Dacă îmi amintesc bine de respectivul moment, m-am trezit asaltată de hârtii din partea tuturor. Nu am putut sta cinci ore la Primăria Bistriţa să-i aud vorbind şi, drept urmare, apreciez respectiva conferinţă de presă drept un eşec total. Nu ştiu ce s-a mai întâmplat după aceea fiindcă majoritatea beneficiarilor de bani publici au uitat să ne mai cheme şi la final să ne arate ce au făcut cu ei. Bună transparenţa, dar bine ar fi dacă ea ar avea cap şi coadă.
Dacă tot veni vorba de bani publici şi de ce facem cu ei, nu cred că ar fi lipsit de interes să mai experimentăm ceva: să desfiinţăm toate instituţiile publice care se ocupă în mare de acelaşi gen de activităţi, culturale, sportive, de tineret, şi să încredinţăm aceste servicii unor ONG-uri care se pricep să le facă şi cu bani mai puţini, şi în condiţii mai bune.
Şi, ca să fim cu toţii mulţumiţi, aş face în felul următor: aş scoate la licitaţie concertele, spectacolele de teatru, competiţiile sportive, festivalurile, tot ce intră într-un an pe agenda municipalităţii. Ai cea mai bună ofertă de spectacole, prezinţi precontracte cu trupe din ţară şi străinătate? Bun! Îţi dăm banii ca să le aduci. Ai cea mai vastă experienţă în organizat concerte de muzică simfonică, poţi prezenta un program coerent şi clar? Te finanţăm! Te pricepi să faci târguri de toate felurile, ai imaginaţie şi idei? Îţi dăm pe mână activitatea asta. Şi exemplele ar putea continua. Un consiliu format din reprezentanţi ai mediilor profesionale şi ai municipalităţii ar putea decide care dintre oferte e cea mai avantajoasă din punct de vedere calitativ şi cantitativ, iar respectivul, ONG sau persoană fizică, primeşte banii şi îi cheltuieşte în baza proiectului prezentat. Interesul lui este să conceapă cel mai bun program, să atragă public şi să cheltuiască banii cu folos ca să-i primească şi anul viitor. Am evita astfel cheltuieli imense care se fac în prezent mai mult fără sens decât cu sens, atât pe programe la care nu participă nimeni, cât şi cu personalul moştenit de pe vremea Cântării României, personal care funcţionează după acelaşi tipic fără şansa să iasă vreodată din ceea ce ştie.
Eu cred că nu ar fi cine ştie ce mare inovaţie pentru micul nostru burg. Avem deja experienţa Fundaţiei Culturale Societatea de Concerte care ne-a demonstrat că un ONG de renume face mai mult decât toate centrele de cultură locale şi judeţene la un loc. Familia Ţărmure îşi respectă publicul, oferindu-i un spaţiu adecvat pentru concerte (Sinagoga e o dovadă a faptului că poţi face lucruri măreţe dacă ai idei şi perseverenţa de a le pune în practică), dar şi pentru expoziţii şi dezbateri. De asemenea, fundaţia are o pagină web actualizată, îşi preţuieşte colaboratorii şi chiar face o muncă sisifică de educare a celor care nu au avut şansa să afle de la alţii când se vine la un concert, când poate fi părăsită sala, cum trebuie să te poţi în interior, când e bine să aplauzi şi când nu.
Sunt convinsă că astfel de ONG-uri s-ar putea găsi, dacă nu chiar inventa, pentru ca fiecare felie din viaţa noastră socială să aibă un punct de referinţă.
Dorinţa mea este ca decizia legată de oferta culturală, socială sau de sport a oraşului nostru să nu fie a unui singur om sau a unui grup restrâns de persoane fiindcă de aici rezultă repetitivitatea, senzaţia că toate sunt la fel şi nu avem nimic nou. Diversitatea ne-ar ajuta şi să evităm situaţii penibile de genul mutatului „la cort” ca să vedem spectacole şi să ascultăm muzică. Sinceră să fiu mi se pare o idee nefericită ca să folosesc un termen blând. Cred că s-ar fi putut găsi spaţii neconvenţionale, provocatoare şi interesante cu puţină bunăvoinţă şi deschidere spre oameni cu idei noi. Simpla idee de a sta într-un cort, fie el traversat de lumini şi climatizat cu instalaţii scumpe, îmi displace total.
Cristiana Sabău
La cort ca si stiti voi cine, nu?
