Patriotismul la noi? O cuvântare şi o defilare

De ce trebuie să avem o sută de zile în care să sărbătorim câte o frântură din ceea ce înseamnă naţiunea română eu tot nu am reuşit să înţeleg. Tot e bine că, astăzi, de Ziua Drapelului, nu s-au depus coroane. Eu efectiv m-am săturat să văd crengi de brazi ciopârţite de pe trunchiuri pe care punem flori de plastic sau de mătase şi diverse panglici. Mai nou văd se practică acele coroane cu flori naturale, mană cerească pentru categoria socială care apoi fură florile să le poată vinde în piaţă. Nu vreau să iau pâinea de la gura florarilor, dar le-aş sugera ca, în locul coroanelor, să facă nişte buchete de flori cu gust care să fie depuse elegant în glastre din faţa monumentelor. Ştiu că nu avem glastre, iar ca om, dacă vrei să duci o floare în semn de respect faţă de înaintaşi, eşti obligat să o arunci pe beton şi să o păzeşti ca nu cumva să treacă vreunul şi să o ia. Totul e anapoda, dar e bine că noi ţinem la tradiţie şi o respectăm cu „sfinţenie”.

Tradiţia spune că, pentru noi, românii, zilele cu iz naţional trebuie să fie sobre. Cu cât suntem mai cenuşii, cu atât mai bine. Dacă putem etala cele mai lungi feţe şi purtăm haine cernite se cheamă că am câştigat concursul „cel mai patriot”. E de ajuns să ne uităm la americani şi să vedem că, la ei, Ziua Naţională e prilej de sărbătoare, bucurie, unitate. Lumea cântă şi dansează, se bucură, poartă haine cu drapelul naţional. La noi, în afară de Armată, se pare că nu are voie nimeni să etaleze vreun obiect vestimentar în trei culori. E semn de blasfemie şi de lipsă de patriotism. În plus, avem şi un imn infinit pe care nu îl poate reţine nimeni. Poezia paşoptiştilor o fi fost ea interesantă, dar în acelaşi timp e extrem de greoaie. Ca şi cum nu ar fi de ajuns că „Un răsunet” de Andrei Mureşanu e o poezie lungă şi complicată, muzica Imnului Naţional împiedică un om cu o voce obişnuită să ţină pasul cu soliştii de operă, singurii capabili să îl interpreteze. Nu ar trebui să ne mirăm dacă nimeni nu îndrăzneşte măcar să fredoneze imnul pe care îl ascultăm cu diverse prilejuri cântat de te miri ce coruri. Nu îl fredonează de teamă să nu se audă cât de fals cântă.

De ani întregi particip la manifestări cu iz patriotic şi nu am auzit niciodată vreun discurs care să mă facă să fiu atentă. Sunt aceleaşi vechi semnificaţii pe care le poate citi oricine în cărţile de istorie.  Mi-ar fi plăcut să aud de la cineva, oricine, că patriotismul în zilele noastre în care nu mai mergem la război să ne apărăm ţara presupune să fii un cetăţean corect şi responsabil: să îţi plăteşti taxele pentru ca, şi din banii tăi, autorităţile să îi ajute pe bătrâni, bolnavi şi copii, să asfalteze drumurile, să organizeze evenimente interesante de care să fim cu toţii mândri, etc.

Din păcate, nici după două decenii de la Revoluţie, mulţi nu înţeleg ce înseamnă să fii cetăţean (om al cetăţii) şi patriot. Ei cred că statul trebuie să ne dea, uitând că statul suntem noi toţi şi că avem drepturi, dar şi obligaţii. Când ne achităm de ultimele înseamnă că suntem patrioţi. Abia atunci avem dreptul să punem mâna la inimă şi să facem pe evlavioşii. Altfel se cheamă că suntem ipocriţi.

Cristiana Sabău