa un picuti cam LOW!
Monicuta esti cu cretulinu?? Noi stim de ce.