Foarte buna ideea cu impartirea pe criterii de competenta, dar oare exista puterea celor in drept sa o faca ori, iar trebuie dati banii la nu stiu cine, la nu stiu care …etc?
Situl societatii de concerte care e, un link e posibil?
Thx
http://societateadeconcerte.org/
Bravo bravo. Bis!
http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=7NjMCGLy3rE
N-are legatura cu articolul, adevarat, dar limpezeste acele pasaje din cauza carora se iese in strada.
Da, domnule, fix ce-ai inteles si dumneata din iesitul in strada. Exact cum mi te imaginez, dupa asemenea comentarii.
” Nu am fost niciodata un intelectual, doar arat ca un intelectual. ”
Woody Allen
Inca ramane valabila oferta cu biletul dus pentru Rwanda.
Patinati cu gratie desi iarna e pe duca.
Imi inchipui ca emotia si vocea ( va ) sunt mai mult patriotico-nationale decat rationale, fiindca eu sunt greu de convins ca replicile dumneavoastra sunt gandite.
N-as putea scrie o cronica pozitiva a manifestarilor de acest tip.
Caractere slabe, impinsi spre varf de emotionalul colectiv, participantii devin rapid victimele slabiciunilor proprii.
Talentele reale nu au nevoie de cultivare si nici de advertising.
Cu atat mai putin de manipularea noastra ori de recunoasterea universala.
Dar unii continua sa se arunce in ridicol.
Dincolo de teribilismul pueril ori intarziat, iti mai trebuie si o doza nativa de prostie cultivata galopant.
Insistenta pe productia media de protestatari-vedete locale risca sa degenereze in dragoste cu sila.
Numita viol.
Iar bati campiile. Nu mi-am propus sa conving pe nimeni, cu atat mai putin pe dumneata. Si daca tot iti permiti sa faci analize despre persoana mea, o sa-mi permit si eu una despre dumneata, si o sa concluzionez ca emotia rationala(nu stiam sa existe asa ceva!) pe care o emani in comentariile dumitale, pare degajata de o autosuficienta, dezarmanta in ce ma priveste. Stai linistit, nici nu incerc sa conving pe nimeni. In ce priveste presa, nu cred ca o prezenta fugara poate incita la viol. Oricum protestul intereseaza atat de putini Bistriteni, incat consider ca Inca odata poti fi linistit!
Exista si inteligenta emotionala ( I.E. ).
si unde vorbeai dumneata de inteligenta emotiei?????
V-am raspuns la o intrebare ne(s)pusa.
Si apropo de ridicol, consider mai jenant sa critici sub masti necunoscute, decat sa srtigi in piata ca te-ai saturat de nemernicia unora. In Bistrita este intr-adevar ridicol si sa ridici o spranceana, daramite sa te revolti. Oricum apreciez interesul aratat protestului, pana la a urmari emisiuni dedicate pe posturi locale, si uzand de prostia nativa cultivata galopant, maine imi fac si pancarta noua si ma duc la protest. Nu de alta, dar ce-ar comenta unii ca dumneata, daca noi prostii ( viermii, mahalaua inepta) n-am fi?
Ar fi regretabil sa ne povestiti despre ” voci ” care va (re)comanda ce sa faceti.
Inainte de pancarta 10.
Dom’le, da’ mai poti? Cat gunoi poate fi in dumneata?
Limbajul ( dar si numele Urs ) va recomanda pentru protest in padure.
Ori, in varianta ordonata, la Zoo.
” Terapia rational-emotiva si comportamentala (REBT) apreciaza ca o “ tulburare emotionala ” isi are originea in convingerile, emotiile si comportamentele omului si nu este determinata doar de gandire, chiar daca este puternic influentata de gandire.
Asumptia fundamentala este ca nu exista aproape niciodata gandire “ pura ”, emotie “ pura ” sau comportament “ pur ”, aceste aspecte aflandu-se in interactiune si fiecare dintre ele incluzand elemente importante din celelalte doua.
REBT pledeaza pentru stabilirea unei relatii terapeutice foarte bune cu clientii, folosirea ascultarii active si a reflectarilor empatice ii incurajeaza pe acestia sa se aplece asupra lor insisi si sa se schimbe. ”
Doriti o programare ?
Ai relatii? Cred ca la dumneata nu prea a dat rezultate. Cine stie poate ca nici REBT nu e infailibila…..
Va ofera un raspuns pentru: ” (…) ( nu stiam sa existe asa ceva ! ) (…) „