Actualitate Economie

Preiei comenzi ”la negru” de platouri și prăjituri pentru Paște? Atenție la clientul misterios!

Gospodinele care pregătesc platouri și așa-numitele ”prăjituri de casă” pe care le vând, la negru, prin intermediul unor site-uri de socializare, fără să dețină niciun fel de autorizații, reprezintă o concurență neloială pentru firmele autorizate care plătesc taxe și impozite, dar care mai sunt și ținta controalelor pe care le fac autoritățile.

Întrebat ce face Direcția Sanitară, Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bistrița-Năsăud ca să stopeze acest fenomen, Ioan Bogolin, directorul executiv, a răspuns miercuri în ședința Colegiului Prefectural:

Luna trecută am luat de pe site-uri toate informațiile, am făcut 26 de controale. Din păcate, nu de fiecare dată putem intra în gospodării și în casele deținute de persoane fizice. Uneori solicită anumite buletine de analiză la nivel de laborator. Suntem, de fiecare dată, foarte atenți pentru că acele buletine sunt folosite și pentru comercializarea produselor la nivelul unor restaurante. Din sancțiunile enumerate, parte dintre ele sunt și pe acest domeniu.

Ioan Bogolin a adăugat că cele mai multe persoane fizice care pregătesc acasă platouri și ”prăjituri de casă” sunt din zona Becleanului și a Năsăudului, însă trei dintre cele descoperite erau din Bistrița.

”Am mers și pe varianta clientului misterios și am comandat noi preparatul și am găsit persoana. Doar așa am putut ajunge la persoane care vând . Avem o problemă: noi nu putem intra în casa unui om”, a mai adăugat Ioan Bogolin.

În urmă cu trei ani, Timp Online a mai scris despre același subiect. Între timp, nu s-a schimbat nimic. Circulă informații potrivit cărora chiar angajați ai instituțiilor statului care ar trebui să stârpească fenomenul sunt clienți fideli ai persoanelor care gătesc fără analize și autorizații.

Etichete

10 comentarii

  • Asta da realizare! Controlati si amendati „bunicutele” care mai fac cate o prajiturica. 🙂
    Cateodata ma gandesc pana unde puteti ajunge cu aberatiile??

    47
    18
  • Pe la brutariile autorizate faceti controale sa luati prove de faina sau numa asa dupa cozonaci de pasti…Aveti grija sa nu va dea si voua in cosul de paste cozonaci din faina de cereale modificate genetic de care e plina țara…

    28
    1
  • Prajitura de casa este doar ce-a facuta in casa,celelalte sunt de laborator, sunt altceva,frumoase si toate cu acelasi gust.Daca cumparam prajituri de casa le achizitionam de la persoane care stim cum lucreaza.De ce laptele si oul de casa este mai bun decat ce-l din comert?

    31
    4
  • DSVSA are vreo 50 de angajați care lucră precum clientul misterios – sub acoperire. Nu știu nici ei cu ce se ocupă, necum populația. E greu tare să afli cine și cum produce ceva nesănătos: carne, lapte, ouă, prăjituri, etc. Trebuie să fi școlit, nene și să ai competență. Bine că au salarii fără număr și afaceri private pe numele celor din jur. Țara lu papură .

    27
    1
    • E chiar rușinos, această vânătoare după oameni care muncesc, identică această acțiune cu amendarea bunicuțelor care vând pătrunjel și câteva ouă la marginea pieței.
      Oare chiar nu se fac ilegalități la scară mare în țara noastră,nu sunt infractori cu fapte mai grave decât gospodinele care fac chifteluțe și prăjituri de sărbători?

      12
      3
  • Auzi: ,,concurență neloială…evaziune fiscală” Păi în țara asta, unde statul mafiot te jupoaie de tot, 45% îți ia din start pe salariu, apoi TVA, accize, impozite, facturi umflate și toate cele. Da, categoric, dacă statul ar fi corect cu cetățeanul, ți-ar oferi servicii de calitate, nu să plătești o viață 10% CAS, iar când te îmbolnăvești, ești trimis la privat, atunci și cetățeanul ar trebui să fie la fel. În schimb, în cazul de față, cu prăjiturile, adevărul e la mijloc. Și printre ,,laboratoarele clandestine” există cazuri, când nu sunt respectate rețetele, poate condițiile igienice, dar în general îi cunoști pe producători, vezi unde lucrează, cum și din ce produc, iar dacă odată ești dezamăgit, apoi ciuciu cumpărătură pe viitor. Mari averi nu fac gospodinele, tot la cofetărie mergi în cursul anului, pentru nunți și alte evenimente. Da, știu cazuri în care domnul director și alți șefuleți de la DSVSA, tot de la producătorii locali, așa fără bon, ba și moca, se aprovizionează, așa că mai ușor cu pianul pe scări…no, numa zâc, da știu ce zic.

    40
    • Sa l vad pe inspectorul de la dsvsa care are bile sa gaseasca vreo deficienta la magazinul inchiriat de dom derector Bogo…Poi sigur ca isi trimite atarnatorii pe la babe pe acasa… ca sugălete la omologu nu poate ca no…coledzi…Pe bulevard langa Magnolia iar nu se poate ca partidul face numiri,la neamurile lui Robica nu se poate ca daca o sa isi puna ei omul la vreo rotativa de cadre sa nu se razbune…si uite asa…îi face misteriosi pe atarnatori si se iau de babe.

      18
  • „Laudabila atitudine”, astia ne conduc, au mai pus-o si pe nevastasa sefa la sanepid. Merg toti in controale in familie. Sa se bucure de tot ce primesc! Asta-i Romania Socialista.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Alba ca zapada Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS