Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabil inclusiv pentru județul Bistrița-Năsăud de vineri 23 iunie, ora 19.00, până sâmbătă 24 iunie, ora 10.00.
În intervalul menționat, în vestul, nord-vestul și local în centrul țării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…75 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Disconfortul termic va fi ridicat astăzi (23 iunie) în toate zonele de câmpie și pe arii restrânse în cele deluroase, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 și 36 de grade.
Meteo.BN informează: Vremea va fi în general frumoasă, vineri, peste zi, în județ dar va deveni călduroasă. Astfel, în zonele joase de relief disconfortul termic va fi în creștere, pe fondul temperaturilor care vor depăşi 30°C și mai ales a umezelii ridicate. Spre seară, însă și mai ales la noapte, instabilitatea atmosferică va fi în creştere și ea, asteptăm averse cu caracter torențial, vânt cu aspect de vijelie care poate depăşi 80-90 km/h și, punctiform, căderi de grindină. Fenomenele vor continua și pe parcursul week-end-ului, când aspectul va deveni instabil, se va răcori iar ploile vor fi, temporar, însemnate cantitativ. Maximele de vineri vor atinge, în aceste condiții, valori în general între 28°C în zonele submontane și 32°C la podiş. La Bistrița, vremea va deveni frumoasă astfel cerul va fi variabil pe tot parcursul intervalului. Se va încălzi și aici, iar maxima zilei va atinge 31/32°C. La noapte asteptam averse, fenomene electrice, vânt intens.
Adaugă comentariu